Târgu-Jiu

articolul anterior articolul urmator

VIDEO Oraşul în care încă mai circulă autobuze ca pe vremea lui Ceauşescu. „Călătorii au noroc că merg puţine staţii“

11
6 Dec 2018 18:46:42
Autor: Alin Ion
Călătorii se urcă cu inima strânsă în mijloacele de transport în comun din Târgu-Jiu FOTO Alin Ion
Călătorii se urcă cu inima strânsă în mijloacele de transport în comun din Târgu-Jiu FOTO Alin Ion

Municipiul Târgu Jiu este singurul oraş din ţară în care mai sunt folosite pentru transportul de călători troleibuzele Rocar, fabricate în anul 1994. Mai mult decât, pe străzile oraşului lui Brâncuşi mai circulă autobuze fabricate între anii 1991 şi 1996, acelaşi model care asigura transportul în oraş şi în perioada comunistă.

Cu toată strădania şoferilor şi a mecanicilor, multe dintre ele sunt adevărate epave pe roţi, care pun în pericol siguranţa călătorilor. În urmă cu câteva luni, braţul unui autobuz vechi s-a rupt în mers şi roata a intrat sub maşină.
 
Vasile Brânzan conduce un troleibuz fabricat în urmă cu aproximativ 25 de ani. Acesta ne spune că nu se mai găsesc piese pentru repararea lor, iar astfel de mijloace de transport sunt unicat în ţară:
 
„Anul de fabricaţie al troleibuzului pe care îl conduc este 1994, având aproximativ 800.000 de kilometri la bord. Merge chinuit, conform vârstei. De multe ori se produc defecte şi rămânem în trafic. Vin electricienii şi remediază defecţiunea, după care plecăm din nou în cursă. S-a întâmplat să nu mai putem pleca deloc. Nu mai există piese de schimb. Colegul meu electronist a lucrat foarte mult timp pentru că nu avea plăcuţe electronice ca să le schimbe. Se iau piese de la cele vechi, casate. Se fac tot felul de improvizaţii pentru a putea circula. Piese nu se mai fac pentru aceste troleibuze. În ţară nu mai există troleibuze de acest fel în circulaţie. Doar la Ploieşti mai există un astfel de troleibuz, care este folosit la intervenţii, la ungerea liniilor. Suntem unicat la nivel naţional“. 
 
 

Aerotermele fac mai mult zgomot, decât căldură

Condiţiile de care au parte călătorii care circulă mijloace de transport în comun învechite sunt groaznice.
„Bieţii conducători auto ar încerca să ne ofere condiţii mai bune, dar nu au cu ce. Toate scaunele sunt rupte şi mizerabile. Nu depinde de conducătorii auto, ci de cei care conduc. Sunt motive ştiute de dumnealor de ce nu înnoiesc parcul. Este frig. Stau cu mănuşile. Vara, nu există aer condiţionat. Se merge aşa cum se merge“,
a spus o călătoare. 
 
 
Şi Vasile Brânzan recunoaşte că oamenii care circulă cu autobuzele şi troleibuzele au de suferit: „Condiţiile pentru călători sunt groaznice. De dimineaţă, am dat drumul la cele două aeroterme, dar mai mult fac zgomot decât căldură. Uşile se închid cum se închid şi intră aer rece de afară pe la ele. Norocul călătorilor este că merg puţine staţii“. 
 

În aşteptarea noilor autobuze şi troleibuze

În municipiul Târgu Jiu, transportul public intern este asigurat de către societatea „Transloc“ SA, aflată în subordinea Consiliului Local Târgu Jiu. Vasile Căilean, directorul societăţii, ne spune că parcul auto este 35 de mijloace de transport, dintre care 25 sunt autobuze şi troleibuze vechi, depăşite moral şi fizic: „Deocamdată, mai găsim piese de schimb, dar din ce în ce mai greu. Sunt anumite piese pe care nu le mai găsim, cum ar fi vilbrochene.  Mai luăm piese de pe cele care se casează şi le folosim. Sunt depăşite normal şi fizic. Din câte am înţeles dintr-un articol publicat de un pasionat al mijloacelor de transport călători, singurul loc din ţară unde mai circulă astfel de troleibuze este la Târgu Jiu“. 
 

Conducerea „Transloc“ aşteaptă noile mijloace de transport promise de Primăria Târgu Jiu, în urma aprobării unui proiect pe fonduri europene: „Urmează la anul să vin 20 de mijloace de transport noi, 11 troleibuze şi nouă autobuze electrice. Cele vechi vor fi scoase din circulaţie. Nu ştiu de ce nu s-a înnoit parcul auto până acum. Atributul de achiziţie este al Primăriei Târgu Jiu. Sunt foarte scumpe. Un autobuz electric costă între 400.000 şi 500.000 de euro“.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

11 Comentarii

Pompierul Parpoules
6.12.2018, 19:31:15

Ptr niste olteni patrioti este normal sa li se ofere ce construia carmaciul oltean ca si ei. Conditiile sunt decente!

-4 (4 voturi)
Mihai Popescu
6.12.2018, 20:03:03

Nu numai autobuze avem de pe vremea lu' Ceausescu ci mai avem si locuinte, drumuri si chiar ceva industrie inca neprivatizata sau vinduta pe spaga. Daca nu ne ramineau astea de la Ceausecu acum era mult mai rau pt. populatie.

0 (4 voturi)
Mircea Badea
6.12.2018, 20:22:09

Orasele pesediste merita sa traiasca precum inapoiatii Asta e soarta lor, au vrut ca jegul sa-i conduca pai sa traiasca in jeg.... placerea lor

-1 (3 voturi)
Popescu Virgilius
6.12.2018, 20:38:40

In Ploiesti circula autobuze mult mai vechi decat Rocar-urile astea ! Circula Ikarus-uri fabricate in anii 70-80 . In septembrie unul s-a rupt in doua ,cu calatori in el Biletele sunt cele mai scumpe din tara , orarul e de forma ; in schimb salariile si concediile medicale ale celor de la TCE Ploiesti inregistraza recorduri in fiecare luna ...la fel si pierderile regiei.

+2 (2 voturi)
un motan intransigent
6.12.2018, 20:47:19

Daca autobizele fabricate la ROCAR inca se mai misca , inseamna ca n-au fost rele . De ce nu mai fabricam autobuze ? De ce ruinatorii industriilor romanesti n-au fost impuscati deja ? Astea-s intrebarile care trebuie puse . Raspunsurile ?....

0 (0 voturi)

Vezi toate comentariile (11)