În România a existat Regiunea Autonomă Maghiară. Evreii au reacţionat: Tov. Goloştein întreabă dacă nu s-ar putea face în Iaşi Regiunea Autonomă Evreiască

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vizita conducătorilor de partid şi de stat în regiunea Mureş Autonomă Maghiară Fototeca IICCMER
Vizita conducătorilor de partid şi de stat în regiunea Mureş Autonomă Maghiară Fototeca IICCMER

În România, în anul 1950 a existat Regiunea Autonomă Maghiară, înfiinţată după inspiraţie sovietică. Zece ani mai târziu, în satele regiunii copiii nu ştiau româneşte. Ulterior, partea de sud a regiunii a trecut la regiunea Braşov.

În Republica Populară Română au avut loc două reforme administrative de inspiraţie sovietică: în 1950 şi 1952. Prin Legea 5/ 1950 au fost desfiinţate 58 de judeţe care existau şi ţara noastră s-a împărţit în 28 de regiuni, compuse din 177 raioane, 148 oraşe şi 4.052 de comune. Prin Decretul 331/ 1952, numărul de regiuni a fost redus la 18: Arad, Bacău, Baia Mare, Bârlad, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Hunedoara, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Regiunea Autonomă Maghiară, Stalin, Suceava, Timişoara. Această împărţire a existat până în anul 1960, când a fost înfiinţată regiunea Mureş-Autonomă Maghiară. 

Mioara Anton, de la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, Bucureşti, a explicat în lucrarea „UN PROIECT CONTROVERSAT: REGIUNEA AUTONOMĂ MAGHIARĂ – DE LA MODELUL STALINIST LA RECURENŢA NAŢIONALISTĂ“ ce a însemnat această împărţire teritorială a ţării. Potrivit prevederilor Constituţiei, Regiunea Autonomă Maghiară nu era exceptată de la îndeplinirea hotărârilor şi decretelor şi nu avea caracter legislativ. Statutul ei nu era diferit de cel al celorlalte unităţi administrative, fiind obligată la respectarea tuturor legilor şi dispoziţiilor emise de autoritatea centrală. Ea urma să funcţioneze în baza unui statut, care trebuia să primească avizul Marii Adunări Naţionale. În 1961, acest aviz încă nu fusese emis.

Primele articole referitoare la proiect au fost publicate în „Scânteia” sub semnătura lui Iosif Chişinevschi şi László Bányai. Aceştia explicau că Regiunea Autonomă Maghiară reprezenta rezolvarea „la cel mai înalt nivel” a chestiunii naţionale în România în concordanţă cu principiile leninist-staliniste şi cu „interesele fundamentale ale poporului muncitor român”: „Crearea Regiunii Autonome a RPR, prevăzută în proiectul de Constituţie, este o nouă expresie a aplicării consecvente de către partidul nostru a politicii naţionale leninist-staliniste – o nouă măsură menită să strângă şi mai mult legăturile de prietenie şi frăţie între poporul muncitor român şi oamenii muncii maghiari sau de altă naţionalitate, să întărească Republica Populară Română.” 

În acelaşi articol se preciza că autonomia nu însemna independenţă, ea reprezentând o formă superioară a unei unităţi reale. Oficialii partidului nu au insistat în campaniile propagandistice asupra caracterului etnic al regiunii, ci au prezentat-o ca o structură în care fiecare naţiune se putea simţi acasă, indiferent dacă se vorbea despre români sau despre unguri. Aparatul de propagandă al partidului a încercat să înlăture suspiciunile populaţiei româneşti şi să prezinte înfiinţarea acesteia drept un rezultat firesc al procesului de maturizare a tinerei democraţii populare. 

Ce scria Scânteia

„Scânteia” a publicat liste cu susţinătorii noilor modificări administrative, precum şi cu cei care îşi exprimau mulţumirea faţă de noua formă a Constituţiei. Fără îndoială că toate acestea nu erau decât rezultatele regiei aparatului de propagandă, tensiunile şi nemulţumirile fiind atent monitorizate în culisele puterii. Potrivit buletinelor informative atât germanii (mai ales cei din regiunea Arad), cât şi evreii (în special din regiunea Iaşi) s-au arătat interesaţi de posibilitatea înfiinţării unor regiuni autonome după modelul RAM acolo unde exista populaţie compactă minoritară: „Tov. Goloştein, constructor de telefoane de la Fabrica Electro-Magnetica, întreabă dacă nu s-ar putea face în regiunea Iaşi, unde sunt mulţi evrei, Regiunea Autonomă Evreiască.

Liderii partidului riscau să obţină efecte contrare şi nedorite. Scrisorile venite din ţară la redacţia ziarului „Scânteia” nu împărtăşeau entuziasmul propagandei oficiale a partidului, ci dimpotrivă exprimau numeroase nedumeriri atât faţă de modificările din Constituţie, cât mai ales faţă de înfiinţarea Regiunii Autonome Maghiare. „O anonimă duşmănoasă” acuza că „noul proiect de Constituţie declară Regiunea Secuiască Regiune Autonomă Maghiară deşi se găseşte pe moşia noastră. Noi nu suntem republică federativă, ci Republica Populară Română.” Un alt buletin de sinteză din 29 august cuprindea informaţiile transmise de „corespondentul voluntar” Albert Racz, din comuna Rugăneşti, Regiunea Autonomă Maghiară, care semnala că circulau zvonuri referitoare la înfiinţarea unei republici separate secuieşti, a unui minister şi a unei armate maghiare, precum şi a unui coridor special care să lege noua structură administrativă de Ungaria.

La aproape un an de la înfiinţarea RAM, conducerea centrală nu reuşise să elaboreze regulamentul de funcţionare a regiunii.

 

„O bună parte a copiilor şi tinerilor nu pot întreţine o conversaţie uzuală în limba română“.

La sfârşitul lunii aprilie 1959 debutau măsurile de „îmbunătăţire” a politicii faţă de naţionalităţile conlocuitoare traduse prin unificarea celor două universităţi de la Cluj („V. Babeş” şi „J. Bolyai”) şi reorganizarea învăţământului în limbile minorităţilor naţionale. Potrivit aparatului de propagandă, decizia consacra rezolvarea problemei naţionale, existenţa unor instituţii separate fiind anacronică. Realitatea contrazicea însă tezele oficiale. Conform unei sinteze referitoare la situaţia învăţământului în limbile naţionalităţilor conlocuitoare, realizată în aprilie 1959, se aprecia că „în satele Regiunii Autonome Maghiare a reieşit că o bună parte a copiilor şi tinerilor nu pot întreţine o conversaţie uzuală în limba română. O parte însemnată a tinerilor din regiune încorporaţi în 1958 nu ştiu româneşte.” Prin urmare, timp de un deceniu, minoritatea maghiară continua să rămână refractară la orice iniţiativă de integrare promovată de guvernul de la Bucureşti.

La 24 decembrie 1960, Marea Adunare Naţională anunţa reorganizarea teritorială a RPR, graniţele administrative şi denumirea Regiunea Autonomă Maghiară fiind schimbate. Partea de sud, cu o populaţie majoritară maghiară (raioanele Târgu Secuiesc şi Sfântu Gheorghe), a fost trecută la regiunea Braşov, iar două raioane româneşti (Luduş şi Târnăveni) au fost anexate Regiunii Autonome Maghiare Mureş. Modificările au dus la o schimbare sensibilă a componenţei etnice a regiunii, prin alipirea celor două raioane româneşti. Dezvoltarea industrială a regiunii a avut drept consecinţă procesul de emigrare a populaţiei româneşti către Târgu Mureş, ceea ce a influenţat componenţa etnică a oraşului, scrie autoarea studiului.

Vizita lui Nicolae Ceauşescu în Regiunea Mureş – Autonomă Maghiară

La 14 august 1966, a avut loc o vizită a conducătorilor de partid şi de stat în Regiunea Mureş – Autonomă Maghiară, aflăm dintr-un document al PRM aflat în colecţia CNSAS. Cum a decurs vizita şi cât de dezvoltată era regiunea aflăm din „Cuvântarea la întâlnirea cu activul de partid din regiunea Mureş -Autonomă maghiară cu prilejul vizitei conducătorilor de partid şi de stat“ de la 14 august 1966. „Timp de trei zile, cât a durat vizita noastră în regiunea Mureş-Autonomă Maghiară – a spus secretarul general al CC al PCR – ne-am întâlnit cu activul de partid şi de stat din regiune, cu muncitorii, ţăranii, intelectualii din oraşul Tg. Mureş şi din raioanele Târnăveni, Gheorghieni, Ciuc, Odorhei, Reghin.  Ne-am întâlnit cu muncitorii şi cadrele tehnice de la combinatele chimice din Tîrnăveni şi din Tîrgu Mureş(...) Pe parcurs, în satele şi oraşele vizitate, ne-am întâlnit de fapt cu populaţia regiunii, cu foştii brigadieri, şi apoi în toate raioanele, oraşele prin care am trecut, peste tot am fost întâmpinaţi cu multă căldură“, a spus Nicolae Ceauşescu.

„În anii socialismului, o dată cu dezvoltarea întregii ţări, forţele de producţie din regiunea Mureş-Autonomă Maghiară au cunoscut o puternică dezvoltare. S-au construit noi centre industriale, s-au dezvoltat mult cele existente. O puternică dezvoltare a cunoscut şi agricultura regiunii dvs, ca de altfel agricultura întregii noastre ţări. Astăzi, în regiunea Mureş-Autonomă Maghiară lucrează pe ogoarele cooperativelor de producţie şi ale gospodăriilor agricole de stat peste 2.800 de tractoare, aproape 1.900 de semănători mecanice, 670 de combine şi alte maşini agricole“. 

În regiune, aflăm din acelaşi document, s-au construit din fondurile statului peste 7.600 de apartamente, iar populaţia şi-a construit peste 22.000 de case noi. 

La stadiul de proiect se aflau noi săli de clasă pentru învăţământ, un teatru modern cu 800 de locuri, un nou spital cu 1.000 de paturi, urmând să se încheie procesul de electrificare a satelor. 

Evident, nu se putea ca în cuvântare să nu se facă vorbire şi de exploatatori: „În regiunea Mureş-Autonomă Maghiară trăiesc şi muncesc de veacuri împreună români, maghiari, germani şi alte naţionalităţi. Împreună ei au făurit toate bunurile materiale şi culturale care există pe aceste meleaguri. Împreună, ei au luptat împotriva exploatatorilor şi asupritorilor comuni pentru o viaţă liberă şi fericită. 

Este ştiut că clasele exploatatoare, fabricanţii, moşierii – fie români, fie maghiari, fie germani, au căutat întotdeauna să recurgă la politica de învrăjbire a oamenilor muncii de diferite naţionalităţi pentru a putea să-i asuprească mai bine, să-şi asigure profituri cât mai mari. Ei între ei s-au înţeles foarte bine atunci când a trebuit să-şi păzească profiturile obţinute prin exploatarea oamenilor muncii români, maghiari şi de alte naţionalităţi. 

Socialismul a lichidat pentru totdeauna atât asuprirea socială cât şi asuprirea naţională: el asigură adevărata egalitate în drepturi între toţi oamenii muncii, indiferent de naţionalitate, posibilitatea ca fiecare cetăţean al ţării să poată să-şi pună în serviciul poporului toate cunoştinţele, toată priceperea şi să-şi aducă contribuţia la dezvoltarea forţelor de producţie, a ştiinţei şi culturii, la înflorirea patriei noastre socialiste“, a încheiat Nicolae Ceauşescu. Regiunea avea  o organizaţie de partid puternică, de aproape 65.000 de membri.   

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite