„Bonele electronice“ şi efectele gadgeturilor pentru creierul copilului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gadgeturile si dezvoltarea creierului la copii
Gadgeturile si dezvoltarea creierului la copii

Televizorul şi gadgeturile sunt ca o mâncare gata digerată pentru copilul tău. Vârsta la care îl expui la ele poate avea efecte devastatoare pe termen lung. Dacă vrei să ai un copil cooperant şi cu rezultate bune mai târziu la şcoală, amână cât mai mult cumpărarea tabletei.

Care e vârsta potrivită pentru a-i cumpera copilului tabletă şi telefon şi cum e să fii părinte în era digitală

Un copil are acces la televizor şi la gadgeturi la vârste tot mai fragede. Cei mai mulţi părinţi, preocupaţi de muncă sau de activităţile zilnice preferă să îi dea copilului un telefon, o tabletă sau să-l lase la televizor, astfel el va fi cuminte şi totul va decurge normal. Consecinţele vor fi însă pe termen lung, iar problemele de atenţie şi cooperare cu copilul se vor vedea cu fiecare an care va trece.

Tabletele oferă celor mici o experienţă statică, în care numai anumite părţi ale creierului sunt implicate, spre deosebire de mişcarea fizică, în care copilul trebuie în acelaşi timp să îşi coordoneze corpul şi să anticipeze ce se întâmplă în continuare.

Efectele negative pe care le are tehnologia asupra copiilor

Studiile arată că, în medie, cei mai mulţi copiii cu vârste de până la 2 ani sunt expuşi la ecran, adică televizor, computer/ tabletă, smartphone cam 2 ore pe zi. În primii ani de viaţă creierul copilului îşi triplează marimea si continua sa se dezvolte pana la maturitate. Studiile au demonstrat ca utilizarea continua si pe intrevale de timp lungi a gadgeturilor in acest stadiu ar putea afecta negativ activitatea cerebrala a copilului putand cauza deficit de atentie, slabirea capacitatii de auto-control şi impulsivitate.

Cu cât stau mai mult la televizor şi pe tabletă până la vârsta de 3 ani, cu atât sunt copiii mai predispuşi la vârsta de 7 ani la probleme de atenţie.

gadget5

Un părinte care are timp pentru copilul lui şi îl stimulează mental la vârsta de 3 ani, va avea un copil cooperant în primii ani de şcoală.

Specialiştii, medicii pediatri şi chiar educatorii vorbesc deja de o diferenţă între copiii lăsaţi ore întregi în faţa gadgeturile faţă de cei pentru care părinţii îşi găsesc timp să se ocupe de activitatea lor mentală,

Astfel, cei care petrec ore în şir pe tabletă, telefoane sau alte gadgeturi vor dezvolta probleme de atenţie, vor avea problem cu coloana vertebrală şi cu musculatura spatelui, cauzate de poziţia defectuoasă din timpul folosirii smartphone-urilor/tabletelor, iar procesul de învăţare a scrierii de mână va fi unul lent.

La ce vârstă îi cumperi tabletă copilului tău?

Dacă te întrebi la ce vârstă ar trebui să îi cumperi o tabletă copilului tău, trebuie să iei în calcul următorul aspect: cât timp şi cu ce frecvenţă va folosi tableta copilul tău? De asemenea este nevoie să ştii că unele echipe de specialişti consideră că creierul copiilor până în 3,5 ani este „fraged” şi încă în continuă şi puternică expansiune şi că este benefic ca aceştia să nu fie expuşi gadgeturilor.

Manipularea materialelor şi simţul tactil reprezintă elemente importante ale procesului de cunoaştere, iar în cazul utilizării gadgeturilor acestea nu se conectează cu spaţiul, timpul şi duratele reale.

Copiii care stau de mici la televizor, pe tablete sau alte gadgeturi socializează mai puţin, au probleme de atenţie, iar la şcoală se concentrează mai greu şi îşi pierd răbdarea.

gadget1

Creşte şi riscul de obezitate

Copiii care petrec mult timp in fata televizorului sau tabletei in loc sa se joace in aer liber ard caloriile intr-un mod mai lent. Stilul de viata aduce modificari metabolismului. Riscul de obezitate creste si alaturi de el riscurile de complicatii aferente.

Copiii care petrec ore in sir jucandu-se pe tableta sau smartphone sunt mai violenti decat cei care se joaca in aer liber, impreuna cu alti copii. Ei devin adeseori isterici, chiar si fara motiv. Pe masura ce cresc, copiii devin dependenti de jocurile pe calculator.

Copiii care prefera jocurile pe dispozitive electronice au tendinta de a se izola si in final de a interactiona din ce in ce mai putin cu alti copii. Procesele normale de dezvoltare sunt astfel perturbate. Copiii dependenti de jocurile si filmuletele urmarite pe gadget-uri au şi tendinta de a nu mai respecta orele de somn.

Expunerea prelungita la ecrane afecteaza vederea

Expertii spun ca o vedere sanatoase focalizeaza in decursul a cateva ore pe distante diferite. Atunci cand ochii privesc indelung un ecran la aceeasi distanta, vederea este afectata.

gadget2

Internetul ridică şi problema expunerii la pornografie

Există riscul ca cei mici şi chiar adolescenţii, să furnizeze informaţii personale infractorilor şi pedofililor. Telefoanele inteligente ridică şi ele probleme din cauza facilitării accesului la internet non-stop în afara mediului familial. Un loc unde copiii urmăresc site-uri pornografice încă de la vârsta de 7-8 ani este chiar şcoala.

gadget4

Ce jocuri sunt recomandate, totuşi, pentru cei mici

Specialiştii în dezvoltarea psihică a copiilor recomandă jocurile fizice, de la vârste cât mai fragede, deoarece mişcarea fizică stimulează cele două emisfere ale creierului să lucreze împreună, şi astel se creează trasee neuronale între ele, trasee al căror număr crescut este corelat cu un nivel de inteligenţă peste medie.

Academia Americană de Pediatrie recomandă ca, până la 2 ani copiii să nu urmărească nimic la televizor, iar după vârsta de 2 ani să aibă acces numai o oră, maxim două pe zi, cu pauze şi doar sub supravegherea părinţilor, permiţându-le să urmărească programe cu valoare educaţională.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite