Spital amendat de DSP fiindcă nu avea medicamente anti-COVID. „Se repartizează de către Ministerul Sănătăţii, prin DSP“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Directorul medical al spitalului din Târgu Cărbuneşti a fost amendat cu 10.000 de lei
Directorul medical al spitalului din Târgu Cărbuneşti a fost amendat cu 10.000 de lei

Directorul medical al spitalului din localitatea Târgu Cărbuneşti, judeţul Gorj, a fost amendat cu suma de 10.000 de lei de către Direcţia de Sănătate Publică, pentru că, în urma unui control, nu s-au găsit anumite medicamente pe stoc folosite pentru tratarea bolnavilor de COVID-19, care ar fi trebuit asigurate de Ministerul Sănătăţii, chiar prin DSP.

Medicul Mădălina Roibu, directorul medical al Spitalului din Târgu Cărbuneşti, consideră că sancţiunea a fost aplicată în mod injust deoarece medicamentele au fost solicitate la DSP, dar nu au fost aduse. „Antiviralele se terminaseră în acel moment. Acestea se repartizează de către Ministerul Sănătăţii, prin DSP. Facem chiar de două ori pe săptămână solicitare, dar vin în cantităţi mici şi se termină foarte repede. Fraxiparina care lipsea în acel moment din farmacie era pe secţie, în aparatele de urgenţă. Pacienţii nu au rămas fără tratament. A fost o problemă cu furnizorii“, a explicat Roibu.

Nu va contesta amenda

Pe lângă fraxiparină, în stocul spitalului nu s-au găsit Remdesivir şi Tocilizumab. Medicul Mădălina Roibu a spus că nu va contesta amenda pentru a nu le supune pe colegele sale unui stres suplimentar. „Nu o să contest pentru că există proceduri în spital în care sunt implicaţi farmacişti şi asistente şefe, pentru că sunt foarte stresaţi şi muncesc foarte mult. Nu are rost să li se aplice amenzi altor persoane, care şi aşa sunt stresate în această perioadă“, a spus directorul medical.

„Constatăm doar că nu sunt aceste medicamente“

Controlul a fost efectuat de către o comisie formată din reprezentanţi de la mai multe instituţii, după ce pacienţii spitalului au rămas fără oxigen, deoarece se terminase din rezervor. În magazia spitalului nu s-au găsit nici alcool sanitar sau mască oxigen. 

Narcis Stoian, directorul DSP Gorj, a precizat că rolul comisiei era de a constata situaţia existentă: „Noi, ca organ de control, constatăm doar că nu sunt aceste medicamente. Nu puteam să spunem că nu erau. Nu are legătură faptul că ne solicită, cu ce am constatat. Nu avem noi aceste medicamente, pentru a le pune la dispoziţie. Nu aveau mai multe materiale, nu doar aceste medicamente. Produsele de igienă nu existau pe stoc. Dacă s-a format această comisie de control nu se putea specifica în raport că existau, dacă ele nu erau“. 

spital targu carbunesti

 

Pacienţii au rămas fără oxigen

În urmă cu aproximativ trei săptămâni, pacienţii cu COVID-19 din Spitalul de Urgenţă Târgu Cărbuneşti au rămas fără oxigen, după ce a fost consumat tot, iar rezervorul nu a mai fost alimentat. S-a activat Planul Roşul de intervenţie şi 23 de pacienţi au fost mutaţi în ambulanţe şi transferaţi la alte unităţi spitaliceşti. În urma acestui incident, cinci pacienţi au murit, iar Poliţia Gorj a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă „in rem“.

Vă recomandăm să mai citiţi

Fiul fostei preşedinte a Judecătoriei Novaci a fost condamnat la închisoare cu executare pentru că a accidentat mortal o femeie

Călătoriile cu mijloacele de transport în comun din Târgu Jiu vor putea fi achitate prin intermediul telefonului mobil

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite