Bărbat operat la cap după ce a fost atacat de un urs. Un alt animal a încercat să intre şi în casa unui fost primar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
urs brun

Un bărbat care sâmbătă după amiază a fost atacat de un urs, în apropiere de Şugaş Băi, a fost supus unei intervenţii chirurgicale la cap, după ce animalul a muşcat de mai multe ori craniul victimei. De asemenea, un urs a intrat în casa fostului primar din Băile Tuşnad, unde a provocat pagube materiale.

Atacul s-a produs sâmbătă seară asupra unui bărbat de 50 de ani care se afla între Şugaş Băi şi Sfântu Gheorghe. Conform presei locale, victima ar fi ieşit să alerge, când a fost atacată de urs. Bărbatul a suferit multiple plăgi în zona capului, a scalpului, în zona umărului, în zona spatelui, în zona toracală abdominală. După ce a fost stabilizată, victima a fost transferată   la Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc pentru a trata leziunile craniului.

Duminică, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Csaba Borboly, a făcut publice date despre starea victimei. 

„Neurochirurgul spitalului judeţean a efectuat intervenţia chirurgicală la nivelul craniului. Ursul a muşcat de mai multe ori în craniul victimei. Din cauza muşcăturii a fost împins osul temporal stâng  şi  a rupt şi cavitatea occipitala. Starea pacientului este stabilă”, a scris preşedintele CJ Harghita.

Csaba Borboly a publicat de asemenea o fotografie în care apare o cameră devastată, imaginea fiind însoţită de o explicaţie conform căreia duminică dimineaţă, în Băile Tuşnad, un alt urs a provocat pagube în casa fostului primar lui György József.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite