Directorul Filarmonicii de Stat din Târgu Mureş a murit de COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasile Cazan a fost răpus de Covid.
Vasile Cazan a fost răpus de Covid.

Dirijorul Vasile Cazan, director al Filarmonicii de Stat din Târgu Mureş, a murit la vârsta de 68 de ani. Cazan a fost internat mai multe zile la terapie intensivă din cauza infectării cu noul coronavirus.

Reputatul dirijor fusese confirmat pozitiv cu noul coronavirus în urmă cu câteva zile, iar boala a evoluat rapid în cazul său, în pofida încercărilor medicilor de a-l salva..

„A avut întotdeauna un cuvânt bun pentru toată lumea şi într-un mod tipic cetăţenilor mai în vârstă din Târgu Mureş se exprima întotdeauna în limba maternă a persoanei cu care vorbea. Umanitatea sa, iubirea cu care se adresa către toată lumea erau depăşite doar de dragostea sa pentru muzică. A fost un om adevărat. Vasile Cazan a condus Filarmonica de Stat Târgu Mureş mai bine de 20 de ani, dar a fost mult mai mult decât un director, a fost un adevărat mentor care a crescut mai multe generaţii, insuflându-le dragostea pentru muzică. Vom păstra memoria lui pentru totdeauna. Dumnezeu să te odihnească în iubirea sa, domnule director!”, a arătat preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Peter Ferenc, pe pagina sa de Facebook.

“Drum lin dragă prietene Vasile Cazan…. drum lin… dar nu despre asta a fost vorba. Te vom păstra în memorie! Cultura de astăzi a devenit mult mai săracă. Odihneşte-te în pace!” a scris directorul Teatrului Naţional, Gáspárik Attila.

Dirijorul Vasile Cazan s-a născut la Târgu Mureş în anul 1952, a studiat vioara, viola şi pianul la Târgu Mureş şi a absolvit Academia de Muzică ″Gheorghe Dima″⁣ din Cluj-Napoca, unde a studiat dirijatul coral cu profesorii Dorin Pop şi Florentin Mihăescu, perfecţionându-se ulterior şi cu maestrul Marin Constantin.

A participat la cursuri de perfecţionare pentru dirijat orchestra la New York, cu dirijorul Laszlo Halasz de la Conservatorul Julliard, care a fost asistent al dirijorilor Arturo Toscanini şi Bruno Walter la Metropolitan Opera din New York.

În anul 2012, Instituţia Prefectului - Judeţului Mureş i-a acordat cea mai înaltă distincţie a judeţului, “Fibula de la Suseni”, iar în anul 2015, Primăria Târgu Mureş i-a conferit distincţia “Pro Cultura”.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite