Târgu-Jiu: VIDEO/ Acoperişul unui bloc din cartierul Diana a luat foc de la o afumătoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Locatarii blocului au intrat în panică de teamă că apartamentele lor pot fi incendiate.

image

Acoperişul unui bloc din cartierul Diana, din municipiul Târgu-Jiu, a fost incendiat, în jurul orei 20, de la o afumătoare. Flăcările au cuprins acoperişul, iar locatari au chemat speriaţi pompierii,care au intervenit cu patru autospeciale. Geamul unui autoturism aflat parcat lângă bloc a fost spart, pentru a fi mutat într-un loc mai sigur, pentru că proprietarul nu a fost găsit. „Am auzit ceva pocnind, dar m-am gândit că sunt petarde. M-a anunţat şi pe mine o vecină că arde blocul de vis-a-vis“, a spus o locatară. Famlilia Angheluş care a pus afumătoarea pe bloc s-a refugiat în casă şi nu a vrut să răspundă. „Eu stau perete în perete cu ei. Afumătoarea este a lor. M-am speriat pentru că am crezut că ne ia casa foc. Nu este posibil aşa ceva“, a precizat vecinul familiei care se face vinovată de incendierea blocului. La faţa locului au fost prezenţi şi lucrătorii de la Distrigaz, care au oprit gazele. Incendiul a fost stins după aproape o oră.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite