Târgu-Mureş: Zeci de mureşeni l-au comemorat pe Michael Jackson

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Localul mureşean Jackson Pub a fost luat cu asalt aseară de fanii Megastarului. Fie că au cântat sau au dansat, zeci de fani mureşeni au ţinut să-i aducă un omagiu celui care a fost „Regele muzicii pop”.

Citeşte şi:

MICHAEL JACKSON A REÎNVIAT LA BRAŞOV (FOTOGALERIE)

Zeci de mureşeni s-au adunat aseară în Jackson Pub pentru a comemora un an de la trecerea în nefiinţă a „Regelui muzicii pop”. Fanii artistului au urmărit proiecţia concertului susţinut de Megastar la Bucureşti în 1992, a filmului „This Is It” şi au participat la un concurs de karaoke, unde cei mai talentaţi au interpretat piese din repertoriul artistului, precum „Dirty Diana”, „Heal the World” sau „Billie Jean”. 

Muzica nu are vârstă

Michael Jackson a rămas în sufletul fanilor nu doar prin muzica sa ci şi prin stilul său inconfundabil de dans. Printre cei care i-au studiat atent coregrafia se numără şi Bokor Janos de 24 de ani, student la Universitatea de Medicină din Târgu-Mureş. „Pasiunea pentru muzica lui Michael Jackson o am din copilărie. I-am învăţat dansul uitându-mă des la videoclipurile lui, iar mişcările le exersam în faţa oglinzii sau în faţa prietenilor. Regret că n-am avut ocazia să-l văd live în concert, dar mă bucur că acum i-am putut aduce un omagiu prin intermediul dansului”, spune tânărul, care a învăţat mişcările Megastarului de la vârsta de nouă ani.

FOTO/VIDEO “Michael Jackson Lives In Us”: Chipul megastarului, recreat cu 3.600 de fotografii ale fanilor români

Muzica lui Michael Jackson este îndrăgită atât de tineri cât şi de cei mai înaintaţi în vârstă.  O dovedeşte mureşeanca Elena Varga, de 52 de ani, care ascultă piesele lui Michael de la 13 ani. „Am trăit cu muzica lui, cu dansul lui şi nu puteam lipsi de la comemorarea dispariţiei sale, pe care o regret profund. Am urmărit cu emoţie proiecţia concertului de la Bucureşti, la care am participat şi eu şi a fost superb”, spune mureşeanca.

O nouă comemorare

Organizatorii evenimentului au precizat că manifestările comemorative dedicate „Regelui muzicii pop” nu se încheie aici. „Dacă vom obţine accordul autorităţilor, vrem ca pe 29 august, data naşterii Megastarului, să organizăm un eveniment în aer liber, la care să participe toţi cei care iubesc muzica artistului”, a precizat Barabas Zoltan, administratorul Jackson Pub.

Cei care îndrăgesc muzica lui Michael pot veni în fiecare week-end în pub pentru a dansa pe cele mai apreciate hit-uri ale Megastarului.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite