Exemplu de omenie! Pompierii din Târnăveni ajută o familie distrusă de foc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pompierii din Târnăveni fac un gest nobil în Săptămâna Mare
Pompierii din Târnăveni fac un gest nobil în Săptămâna Mare

Pompierii din Târnăveni vor dona bani unei familii din satul Bord, rămasă fără casă în urma unui incendiu izbucnit în urmă cu o lună. Incendiul a dus la decesul unei fetiţe de 12 ani, evenimentul fiind o adevărată dramă pentru familia respectivă.

Militarii au adunat din proprie iniţiativă bani pe care îi vor dona familiei din localitatea Bord. Ajutorul va fi acordat astăzi de către pompierii din Târnăveni.

În data de 10 martie, un foc mistuitor a cuprins locuinţa în care dormeau cei şase membri ai  familiei respective. În momentul sosirii echipajelor la locul solicitării s-a constatat că acoperişul locuinţei era ars în totalitate şi prăbuşit, iar proprietarii casei şi trei copii erau evacuaţi, în timp ce al patrulea copil se afla blocat în casa cuprinsă de flăcări. După lichidarea incendiului, fetiţa a fost găsită decedată. Alţi doi copii, în vârstă de 7 şi 3 ani, au suferit arsuri de gradul I şi II, fiind preluaţi de echipajele medicale şi transportaţi la spital. Incendiul a distrus acoperişul casei în totalitate (aproximativ 140 mp), mobilier, obiecte de îmbrăcăminte şi electrocasnice.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite