Terapia cu zumzet de albine: Cum arată căbănuţa unde acea frecvenţă linişteşte organismul uman

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Căbănuţa în care se face terapie cu zumzet de albine
Căbănuţa în care se face terapie cu zumzet de albine

Cea mai modernă terapie, care foloseşte un produs al stupului, este zumzetul de albine. Această terapie este recomandată, în special, persoanelor care suferă de hipoacuzie.

Apiterapia este una dintre cele mai vechi forme de terapii neconvenţionale, care utilizează produsele recoltate, modificate sau secretate de albine. Vorbim aici despre miere, propolis, polen, lăptişor de matcă şi venin. Cea mai modernă terapie, care foloseşte un produs al stupului, se referă, însă, la zumzetul de albine! O foloseste si apicultorul Vasile Naşca din judeţul Mureş.

„Albinele sunt nişte fiinţe minunate şi au fost de mult timp legate de viaţa omului. În momentul în care locuiesc în stup, prin mişcările aripilor produc un anumit zgomot, pe o anumită frecvenţă. Acea frecvenţă este foarte liniştitoare pentru organismul uman. Mulţi o compară cu frecvenţa zgomotelor produse de delfini. Ne simţim bine, ne relaxăm, iar pe de altă parte, acest zumzet de albină acţionează asupra sistemului auditiv. Noi îl percepem la nivelul conştientului şi ne poate ajuta să ne îmbunătăţim auzul”, a declarat Vasile Naşca.  

Apiterapie

“Odată este zgomotul, a doua oară e aroma”  

Şedinţele se ţin, aşa cum e şi normal, în mediul natural al albinelor. Pacientul se va odihni efectiv pe un pat format din patru stupi orizontali, amplasaţi în interiorul unei căbănuţe, intrând în contact atât cu atmosfera din stup, cât şi cu zumzetul produs de albine, care poate fi receptat prin intermediul unor căşti audio.

“Se poate înregistra şi sunetul, dar nu este acelaşi lucru cu mediul natural. În momentul în care cineva vine într-o stupină apiterapeutică aşa cum am gândit-o noi, trăieşte o experienţă cu totul şi cu totul specială. Odată este zgomotul, a doua oară sunt aroma şi miresmele din această căsuţă. Este o aromă plăcută, puternică şi foarte benefică pentru organism”, a adăugat Vasile Naşca.

Apiterapie

Conceptul este la modă în Slovenia  

Aşadar, zumzăitul produs de albine relaxează, stimulează sistemul nervos şi activează centrii auditivi. Se recomandă persoanelor care suferă de hipoacuzie, depresie, migrene, stres sau oboseală. Terapia cu zumzet de albine trebuie făcuta de către un apicultor, la recomandările unui medic specialist. La noi este o noutate, dar sunt câteva ţări unde acesta terapie are mare succes. 
 

“Conceptul este unul foarte la modă în Slovenia, Austria, Germania şi Ucraina. Slovenii sunt cei care au făcut din apiterapie un brand de ţară. Promovează foarte mult conceptul de apiterapie, conceptul de turism apicol, statul se implică mult în această frumoasă activitate. A durat ceva timp până să punem la punct toate documentaţia şi autorizaţiile”, a mai spus apicultorul. 

Apiterapie


 

Vasile Naşca a accesat o finanţare pe fonduri europene pentrru dezvoltarea unui centru de terapie prin zumzetul de albine. Deschiderea oficială a centrului este programată în acest weekend, în localitatea mureşeană Sântana de Mureş, aflată la şapte kilometri de Târgu Mureş. 

Apiterapie
Apiterapie
Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite