Târgu-Mureş

articolul anterior articolul urmator

Şeful SGA Mureş, destituit pentru „declaraţii care nu fac cinste” la scurt timp după ce fost numit politic în funcţie şi a recunoscut că nu se pricepe

17
25 Nov 2020 17:53:05
Autor: Costel Crangan
Ionuţ Cengher FOTO zi-de-zi.ro
Ionuţ Cengher FOTO zi-de-zi.ro

Conducerea Administraţiei Naţionale Apele Române (ANAR) a precizat că decizia de destituire are la bază „declaraţiile care nu fac cinste” ale directorului Ionuţ Cengher. În fapt, acesta recunoscuse că nu se pricepe la gospodărirea apelor, fiind numit pe o filieră politică.

Numirea lui Ionuţ Cengher (secretarul filialei Mureş a PNL şi candidat la Senat al amintitului partid) la şefia Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Mureş a stârnit un veritabil scandal cu iz politic. 

Directorul în locul căruia a fost numit (fără vreun concurs) Cengher, pe nume Ovidiu Ianculescu (care a ajuns pe funcţie prin concurs) a mărturisit presei că a fost forţat să demisioneze de către proaspătul director al Administraţiei Naţionale Apele Române (ANAR), liberalul Ervin Molnar, care l-ar fi ameninţat cu represalii dacă nu renunţă la funcţie.

La scurt timp însă după numirea sa politică, Ionuţ Cengher a avut un moment de sinceritate în faţa ziariştilor şi a recunoscut că nu se pricepe la gospodărirea apelor, dacă că - asta e! - are sprijin politic.

Se pare că tocmai această sinceritate a enervat conducerea Administraţiei Naţionale Apele Române, care la scurt timp l-a destituit pe Cengher, lansând către presă un comunicat maliţios, în care se vorbeşte despre declaraţii publice „care nu fac cinste”, iar fostul director, Ianculescu, este înfierat că ar fi ocupat în trecut o funcţie prin aceeaşi metodă a numirii.

De asemenea, conducerea ANAR induce ideea că de vină pentru politizarea funcţiilor este... starea de de alertă care a blocat organizarea de concursuri. Iată în continuare comunicatul integral transmis „Adevărul” de către Apelor Române. 

„Ca urmare a informaţiilor apărute în mass-media, facem următoarele precizări:

În această dimineaţă, conducerea Administraţiei Bazinale de Apă (ABA) Mureş, în urma consultării cu reprezentanţii conducerii Administraţiei Naţionale Apele Române (ANAR), a dispus demiterea directorului Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA), Ionuţ Cengher, ca urmare a declaraţiilor sale publice care nu fac cinste unei instituţii de o asemenea importanţă  în gospodărirea apelor din judeţul Mureş.

În locul acestuia a fost numit temporar George Vlasiu, de profesie inginer constructor, angajat al SGA Mureş de peste 6 ani. 

Reamintim că demisia fostului director SGA Mureş, Ovidiu Ianculescu, caz relatat de publicaţia Recorder, a fost o decizie personală, depusă oficial la începutul lunii februarie a acestui an. Acesta a acceptat funcţia de inginer-şef în cadrul SGA Mureş 5 zile mai târziu de la această decizie, fiind consecvent în hotărârea personală de retragere din funcţia de director al SGA Mureş.

În plus, declaraţiile lui Ovidiu Ianculescu privind rolul şi atribuţiile directorului general ANAR sunt incorecte.  Conform legii, directorul  general al ANAR nu poate demite, numi sau suspenda un director de SGA. Domnul Ovidiu Ianculescu şi-a înaintat demisia, conform legii, la Administraţia Bazinală de Apă Mureş, respectiv directorului din acea perioadă, Cristian Bratanovici, şi nu conducerii ANAR.

Totodată, în reportajul Recorder, Ovidiu Ianculescu vorbeşte despre deţinerea funcţiei de director SGA Mureş, pe care a obţinut-o în urma susţinerii unui concurs.

Precizăm că declaraţiile lui Ianculescu nu fac referire şi la perioada 2017-2019 când acesta a ocupat funcţia de inginer-şef al SGA Mureş, fără un concurs susţinut în acest sens, ci în urma numirii sale de către directorul ABA Mureş de la acea vreme, Cristian Bratanovici.

În final, considerăm că declaraţiile lui Ovidiu Ianculescu, la 8 luni distanţă de la toate evenimentele relatate, conţin omisiuni importante care pot induce în eroare întreaga opinie publică.

Menţionăm că în perioada stării de alertă, conform legii nr. 55/2020, în cadrul instituţiilor publice, este interzisă organizarea concursurilor de angajare, urmând ca acestea să fie reluate în momentul în care legislaţia va permite acest lucru.”

Vă mai recomandăm să citiţi:

Şeful CJ Neamţ a invitat partidele „la consultări” pentru numirea noii conduceri a spitalului morţii, dar a primit un răspuns dur: „Un călău!”

După un patron de pompe funebre, un fost primar incompatibil devine director de spital. E al optulea în zece luni

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

17 Comentarii

ionescu ion
25.11.2020, 18:08:28

Orban isi da si el demisia, sau nu? Macar ii demisioneaza si pe ceilalti agarici de la celelalte agentii din tara? Sau doar prostalaul asta merge acasa si gata, se face liniste?

+9 (9 voturi)
MATEI
25.11.2020, 18:17:39

Trebuie sa vina mass- media sa scoata la suprafata mizeriile lui Ludovic Orban care pe zi ce trece se dovedeste prin actiuni un pericol pentru tara . Practic situatia dela SGA Mures nu este singulara.

+9 (11 voturi)
Cneazul
25.11.2020, 18:28:26

Foarte interesant, adica PSD-ul, cat e el de hulit, a lasat in functie un om de specialitate, neafiliat politic, si vine PNL-ul, exponentul lucrurilor bine facute, si pune un politruc. Ha, ce ma distreaza, poate ca asta va mai deschide ochii unora.

+2 (8 voturi)
Tomescu Tom
25.11.2020, 18:47:03

Aripa galbenă a PSD-ului ...

+3 (5 voturi)
Cneazul
25.11.2020, 19:04:10

Cine-i orb, orb ramane. Nu s-a inventat vaccinul pentru asa ceva

+1 (5 voturi)

Vezi toate comentariile (17)

Modifică Setările