VIDEO Cum au petrecut gorjenii intrarea în noul an. Foc de artificii pe insuliţa de pe Jiu şi la Poarta Sărutului s-au căsătorit 18 perechi chiar la cumpăna dintre ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Locuitorii municipiului Târgu Jiu au ieşit în stradă pentru admira focul de artificii la cumpăna dintre ani. La Turceni a avut loc un spectacol în centrul localităţii.

Focul de artificii din municipiul Târgu Jiu a avut loc pe insuliţa de pe Jiu, ca urmare a condiţiilor impuse de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Gorj. În jur de 1.000 de locuitori ai municipiului Târgu Jiu au venit pe insuliţă pentru a admira focul de artificii care a durat aproximativ şapte minute. 

Imediat după focul de artificii, a urmat căsătoriile la Poarta Sărutului oficiate de primarul interimar Aurel Popescu. 18 perechi din diferite zone ale ţării şi-au unit destinele lângă opera lui Brâncuşi care simbolizează iubirea. Un bărbat din localitatea Râşnov a venit la Târgu Jiu pentru a se căsători, iar o altă pereche din Roşiorii de Vede, din judeţul Teleorman, a fost prezentă la ora 24.00, la Poarta Sărutului, pentru a-şi jura credinţă.

Anul trecut, 19 cupluri şi-au unit destinele la Poarta Sărutului.

Spectacol la Turceni

În zona centrală din oraşul Turceni a avut loc o discotecă în aer liber, iar apoi a urmat un concert susţinut de interpretul Emil Badea. La miezul nopţii a avut loc un spectaculos foc de artificii. 

Turiştii aflaţi în zona montană Rânca au petrecut până în zori intrarea în noul an. Fiecare pensiune a organizat câteun foc de artificii. 

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite