Artiştii Filarmonicii Banatul şi directorul instituţiei, din nou în conflict: „Acest manager este defectuos pentru oraş”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Filarmonica Banatul Timişoara, din nou pe un butoi cu pulbere
Filarmonica Banatul Timişoara, din nou pe un butoi cu pulbere

Scandalul de la Filarmonica Banatul din Timişoara, care părea stins odată cu semnarea contractului colectiv de muncă, este departe de a fi încheiat. Sindicaliştii susţin că managerul instituţiei „este defectuos pentru oraş”.

Conflictul dintre sindicatul artiştilor de la Filarmonică şi conducerea instituţiei continuă, deşi părea că lucrurile s-au liniştit după semnarea contractului colectiv de muncă. Liderii de sindicat de la Filarmonică îl acuză pe directorul instituţiei că se comportă abuziv şi că nu ţine cont de cerinţele lor. „Toate acele probleme pe care le-am avut au rămas total nerezolvate. Nu ştim ce să mai facem ca să atragem atenţia Primăriei că acest manager este defectuos pentru oraş, trage în jos toată viaţa culturală a acestui oraş. Am încercat să luăm legătura cu primarul, cu consilierii, cu comisiile de cultură. Ne lovim de un zid. Nu înţeleg de ce acest om este ţinut în braţe pentru că lucrurile merg din ce în ce mai rău. Evenimente nu mai sunt, turnee nu se mai fac, nu mai este nimic în oraş în ce priveşte Filarmonica”, a declarat Călin Nanu, violonist şi secretar al sindicatului din Filarmonica Banatul.

Una dintre problemele reclamate de sindicaliştii de la Filarmonică vizează scaunele pe care stau artiştii în timpul concertelor.  Potrivit artiştilor, Filarmonica a susţinut mai multe concerte pentru achiziţionarea unor scaune speciale, dar nici artiştii nu au fost plătiţi şi nici scaunele nu au fost cumpărate. Mai mult decât atât, susţin reprezentaţii sindicatului de la Filarmonică, recent, un artist al Filarmonicii a căzut de pe scenă când îi făcea loc dirijorului, distrugându-şi viola, proprietate personală. Când i s-a cerut conducerii să achite contravaloarea violii, cererea a fost respinsă, conducerea susţinând că vina pentru căzătură îi aparţine artistului.  „Avem un coleg care a fost în concediu medical. I s-a contestat concediul medical. I s-a oprit salariul pentru că la bănuiala acestui director acel om nu ar fi fost în concediu medical. Au făcut hârtii prin care să conteste inclusiv concediile medicale”, a mai declarat Călin Nanu.

Contractul de management al meu cu Primăria este un lucru care face parte integrantă. Evaluarea mea ca şi manager nu se face de către sindicat şi nici de către presă. Se face de către o comisie formată dintr-un număr de 7-9 persoane şi nu trebuie să dau răspuns niciunei judecăţi decât celor care mă evaluează. Parametrii din proiectul meu de management, spre dezamăgirea unei părţi din orchestră, pentru că sunt tot mai puţini care vor gâtul directorului, au fost respectaţi, spre disperarea lor. Această evaluare se face atunci când primăria consideră de cuviinţă, în condiţiile legii. Patru la mână, CCM a fost semnat la presiuni foarte mari, dar nici acum nu convine. Sunt cazuri grave de oameni care au avut concediu medical şi au plecat în străinătate şi au cântat cu alte orchestre şi asupra cărora se vor lua măsuri. Sunt cazuri de indisciplină care au fost şi sunt în atenţia noastră şi asta nu convine sindicatului care îşi dă seama că nu poate să îşi onoreze promisiunile faţă de membrii lor”, a răspuns acuzaţiilor directorul Filarmonicii Banatul, Ioan Coriolan Gârboni.

Sindicaliştii de la Filarmonică au declarat că nu îşi doresc ca activitatea Filarmonicii Banatul să fie afectată de conflictul dintre sindicat şi conducere, dar dacă cerinţele lor, prevăzute şi în contractul colectiv de muncă, nu vor fi respectate ar putea recurge la noi forme de protest. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite