Târgu-Mureş: „Lecţii despre energie” pentru elevii mureşeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi voluntarii E.ON Gaz au fost prezenţi în faţa elevilor clasei a II-a A din cadrul Gimnaziului de Stat „Alexandru Ioan Cuza”, precum şi la copiii de la Centrul de zi „Ioana”, oferind acestora materiale didactice, adaptate vârstei lor.

Programul „Lecţii despre energie” se desfăşoară simultan în zece oraşe ale ţării, iar cursurile sunt interactive. „Voluntarii E.ON Gaz îi vor învăţa pe copii lucruri noi şi utile despre energia electrică şi gazele naturale, cum se produc, ce măsuri trebuie luate şi ce reguli trebuie respectate pentru a le utiliza în siguranţă în casă sau la şcoală şi, nu în ultimul rând, ce trebuie făcut pentru a proteja mediul înconjurător”, a precizat Silviu Bucuroiu, purtător de cuvânt al Companiei E.ON Gaz România.

Informaţiile transmise sunt structurate pe opt lecţii, iar programul va continua până la 15 iunie.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite