Elev scandalizat de ieşirile de mahala ale ministrului Teodorovici: „Cine vă trage pe voi la răspundere pentru mizeriile astea?“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eugen Teodorovici şi elevul Alin Popoviciu
Eugen Teodorovici şi elevul Alin Popoviciu

Limbajul folosit de Eugen Teodorovici în comisia care-l audia pe ministrul de Finanţe propus de premierul desemnat a fost dur criticat de către un adolescent din Târgu Mureş.

Alin Popoviciu este elev în clasa a XII-a la un liceu din Târgu Mureş. Tânărul s-a făcut remarcat de mai multe ori în spaţiul public prin atitudinea sa fermă atunci când a venit vorba de a-şi manifesta nemulţumirile.

Recent, Alin a fost amendat de jandarmeria Mureş pentru că a participat în urmă cu vreo cinci luni la un protest organizat cu prilejul unei vizite efectuate de premierul Vioricăi Dăncilă la Spitalul Judeţean din Târgu Mureş.

De data aceasta, elevul a postat pe contul său de Facebook o scrisoare deschisă adresată ministrului de Finanţe, Eugen Teodorovici.

„Îmi plac curvele, dar nu în politică“, asta a spus Eugen Teodorovici la audierile ministrului propus pentru Finanţe, Florin Cîţu.

„Sunt elev şi vreau să vă spun un lucru: Dacă eu aş zice o asemenea prostie în clasă, precum aţi spus dumneavoastră, mi s-ar scădea nota la purtare!

Pe voi cine vă trage la răspundere pentru toate mizeriile pe care le faceţi? Când veţi înţelege că şi voi sunteţi oameni şi nimic mai mult? Cum puteţi să spuneţi în public că vă plac cur*ele, măi dom'le? Mi-ar crăpa obrazul de ruşine să fiu în locul dumneavoastră”, îi scrie elevul.

Mai departe, Alin Popoviciu spune că el ar intra în pâmânt de ruşine dacă ar face o astfel de afirmaţie şi afirmă că spusele ministrului l-au şocat.

„Ştiam că în politică mulţi au uitat de orice urmă a eticii, dar declaraţiile dumneavoastră m-au şocat. Sincer nu pot să înţeleg ce caută în politică asemenea oameni. Pe mine categoric nu mă reprezintă astfel de politicieni”, conchide Alin.

Pe aceeaşi temă:

Reportaj. Ce nu s-a văzut la TV la audierile din Parlament: colaborarea Opoziţiei, ieşirile necontrolate ale lui Teodorovici şi sfidarea propriilor colegi

Jandarmeria l-a amendat pe tânărul care a iniţiat un protest la adresa Vioricăi Dăncilă. „Au vrut să mă umilească de ziua mea”

Licean eminent, mesaj pentru Andronescu: „Să nu vă mai întrebaţi de ce tinerii fug cât mai departe de România”

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite