Alexandru Bourceanu nu poate juca împotriva fostei sale echipe din cauza unei accidentări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Accidentarea suferită în meciul cu FC Vaslui îl împiedică pe mijlocaşul de la Poli Timişoara să evolueze împotriva Oţelului Galaţi, echipă unde a fost căpitan înainte de transferul în alb-violet.

Deşi se spera că mijlocaşul va fi recuperat până duminică, acesta a mărturisit astăzi că nu are şanse să joace. „Am făcut o întindere la ligamentul colateral extern la meciul cu Vaslui, prin minutul 80 am simţit că ceva nu-i în regulă. Acum încerc să refac ligamentul, cred că săptămâna viitoare voi fi apt de joc. Problema e că meniscul e aproape rupt, unii spun că trebuie să mă operez, alţii nu. Cât pot să joc, voi juca aşa. E vorba de refacere, cu cât se va întări mai repede meniscul, cu atât mai repede voi putea să joc. E un meci special pentru mine, pentru că sunt gălăţean, am jucat acolo, îmi pare rău că nu voi putea să joc împotriva Oţelului”, a declarat Alexandru Bourceanu.

Presiune e pe amblele echipe, e normal ca şi ei să-şi dorească să continue forma bună, iar noi să îi ajungem. Noi ne concentrăm foarte bine la meciurile cu presiune. Cred că individual echipa noastră are o valoare mai mare, în schimb ca grup nu ştiu. E normal să vorbim la superlativ de Oţelul, locul în clasament şi jocul prestat le dă dreptul la asta”, a mai spus Bourceanu.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite