Scrisoarea celor 48 de prieteni către Nichita Stănescu, prin care îl rugau să se interneze în spital. Marele poet s-a enervat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nichita Stănescu este considerat cel mai mare poet român după perioada interbelică
Nichita Stănescu este considerat cel mai mare poet român după perioada interbelică

48 de prieteni ai poetului Nichita Stănescu, cea mai mare parte dintre ei scriitori, i-au trimis acestuia o scrisoare prin care îl rugau să se interneze în spital timp de o săptămână, pentru a fi diagnosticat şi tratat.

Starea de sănătate a poetului se înrăutăţise în toamna anului 1977 ca urmarea  consumului excesiv de alcool. 

Îngrijoraţi, prietenii lui s-au gândit să-i trimită o scrisoare prin care îl rugau să se îngrijească de sănătatea sa. 48 de prieteni ai poetului, cea mai mare parte scriitori, au semnat textul. 

Scriitorul Ştefan Agopian, unul dintre prietenii apropiaţi ai lui Nichita Stănescu, a prezentat în cartea sa „Scriitor în comunism (nişte amintiri)“ scrisoarea trimisă lui Nichita Stănescu, dar şi ce i-a determinat pe cei apropiaţi poetului să acţioneze în acest fel: „Din păcate, Nichita bea mai mult decât muritorii obişnuiţi, alcoolul fiind pentru el un stimulent, dar şi un inhibitor. Toate spaimele prin care trece un mare creator erau estompate cu ajutorul alcoolului.

Nu ştiu ce anxietăţi îşi calma Nichita cu ajutorul alcoolului, dar în mod sigur acesta era un «catalizator magic al fanteziei». 

Aşa că Nichita abuza de «catalizatorul magic», chestie care i-a îngrijorat pe prietenii lui mai vechi sau mai noi. Ei au scris un text urmat de o listă de semnături care sună aşa: «Dragă Nichita, subsemnaţii prieteni ai tăi şi ai poeziei tale, îngrijoraţi întru totul de indiferenţă ce o ai faţă de starea sănătăţii tale, deşi am dori să vezi în aceste rânduri numai delicateţe, nu putem folosi eufemismul, te rugăm cu întreaga noastră fiinţă şi cu toată înţelegerea ce-o avem faţă de noţiunea de libertate să îţi sacrifici minimum o săptămână din timpul tău pentru a interna într-un spital spre elucida diagnosticul şi tratamentul pe care îl vei putea urma ulterior acasă şi între prieteni». 

Scrisoarea era datată de 12 septembrie 1977. Urmau au 48 de semnături.

Nichita: „Sunt la fel de beţivi ca şi mine“

Nichita Stănescu s-a enervat după ce a primit scrisoare: „Nu ştiu cine a avut iniţiativa acestei scrisori, poate Nicolae Breban, care era sincer îngrijorat de starea sănătăţii lui Nichita, dar indiferent cine a făcut-o, scrisoarea l-a enervat cumplit pe poet. 

«Uite, bre, şi la ăştia», bombănea el, «mă consideră un beţiv şi ei sunt la fel de beţivi ca şi mine»“, mai arată Ştefan Agopian în cartea sa.

Nichita Stănescu a murit în iarna anului 1983. I s-a făcut rău după ce s-a întors de la o nuntă. Cauza oficială a decesului a fost stop cardio-respirator, dar poetul suferea de mult timp de ciroză, iar la autopsie s-a constatat că ficatul său era afectat în totalitate.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite