Încă un nume greu din Primăria Timişoara a primit calitate de suspect în dosarul finanţării ilegale a echipei de fotbal „Poli”. Oferta făcută de DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii DNA Timişoara au extins cercetările în dosarulîn care sunt urmăriţi penal fostul primar Gheorghe Ciuhandu şi secretarul Primăriei Timişoara Ioan Cojocari. Potrivit unor surse apropiate dosarului, în cadrul anchetei a primit calitate de suspect şi şefa Direcţiei Economice, Smaranda Haracicu, care este cercetată pentru abuz în serviciu.

După mai mulţi ani în care ancheta privind dosarul „Poli” a stagnat, procurorii DNA Timişoara au reluat cercetările în forţă. Potrivit unui comunicat emis de DNA în cursul săptămânii trecute, procurorul de caz a început urmărirea penală faţă de Gheorghe Ciuhandu, Ioan Cojocari şi o funcţionară, consilier juridic în cadrul primăriei.

La o zi după anunţul privind urmărirea penală faţă de Cojocari şi Ciuhandu, a fost convocată la DNA şi şefa Direcţiei Economice din Primăria Timişoara, Smaranda Haracicu, căreia i s-a adus la cunoştinţă faptul că este suspectă în dosar pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu. După ce a luat la cunoştinţă acuzaţiile care i se aduc, Haracicu a fost de acord să dea declaraţie de suspect, dar numai după ce va studia dosarul şi îşi va angaja un apărător, fiind convocată ulterior la DNA pentru a depune mărturia de suspect.

Cu ocazia întâlnirii cu Smaranda Haracicu (foto), conform procedurii obişnuite, procurorul de caz i-a prezentat şefei Direcţiei Economice din Primăria Timişoara posibilitatea reducerii pedepsei prin recunoaşterea învinuirii ce i se aduce, dar şi reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă în cazul în care, în timpul urmăririi penale, denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni ce intră în competenţa DNA. „Răspunderea doamnei (n.r. Smaranda Haracicu) trebuie analizată prin prisma funcţiei pe care o avea pentru că ea răspundea doar ca sumele să fie prevăzute în exerciţiul bugetar. Aici poate fi orice altceva, dar nu poate fi o cauză penală pentru că atât timp cât ai avut avizele Curţii de Conturi, nu e vorba de fapte penale. Aici nu e ca la Ploieşti să fii fost mită sau ca în alte părţi, ca banii să fie întorşi în campania electorală. Dacă şi organele financiare au evitat atâta timp să se pronunţe, iar procurorii la fel, mi se pare un lucru bolnav. Mie nu îmi prea miroase a penal”, a declarat Viorel Paşca, avocatul Smarandei Haracicu. 

image
Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite