UPDATE / Sfârșit tragic! Elev de la Papiu carbonizat pe șoseaua de centură! Șoferul are 18 ani, era băut și a fost prins de Poliție!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Băiatul a decedat pe bancheta din spate a unei mașini Sursa: Facebook
Băiatul a decedat pe bancheta din spate a unei mașini Sursa: Facebook

O tragedie cumplită a avut loc în această noapte pe șoseaua de centură. Pompierii mureșeni au fost chemați pentru stingerea unei mașini cuprinse de flăcări, ce părăsise carosabilul pe Calea Sighișoarei. În mașină a fost găsit un băiat, carbonizat.

UPDATE 14.10 Şoferul era tot elev al Colegiului "Alexandru Papiu Ilarian"

Din informaţiile primite de la conducerea Colegiului "Alexandru Papiu Ilarian", şoferul care a provocat accidentul din această noapte este tot un elev de clasa a XII-a.Conducerea liceului transmite condoleanţe familiei îndurerate.

"Tudor Rusu era un copil cuminte, liniştit, respectuos. Transmitem condoleanţe familiei în numele direcţiuni, a profesorilor şi a tuturor elevilor din cadrul Colegiului "Alexandru Papiu Ilarian", a precizat Simion Bui, directorul instituţiei.

UPDATE 13.45: Șoferul mașinii are numai 18 ani și și-a obținut permisul în luna septembrie. Atât băiatul care se afla la volan, cât și victima, erau prieteni. ”Șoferul mașinii a fugit de la fața locului, iar noi l-am identificat și reținut în jurul orei 9.00. În prezent, este interogat, iar noi am pregătit deja hârtiile pentru ca acesta să fie reținut pentru 24 de ore”, ne-a declarat Ioan Florin Pop, Șef birou  Poliției Rutieră Târgu-Mureș.

Cauza accidentului a fost viteza neadaptată condițiilor de trafic, dar și consumul de alcool la volan. ”Șoferul a fost testat pentru identificarea alcoolemiei, iar testele au relevat că tânărul consumase alcool. În condițiile în care recoltarea probelor de sânge a fost făcută la 8 ore de la producerea accidentului, rezultatul analizelor va fi recalculat, pentru a se stabili cu exactitate alcoolemia avută de șofer în momentul în care s-a petrecut accidentul”, a completat Ioan Florin Pop.

UPDATE 13.15: Încă nu se cunosc cu exactitate cauzele producerii accidentului, dar după primele investigații, mașina circula cu viteză foarte mare, iar șoferul a pierdut controlul autovehiculului. În plus, ceața densă și lipsa vizibilității șoferului a dus la ciocnirea mașinii de un gard al unei locuințe. În urma impactului, mașina a fost cuprinsă în flăcări, iar șoferul a fugit de la fața locului.

”Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al judeţului Mureş a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu la un autoturism, pe strada Calea Sighişoarei. La locul solicitării s-a deplasat garda de intervenţie din cadrul Detaşamentului de  pompieri cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă, constatând în momentul sosirii că în urma unui accident de circulaţie, un autoturism a ieşit în afara părţii carosabile, lângă o casă de locuit, fiind cuprins în totalitate de flăcări. După stingerea incendiului, în interiorul autoturismului, pe bancheta din spate, a fost găsită o persoană carbonizată, de sex masculin. Cauza probabilă a producerii incendiului a fost un scurtcircuit provocat de un cablu electric defect, neizolat corespunzător sau cu izolaţia deteriorată în urma unei acţiuni mecanice sau fizice”, așa se arată în comunicatul remis de cei de la ISU Horea. 

Se pare că băiatul decedat este Tudor Rusu, elev în clasa a XII-a la Colegiul Național Al. Papiu Ilarian. Pagina acestuia de Facebook a fost umplută deja cu mesaje din partea apropiaților.

Încă nu se cunosc cu exactitate informațiile privind circumstanțele în care a avut loc accidentul, dar vom reveni cu amănunte pe măsură ce acestea vor apărea. Rămâneți pe mures.adevarul.ro!

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite