„Am fost medic la Gherla” – memoriile unui tânăr cu un destin frânt în închisorile comuniste

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Maier (1934-2012)
Alexandru Maier (1934-2012)

„Grupul Ioan Faliboga“ şi organizaţia iniţiată de acesta la Târgu Mureş în anii ’50, cu scopul răsturnării regimului instaurat abuziv la 23 august 1944, au intrat foarte repede în vizorul organelor de Securitate comunistă, care, în contextul Revoluţiei ungare din octombrie 1956, s-au grăbit să efectueze arestări şi să ceară tribunalului militar pedeapsa cu moartea pentru lideri şi ani grei de condamnare la recluziune pentru aderenţi.

Studentul medicinist Alexandru Maier, vinovat de a fi tradus din română în limba maghiară un manifest, fiul unuia dintre cei trei capi ai mişcării, a înfundat puşcăria pentru mai mult de şapte ani, fiind graţiat abia în 1964. În timpul executării pedepsei, a avut „şansa“ să lucreze, alături de alţi medici deţinuţi, la spitalul-penitenciar din Gherla, dobândind o experienţă unică profesională şi umană. Memoriile sale au fost redactate după 1990 – “Am fost medic la Gherla” – de Alexandru Maier.

Alexandru Maier s-a născut în 1934, la Târgu Mureş şi a devenit student al Facultăţii de Medicină, cu limbă de predare maghiară în 1952. În 1956 – an când, în ţara vecină de la vest, au avut loc evenimentele cunoscute sub numele de Revoluţia ungară, o mişcare populară îndreptată împotriva dictaturii bolşevice şi a ocupaţiei sovietice, înăbuşită în sânge de trupele Armatei Roşii – avea să-i schimbe destinul şi să înceapă calvarul studentului medicinist Alexandru Maier de atunci.

Trei târgmureşeni, printre care şi tatăl său, contabil la Direcţia Sanitară, au pus la cale înfiinţarea unei organizaţii „contrarevoluţionare“, de care tânărul, ce abia împlinise 22 de ani, habar n-avea: Comitetul Naţional de Eliberare – CNE.

Procesul Faliboga a avut loc la Sibiu şi a avut un specific aparte, cu o componenţă etnică. Au fost arestaţi în acest proces peste 200 de oameni, iar 70 au fost condamnaţi. Alexandru Maier este unul dintre supravieţuitori. Mulţi au murit în închisorile comuniste.” povesteşte istoricul şi jurnalistul Nicolae Balint

A tradus un manifest şi a făcut peste 7 ani de închisoare

Implicarea lui Alexandru Maier a fost aceea de a traduce un manifest în română, la cererea tatălui său, fiul fiind bun cunoscător al limbii maghiare literare. Un „turnător“a pus totul pe tava Securităţii, care a început urmăriri, a realizat înscenări, iar în final arestări. Organizaţia a fost deconspirată, iar absolut toţi cei implicaţi – unii fără a fi întreprins ceva, au fost condamnaţi.

Cei trei iniţiatori, printre care şi tatăl lui Alexandru Maier, au fost condamnaţi la moarte, iar restul la pedepse grele, privative de libertate.

Mi-a povestit că a fost arestat împreună cu tatăl lui, care deşi era speriat încerca să-i inducă o stare de calm. A fost bătut la Târgu-Mureş de colonelul Băţagă, pe care îl cunoştea şi îl ştia până atunci ca un om la locul lui şi nu i-a înţeles atunci comportamentul. A suferit traume puternice şi după ce a ieşit din închisoare. Tot timpul se simţea supraveghet” completează istoricul N. Balint

Actul de trimitere în judecată pentru Alexandru Maier a cuprins următoarele capete de acuzare: calitatea de membru al organizaţiei antistatale CNE; tentativa de a recruta noi membri; încercarea de multiplicare şi difuzare de manifeste; tentativa de aruncare în aer a statuii lui Stalin din piaţa cu acelaşi nume a oraşului; deţinere ilegală de armament - un pistol ascuns iniţial într-o ladă cu făină.

Tânărul a primit un avocat din oficiu, care mai mult a acuzat decât să pledeaze pentru cauza clientului său, iar acuzatul a primit doar trei minute pentru a se apăra. Pedeapsa propusă a fost  crimă de uneltire contra ordinii sociale, adică 15–25 de ani de detenţie.

Alexandru Maier a refuzat să semneze actul incriminator: nu a fost membru al acelui Comitet, despre care, abia citindu-şi dosarul, a aflat că exista; nu a recrutat niciun membru; nu a multiplicat şi difuzat manifeste. A recunoscut însă că a ştiut de existenţa unui manifest şi că a deţinut arme – iar „povestea cu statuia a fost o provocare ordinară pusă la cale de Securitate şi – în practică – de un aşa-zis prieten şi nu a avut nicio urmare“. Prin urmare a solicitat schimbarea încadrării cel mult în cea de nedenunţător, şi a cerut scoaterea din dosar a patru declaraţii, descoperind semnătura sa plastografiată.

În cartea publicată după 1990, Alexandru Maier povesteşte:

„Am fost din nou înjurat, făcut porc, nemernic, obraznic, nu de anchetatori, ci chiar de domnii procurori (sunt şi acum, bine merci, «paşnici» locuitori ai Târgu Mureşului); până la urmă, au fost nevoiţi să desfacă dosarul, au scos cele patru declaraţii, au reformulat actul de trimitere în judecată, aşa cum cerusem. Mă gândesc că tot am câştigat ceva, a meritat să fiu încăpăţânat, să nu cedez. Asta s-a întâmplat la 19 aprilie (1957, n.n.), zi în care am crezut că se terminase ancheta.“ descrie Alexandru Maier în cartea “Am fost medic la Gherla”

Anchetele care decurseseră şi până atunci, cu diferite grade de „intensitate“, în beciurile Securităţii din Târgu Mureş, au continuat. S-a încearcat şi o tentativă de cooptare a lui ca informator:

„Pentru că, uite, noi ne-am interesat, eşti un tip valoros, un student eminent, e păcat de banii pe care statul i-a investit în tine să te pierzi aşa prin puşcării; ne-am gândit să te eliberăm (…) dar va trebui să semnezi o hârtie“ mai povesteşte în carte autorul.

Tânărul a fost eliberat pentru scurt timp, apoi rearestat. Au urmat interogatorii de zi şi de noapte până la epuizare, mai ales prin supunerea inculpatului la privarea de somn, în sediile Securităţii din Sibiu.

Apoi, inculpatul a fost readus la Târgu Mureş, mutat la Jilava, şi, în cele din urmă, prezentat în faţa Tribunalului Militar. Dar confruntarea cu autorităţile nu s-a terminat, ci a continuat în septembrie 1957 cu „recursul“, la Bucureşti, iar apoi o îndelungată aşteptare în fortul nr. 13 Jilava – în condiţii de continuu stres psihic şi fizic, de înfometare, boală şi umilinţe, şi de izolare într-o celulă anume, atunci când încălca, la capătul răbdării, regulamentul de puşcăriaş. La Crăciunul anului 1957 a ajuns la Gherla.

Datele istorice confirmă existenţa CNE

CNE (Comitetul Naţional de Eliberare) era alcătuit din cadre didactice, foşti magistraţi, personal al CFR (de unde extinderea în localităţi din Ardeal), medici, agricultori, sub denumirea de „gruparea Ioan Faliboga“. Iniţial, scopul fusese obţinerea unor revendicări salariale; ulterior, mişcarea s-a radicalizat, întocmindu-se un plan de răsturnare a regimului. Pedepsele pronunţate în cazul a 67 de inculpaţi au însumat peste 200 de ani de închisoare, plus trei condamnări la moarte. Partidul unic a trimis la Târgu Mureş, pentru a superviza anchetele, pe însuşi generalul maior Nicolae Ceauşescu, atunci şef al Direcţiei Politice Superioare a Armatei3.

"Toată cinstea pentru deţinuţii politici din închisorile comuniste. Ei au luptat pentru democraţie, pentru pluripartinism politic, pentru o presă liberă. Am o mare stimă faţă de toţi deţinuţii din acea vreme. L-am cunoscut şi eu pe Alexandru maier şi îi ştiu povestea" completează profesorul de istorie Simion Bui

Alexandru Maier cooptat în echipa medicilor din penitenciarul Gherla

În 5 mai 1958 deţinutul Maier Alexandru a fost cooptat, în calitatea sa de fost student medicinist, în echipa medicală a penitenciarului, alături de doctorii Gheorghe Cornea şi Petre Orăşanu, farmacistul Nicolae Bobancu, un fost student la Medicină din Cluj şi cei doi frizeri ai închisorii, toţi sub comanda asprului medic oficial al puşcăriei, Ioan Sin. Motivul era unul singur: creşterea impresionantă a numărului deţinuţilor, asociată riscului alterării sănătăţii acestora, în condiţiile oferite de sistemul penitenciar.

La sfârşitul anului 1958, deja la Gherla erau încarceraţi peste 11.000 de deţinuţi politici. (…) Era enorm pentru o închisoare cu o capacitate de 3–4.000 de deţinuţi. Dormeau câte cinci deţinuţi în două paturi. Recordul îl deţinea celula nr. 65, de 4/3 m, cu 12 paturi supraetajate, în care la un moment dat se aflau 69 de suflete. Când se deschidea uşa acestei celule, oamenii se revărsau în afară” scrie într-un citat din cartea memorialistului.

Cum se puneau diagnosticele în închisorile comuniste

Tot în cartea lui Alexandru Maier se vorbeşte despre patologia dominată, şi anume de tuberculoză. Diagnosticele se puneau aproape în exclusivitate pe baza anamnezei, a simptomatologiei, a examenului clinic. Medicamentele, ca şi materialele sanitare, lipseau ori erau insuficiente, iar cele cerute – absolut necesare în situaţii limită – soseau cu mare întârziere. În aceste condiţii, el şi alţi deţinuţi încercau măcar cu o vorbă bună să aline suferinţele celor grav bolnavi. Umbla adesea cu „tulumba“ în spate pentru a face dezinsecţii, pulverizând cu „celebrul“ DDT păturile, saltelele, cearceafurile, „chiar şi efectele personale şi, pentru amatori, şi corpul“.

În cartea sa memorialistul descrie un episod în care a fost adus un deţinut care suferea de o boală gravă.

Un bolnav într-o stare gravă este adus de la Văcăreşti; va „beneficia“ – situaţie cu totul neobişnuită – de o celulă proprie şi de îngrijirea devotată a doi voluntari, care i-au fost alături până la deces. Suferea de cancer rectal inoperabil. N-ar fi fost eliberat, orice i s-ar fi întâmplat, pedeapsa trebuia executată! „Există pe lume mirosuri mai mult sau mai puţin oribile, dar nimic nu se poate compara cu mirosul pe care-l emană un bolnav cu un astfel de diagnostic. Depăşeşte orice închipuire. (…) Chiar pe coridor plutea o miasmă insuportabilă. (…) Şi cei doi îngrijitori voluntari au stat tot timpul lângă el (…) până când acesta şi-a dat obştescul sfârşit cu demnitate, ca o fiinţă umană şi nu ca un animal!“

Alexandru Maier a fost eliberat în urma amnistiei deţinuţilor politici, din 1964

Fostul deţinut a încearcat să se reînscrie pentru continuarea studiilor medicale, dar rectorul, un comunist convins, a respins cererea fostului student al Facultăţii din Târgu Mureş. Deşi s-a adresat diverselor foruri, răspunsul a fost negativ. Alexandru Maier s-a angajat translator la combinatul chimic, iar apoi, a dat admitere la şcoala tehnică dentară. Până la urmă, după doi ani şi jumătate, a fost reînscris la Medicină.

În cartea sa, tânărul descrie politizarea învăţământului, „carierismul în floare“, modificarea jurământului lui Hipocrate, care stipula adeziunea la politica regimului, iar când, după ani, i s-a aprobat dosarul pentru specializarea în chirurgie, a fost prea târziu, din cauza vârstei.

Arestat din nou în 1987

În 1987, a fost din nou arestat şi condamnat la doi ani, dar a scăpat după şase luni, printr-un decret de amnistie semnat de Ceauşescu.

Doctorul Alexandru Maier şi-a redactat memoriile la peste treizeci de ani de la încercările pe care destinul i le-a hărăzit să le trăiască şi, mai ales, dispunând de o altă perspectivă asupra acestora, prin schimbările politice survenite după 1989.

A murit în anul 2012. În anul 2008 când a venit la lansarea cărţii “Procuratura Militară Mureş” mi-a spus că îi mulţumeşte Partidului Comunist Român că nu are diabet. Avea umor şi spunea că a mâncat atât de multă sfeclă şi varză, mâncarea fiind foarte săracă, încât nu avea cum să facă diabet, aceasta fiind boala celor bogaţi, spunea el” mai povesteşte jurnalistul şi istoricul Nicolae Balint.

Poate că timpul scurs, uitarea omenească, preocuparea de a-şi reînnoda firul vieţii personale şi profesionale de după eliberarea sa din 1964, dorinţa de a respira aerul libertăţii furate, ba chiar un optimism funciar şi salvator l-au determinat să vadă, uneori edulcorat, întâmplări şi fapte din, altminteri, celebra temniţă comunistă Gherla.

Pentru descrierea asistenţei medicale în condiţiile dure ale unui penitenciar destinat deţinuţilor politici din acea perioadă, cartea sa „Am fost medic la Gherla“ rămâne un preţios document iatroistoric. O nouă ediţie a lucrării sale a apărut la editura „Vremea“, în 2009.

Medicul Alexandru Maier a murit în anul 2012 la vârsta de 78 de ani.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite