Târgu-Mureş

articolul anterior articolul urmator

COVID-19 la Penitenciarul Târgu Mureş: un angajat, confirmat pozitiv. Deţinuţii nu vor fi testaţi

0
12 Jul 2020 10:55:05
Autor: Costel Crangan
FOTO Arhivă Adevărul
FOTO Arhivă Adevărul

Angajatul penitenciarului Târgu Mureş infectat cu SARS-COV-2 nu mai fusese la lucru din 24 iunie, iar cât a fost la serviciu „a purtat echipament de protecţie adecvat”. Din acest motiv, deţinuţii nu sunt susceptibili de infectare, deci nu vor fi testaţi.

Un angajat al Penitenciarului Târgu Mureş a fost confirmat pozitiv la testul efectuat pentru SARS-CoV-2, a informat, duminică, Administraţia Penitenciarelor.

Potrivit sursei citate, acesta a exercitat atribuţii de serviciu în sectorul operativ, cu purtarea, în permanenţă, a echipamentului de protecţie adecvat. De asemenea, el s-a prezentat ultima oară la unitate pe 24 iunie, ulterior fiind în concediu de odihnă şi apoi în concediu medical.

Având în vedere conjunctura epidemiologică, autorităţile sanitare au concluzionat că nu există risc de infectare în rândul deţinuţilor, aşa că aceştia nu vor fi testaţi pentru coronavirus. Ancheta epidemilogică va fi continuată în cazul celorlalţi contacţi (in exteriorul penitenciarului) ai pacientului.

„Administraţia penitenciarului va aplica recomandările Direcţiei de Sănătate Publică Mureş şi, în continuare, măsurile interne de prevenţie”, mai arată sursa citată.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii