Recomandări de la polițiști pentru o vacanță de vară lipsită de griji

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Furturile pot fi evitate cu mai multă atenție din partea tinerilor aflați în vacanță
Furturile pot fi evitate cu mai multă atenție din partea tinerilor aflați în vacanță

Având în vedere că elevii au intrat în mult așteptata vacanță de vară, polițiștii au formulat un ”cod de legi” pentru ca tinerii să se bucure de timpul liber fără a avea de suferit.

”Nu uitaţi că aveţi o vârstă la care sunteţi uşor de influenţat. Deci, alegeţi-vă cu mare atenţie prietenii! Nu vă înconjuraţi de persoane cu reputaţie proastă şi încercaţi să vă petreceţi cât mai mult timp într-un mod cât mai plăcut. Vacanţa înseamnă şi o mai mare nevoie de bani, de care mulţi dintre părinţi, din păcate, nu dispun. Pentru a nu intra în conflict cu legea, este bine să ne limităm fiecare la posibilităţile noastre.
Şi dacă tot veni vorba de bani, aveţi grijă măcar de cei pe care-i aveţi. La ştrand, pe plajă, în tabere, sau în mijloacele de transport, păstraţi banii în buzunare interioare, în partea din faţă
”, spune Livia Popa, purtătoarea de cuvânt a IPJ Mureș.

Băuturile alcoolice cauzează foarte multe probleme. Din păcate, pentru mulţi tineri distracţia este condiţionată de consumul de alcool sau, mai rău, de droguri, şi astfel se ajunge uneori la situaţii cu urmări nefaste. Si să nu uităm că, o persoană în stare de ebrietate, mai ales printre străini, are mai multe şanse să devină victima infractorilor. ”Nu vă stricaţi vacanţa şi, mai mult, nu vă distrugeţi viaţa! Îmi place să cred că aveţi atâta tinereţe în suflete să vă puteţi distra şi fără aceste stimulente înşelătoare. Pentru cei/cele care intenţionează să plece în străinătate, să lucreze, fiţi foarte atenţi: traficul de persoane este un fenomen real, fiinţele umane fiind vândute şi revândute din ce în ce mai scump, ca simple obiecte şi apoi exploatate”, spune Livia Popa.

 Traficanţii sunt foarte convingători şi au mereu la îndemână o poveste despre cineva care a plecat şi s-a realizat din toate punctele de vedere în străinătate. Se folosesc de anunţuri pe internet, în ziare, false oferte de locuri de muncă în străinătate: chelneriţe, bucătărese pe vase de croazieră, menajere, de natură să permită câştiguri importante. Aşadar, nu acceptaţi promisiunile persoanelor necunoscute de a pleca în străinătate pentru diverse slujbe „onorabile, care nu necesită calificare”(menajeră, baby-sitter) sau aşa-zise „angajamente artistice”! Când primiţi o ofertă de lucru în străinătate, aflaţi cât mai multe detalii despre seriozitatea acesteia! Informaţi-vă dacă firma este acreditată în vederea recrutării şi plasării forţei de muncă în străinătate şi despre tarifele practicate! Nu daţi nimănui actele de identitate, sub nici un motiv, cu excepţia organelor statului (român sau străin) abilitate să le verifice.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite