VIDEO Cum repară gropile angajaţii de la Drumurile Naţionale. „În toată lumea civilizată se procedează aşa“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gropile sunt reparate cu unelte rudimentare
Gropile sunt reparate cu unelte rudimentare

Lucrătorii de la Drumurile Naţionale au fost filmaţi de un trecător în timp ce astupau gropile din oraşul Târgu Cărbuneşti într-un mod rudimentar.

Angajaţii de la Secţia Drumurilor Naţionale Târgu Jiu au efectuat unele lucrări de reparaţie pe Drumul Naţional 67 B care traversează oraşul Târgu Cărbuneşti. Aceştia au fost filmaţi în timp ce acţionau într-un mod rudimentar la reparea gropilor cu o mătură, un târnăcop., o lopată şi un mai din metal pentru a presa asfaltul proaspăt turnat. Trecătorii i-au apostrofat pe angajaţii Drumurilor Naţionale pentru modul în care lucrează, afirmând că aruncă în groapi câte o „balegă“ de asfalt care va dispărea foarte repede. 

„Indivizii ăştia se dau şmecheri, dar bubuie prostia în ei“

Replica lui Ion Tudor, şeful Secţiei Drumurilor Naţionale Târgu Jiu, a avut o replică dură: „Dacă au ajuns toţi neaveniţi să hotarască şi să dea lecţii de întreţinerea drumurilor, înseamnă că în această ţara s-a ales praful de ceea ce înseammnă oameni cu carte şi cu ştiinţă de carte. Este o campanie de nesimţire din partea unor care îşi dau cu părarea asupra modului în care se efectuează această operaţiune de reparaţii periodice cu mixtură stocabilă, care este un material format din bitum, cribluri şi răşini care formează un liant. Se pune în gropi pentru a se repara. Nu este o reparaţie definitivă. Se intervine cu această mixtură mai ales primăvara. Groapa trebuie să fie uscată, iar mixtura este caldă. În toată lumea civilizată se procedează aşa. (...) Indivizii ăştia se dau şmecheri, dar bubuie prostia în ei“. 

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite