Spitalul Judeţean Târgu Jiu face zeci de angajări pentru a depăşi valul cinci al pandemiei de COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zeci de posturi sunt scoase la concurs de Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu          Foto: SJU Târgu Jiu
Zeci de posturi sunt scoase la concurs de Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu          Foto: SJU Târgu Jiu

Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu a scos la concurs 57 de posturi pentru a putea face faţă valului cinci al pandemiei de COVID-19, care este aşteptat să înceapă din luna ianuarie. Examenele vor avea loc în ianuarie-februarie 2022, cele mai multe posturi fiind la secţiile ATI

„Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a următoarelor posturi vacante: 3 posturi asistent medical principal, 15 posturi infirmier debutant, 7 posturi infirmier, 9 posturi îngrijitoare, 5 posturi brancardier, 3 posturi asistent social debutant la UPU SMURD, 1 post moaşă, 1 post maseur, 1 post asistent medical, 2 posturi asistent medical debutant la Secţia Neonatologie, 2 posturi asistent medical debutant la ATI, 8 posturi asistent medical pentru ATI. Cele mai multe dintre aceste posturi vacante sunt la secţiile ATI, şi anume, opt posturi de infirmier debutant, patru de brancardier, opt posturi de asistent medical şi două de asistent medical debutant. Au mai fost scoase la concurs şi cinci posturi de infirmier debutant la Secţia Neurologie“, se arată într-un comunicat de presă al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu. 

Concurs tip „rezidenţiat“

Pentru ocuparea acestor posturi vacante va fi organizat un singur concurs. „Acestea sunt primele concursuri organizate în baza procedurii operaţionale aprobate luna trecută, ceea ce înseamnă că va fi organizat un singur concurs pentru ocuparea unor posturi similare din cadrul diferitelor structuri ale spitalului. Scopul procedurii este acela de a eficientiza organizarea concursurilor pentru a ocupa mai multe posturi deficitare/vacante într-un timp cât mai scurt. După afişarea rezultatelor, repartiţia se va face pe baza punctajului final în ordine descrescătoare, candidaţii declaraţi admişi urmând a fi convocaţi în vederea exprimării opţiunii privind repartizarea pe posturile vacante pentru care a fost organizat concursul“, a precizat Mihaela Ţicleanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu. 

Se încearcă reducerea deficitului de personal 

Dumitru Vienescu, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, a spus că se va încerca reducerea deficitului de personal: „Urmărim ocuparea posturilor vacante de la secţiile ATI, mai ales având în vedere valul V al pandemiei de coronavirus. Scoaterea la concurs a acestor posturi vine ca urmare a deficitului de personal şi a referatelor întocmite de medicii şefi de secţie. Unele dintre aceste referate au fost întocmite chiar de la începutul acestui an. Din păcate, din cauza pandemiei şi a restricţiilor, aceste concursuri nu au putut fi organizate. Menţionez că este primul concurs organizat conform procedurii aprobate în noiembrie la nivelul SJU Târgu-Jiu. Mare parte din aceste posturi sunt pentru personal medical auxiliar-infirmieri, brancardieri şi îngrijitoare-unde Spitalul Judeţean înregistrează deficit. De exemplu, la Secţia ATI I avem aprobate în statul de funcţii nouă posturi de brancardieri şi avem angajate doar două persoane. La Secţia ATI II, avem în statul de funcţii 21 de infirmieri debutanţi şi angajaţi avem doar şapte. Încercăm să remediem deficitul de personal”.

Vă recomandăm să citiţi şi 

Revoluţionarul Tudor Vladimirescu a scăpat nevătămat dintr-un asasinat. Ce rol a avut „iarba fiarelor“

Accidente în lanţ pe drumurile din Gorj după ce a nins. Şoferii par să fi uitat cum se conduce pe zăpadă

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite