Protest spontan împotriva cămătăriei, la Târgu Mureş. Care sunt nemulţumirile oamenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Până acum, susţin protestatarii, ar fi fost evacuate 15 persoane, urmând să mai fie evacuate încă 6 persoane din a doua casă.
Până acum, susţin protestatarii, ar fi fost evacuate 15 persoane, urmând să mai fie evacuate încă 6 persoane din a doua casă.

Zeci de persoane au participat, vineri, la Târgu Mureş, la un protest spontan împotriva practicării cămătăriei, activitatea care ar fi dus la pierderea unor imobile în favoarea unor cămătari şi la evacuarea unor familii.

„Suntem aici pentru a protesta împotriva unui personaj, un avocat fictiv, care este doar pe acte avocat, un avocat-cămătar, împotriva căruia protestăm pentru adevăr şi dreptate. Astăzi, 25 iunie, mă aflu în această locuinţă, care urmează să fie evacuată. (...) Pe acest cămătar din Sibiu l-am cunoscut în 2006, era jurist la o firmă de transport, aveam nevoie de un credit (...) Am intervenit să ne ajute să luăm un credit şi a spus că va interveni, dar contra unui comision, 10% din valoarea creditului", a declarat protestatarul Gabor Ludovic, din Târgu Mureş.

Protestatarii spun că, în anul 2015, familia Gabor l-a contactat din nou pe acel jurist fiindcă avea nevoie de bani, iar acesta ar fi fost de acord, cu condiţia ca solicitanţii banilor să îi "vândă" casa respectivă pe acte, înscriindu-se o sumă fictivă ca avans.

"A fost de acord cu condiţia ca el (cămătarul, n.r.) să fie trecut ca proprietar al casei şi să o pună garanţie la o bancă din Târgu Mureş. Contractul de vânzare-cumpărare a fost semnat în faţa unui notar şi în documente figura ca şi cum s-ar fi plătit pentru casă suma de 140.000 lei avans, deşi nu s-a plătit nimic. După ce a devenit proprietar, acesta a pus casa garanţie la bancă, a luat un credit de 390.000 lei, din care 10% i s-a dat drept comision. Lunar i s-a plătit 2% camătă, majoritatea prin documente de transfer (...) Deşi se încasa camătă, acel nou proprietar a vândut casa unei firme din Târgu Mureş, cu 280.000 euro, în 2020, când tata şi eu eram internaţi în spital cu COVID (...) Am depus plângeri la autorităţi. Au evacuat o casă, au vândut-o, urmează a doua casă, intrată în posesia acestui individ, care a pus-o garanţie la altă bancă", susţine Gabor Ludovic.

Până acum, susţin protestatarii, ar fi fost evacuate 15 persoane, urmând să mai fie evacuate încă 6 persoane din a doua casă.

Persoana indicată de protestatari ca fiind aşa-numitul „avocat-cămătar" nu a putut fi contactată la numerele de telefon afişate pe site.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite