Evoluții notabile pentru jucătorii FCM-ului împrumutați la alte echipe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Astafei a marcat primul său gol pentru Gaz Metan Mediaș
Astafei a marcat primul său gol pentru Gaz Metan Mediaș

Fotbaliștii FCM-ului, împrumutați la formații de prima ligă, joacă foarte bine la noile lor echipe, unde obțin rezultate foarte bune.

Trei dintre jucătorii aflaţi sub contract cu clubul FC Municipal Târgu-Mureş au fost împrumutaţi pentru un an de zile la formaţii de Liga 1. Este vorba de Dragoş Balauru, portarul ajuns la Universitatea Cluj-Napoca având o evoluție apreciată în ultima partidă a clujenilor, contra celor de la Viitorul Constanța, Victoraş Astafei, împrumutat la Gaz Metan Mediaş, care a înscris un gol superb contra Stelei în ultima partidă de campionat, încheiată cu scorul de 1 la 1, plus Costinel Gugu, care a obținut cu noua sa formație, FC Severin, o remiză importantă în deplasare la Astra. De remarcat că la Gaz Metan evoluează Florin Dan, un alt fost component al FCM-ului, în timp ce la Severin, autorul golului echipei alb-albastre a fost Cosmin Vancea, fost atacant al FCM-ului, atât în liba a doua, cât și în prima divizie.

Cei trei jucători ai FCM-ului pot fi rechemaţi la echipă, în iarnă, în cazul în care conducerea clubului consideră necesar acest lucru.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite