Actele necesare pentru acordarea ajutorului de deces. Cine poate solicita suma, care depăşeşte 4.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva
FOTO Arhiva

În anul 2018, valoarea ajutorului de înmormântare a crescut faţă de 2017 cu aproape 1.000 de lei, de la 3.100 de lei, la 4.100. Pentru ca familia persoanei decedate să poată beneficia de acest ajutor, e nevoie de un set de documente.

Potrivit informaţiilor disponibile pe site-ul Casei Naţionale de Pensii, sjutorul de deces se acordă, după caz, pe baza următoarelor documente:

  • cerere pentru acordarea ajutorului de deces;
  • certificat de deces (original şi copie);
  • act de identitate al solicitantului (original şi copie);
  • acte de stare civila ale solicitantului, din care să rezulte gradul de rudenie cu decedatul, sau, după caz, actul care atestă calitatea de tutore, curator, mandatar (original şi copie);
  • dovada că solicitantul a suportat cheltuielile ocazionate de deces (original şi copie);
  • act medical emis sau vizat de medicul expert al asigurărilor sociale, prin care se atestă boala care l-a făcut inapt şi data ivirii acesteia, în cazul copilului inapt în vârstă de peste 18 ani (original);
  • adeverinţa care să certifice că, la data decesului, membrul de familie cu vârstă cuprinsă intre 18 si 26 de ani urma o forma de învătământ organizată potrivit legii (original).

Cererea pentru acordarea ajutorului de deces se depune la plătitorii acestui drept de asigurări sociale, respectiv la casa teritoriala de pensii, dacă susţinătorul decedat era pensionar, sau la angajatorul asiguratului decedat. Ajutorul de deces se achită unei singure persoane, care dovedeşte cu documente că a suportat cheltuielile ocazionate de deces şi care poate fi, după caz: soţul supravieţuitor; copilul; părintele; tutorele; curatorul; oricare altă persoană.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite