“Școala altfel” îi captivează pe elevi: oră de muzică inedită la Sala Capitol

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Johnny Bota la catedra imaginară
Johnny Bota la catedra imaginară

În cadrul programului “Școala altfel”, care se desfășuară în perioada 2-6 aprilie, elevii mai multor licee din Timișoara, au participat la o lecție de muzică, în Sala Capitol.

Tinerii au avut parte de o demonstrație susținută de muzicienii Jonny Bota și Felix Rotaru. Dacă la obișnuitele ore de muzică ținute în clase, de cele mai multe ori elevii fug, ori nu le iau în serios, de această dată, liceenii au fost captivați de cele văzute și auzite în cadrul seminarului denumit “Lemnul care cântă”.

Globul are o populație muzicală. Peste 85 la sută din oameni are ureche muzicală și ritm. În jur de cinci la sută din ei ajung să facă muzică de plăcere. Doar unu la sută ajungă să facă și o școală de muzică, iar doar 0,001 la sută practică profesionist”, le-a spus elevilor Johnny Bota, profesor de muzică, angajat al Filarmonicii Banatul și liderul trupei Bega Blues Band.

Felix Rotaru, unul din puținii specialiști români care confecționează viori, le-a prezentat elevilor cum iau naștere aceste instrumente muzicale, nu înainte de a face și o scurtă istorie a viorii.

Copiii au avut ocazia să vadă care sunt diferențele între vioară, violoncel, violă și contrabas, toate acestea făcând parte din aceeași familie de instrumente muzicale.

În final, Johnny Bota a făcut o demonstrație trecând prin diferite genuri muzicale, de la muzica de desene animate, folclor, contry, jazz, blues și rock.
Tineretul din ziua de azi este unul cult, dornic să cunoască. Nu toți citesc doar romane de dragoste și nu toți se uită doar la filmele cu bătăi. Sigur, e bine să ascultați muzica generației voastre, să mergeți să dansați, dar să nu uitați să veniți la concertele susținute de Filarmonica Banatul. Veți descoperi o muzică foarte frumaosă. La fel și la Operă”, a mai spus Johnny Bota.

În săptămâna “Școala altfel”, elevii nu trebuie să meargă la obișnuitele ore din clasă, ci vor participa la diverse activități sociale, culturale și sportive, vizite la muzee și diverse instituții.



Timişoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite