Aproape 200.000 de euro furaţi dintr-o casetă de valori a unei firme din Lugoj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Depozitul unde a avut loc jaful. FOTO: redesteptarea.ro
Depozitul unde a avut loc jaful. FOTO: redesteptarea.ro

Furtul s-a produs noaptea trecută, la un depozit de mobilă de pe strada Traiana Vuia din Lugoj. Persoane necunoscute au sustras din birouri o casetă de valori care conţinea bani şi alte obiecte valoroase.

Din primele indicii, se pare că autorii furtului au forţat un geam, pe unde au intrat în incită. „Hoţii au forţat un geam termopan şi din interiorul clădirii au sustras o casetă metalică ce conţinea o sumă de bani. Deocamdată nu se ştie la cât se ridică valoarea sumei furate”, a apus Ancuţa Morariu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş, citată de redesteptarea.ro.

Conform unor surse, în casetă se aflau circa 200.000 de euro şi mai multe bijuterii, însă conducerea firmei nu a stabilit încă valoarea exactă a pagubei.

Poliţiştii din Lugoj şi ai Serviciului de investigare a fraudelor din cadrul IPJ Timiş cercetează la faţa locului cazul şi aşteaptă ca managerul să stabilească exact suma sustrasă. Ei sunt ajutaţi şi de un câine de urmă adus din Timişoara. Deşi societatea comercială este dotată cu de camere de supraveghere şi are paznic, se pare că hoţii au reuşit să treacă neobservaţi, la adăpostul întunericului.

Citeşte şi:

Mai mult de jumătate de tonă de artificii şi petarde confiscate de poliţiştii timişeni de sărbători

Penalităţi de aproximativ 2,7 milioane de lei în Timiş, în domeniul panificaţiei

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite