Temniţă grea pentru românii care au jefuit şi mutilat o familie de italieni. Cine are cea mai dură pedeapsă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Membrii unei bande de români au fost condamaţi în Italia la ani grei de închisoare, după ce au torturat şi jefuit o familie de italieni. Cea mai dură pedeapsă, 15 ani şi 4 luni de închisoare, a fost primită de şeful bandei, scrie Il Messaggero.

„Fiarele din Lanciano”, aşa cum sunt numiţi tinerii de către presa din Italia, au mutilat şi jefuit o familie de italieni şi au şocat cu sadismul lor. 

În urmă cu un an, pe 23 septembrie, membrii bandei au pătruns prin efracţie în vila soţilor Carlo Martelli şi Niva Bazzan. Victimele au fost bătute cu cruzime şi mutilate, pentru a le spune agresorilor unde se află presupusul seif al familiei. Pentru a fi mai convingători, aceştia le-au tăiat urechile celor doi soţi. Au început cu chirurgul Carlo Mertelii, în speranţa că femeia speriată le va da informaţia aşteptată, însă nu a fost aşa. Şi pentru că în realitate familia nu avea niciun seif, membrii bandei au fost nevoiţi să se mulţumească doar cu bijuteriile şi cu banii găsiţi în casă, câteva mii de euro. Cei doi pensionari au fost abandonaţi în stare gravă, dar au supravieţuit, însă au avut nevoie de mai multe săptămâni de spitalizare.

Cine sunt făptaşii

Trei zile mai târziu, carabinierii i-au găsit şi i-au arestat pe trei dintre agresori. Originari din comuna  Drăgoteşti – judeţul Gorj, fraţii Constantin şi Ion Ţurlică (23 de ani, respectiv 21) şi verişorul lor, Aurel Ruset (26 de ani) au fost prinşi chiar când încercau să fugă din Italia, scria cotidianul La Repubblica. Ceilalţi membri ai bandei au reuşit să scape, dar au fost arestaţi mai târziu. 

Valul de emoţie şi de revoltă a cuprins rapid  întreaga Italie şi l-a determinat şi pe ministrul de interne şi vicepremierul Italiei, Matteo Salvini, să intervină şi să ceară pedepsirea exemplară a vinovaţilor.

La primele audieri, cei trei au fost la un pas de a fi linşaţi de mulţimea furioasă, însă intervenţia poliţiştilor a mai calmat spiritele. La scurt timp, au fost prinşi şi ceilalţi membri ai bandei, în frunte cu şeful ei, Alexandru Colţeanu (27 de ani), Marius Adrian Martin (34 de ani, originar din Craiova) şi Bogdan Ghivizu, dar şi unul dintre apropiaţii lor. Traian Jacota, care, deşi nu a luat parte la jaf, a încercat să-i ascundă pe prietenii lui de poliţişti.

Anchetatorii au descoperit şi că Alexandru Colţeanu avea la activ numeroase acte de violenţă şi jafuri.Potrivit Rotalianul, bărbatul originar din judeţul Prahova şi-a trăit anii copilăriei şi ai adolescenţei sale împreună cu familia la Frosinone. Însuşi fostul primar al oraşului i-a căzut victimă românului, care a intrat peste el, l-a bătut, l-a jefuit şi l-a ţinut ostatic câteva ore, iar ulterior a atacat şi tâlhărit un cuplu căsătorit. De altfel, Colţeanu a făcut cunoştinţă atunci pentru prima dată cu justiţia italană, dar a scăpat de ani grei de puşcărie numai fiindcă era minor.

Acum, nu s-a mai întâmplat acelaşi lucru. Membrii bandei au fost acuzaţi de tâlhărie pluriagravată, vătămări foarte grave, sechestru de persoane şi port abuziv de arme şi au fost condamnaţi la ani grei de închisoare. Il Messaggero scrie că Alexandru Bogdan Colteanu a primit 15 ani şi 4 luni de închisoare, Marius Adrian Martin a fost condamnat la 11 ani şi 4 luni, Aurel Ruset şi Constantin Ţurlică au luat câte 10 ani, Ion Ţurlică – 9 ani şi 4 luni, iar Bogdan Ghiviziu a primit 8 ani. În acelaşi dosar a fost condamnat şi Gheorghe Traian Jacota, acuzat de favorizare, pentru că a încercat să îl ajute să fugă pe Ghiviziu.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite