Banatul, un veritabil Eldorado al Europei. Etimologia numelui regiunii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Denumirea regiunii istorice care este împărţită astăzi între România, Serbia (Banatul Sârbesc) şi o foarte mică parte din Ungaria, vine de la conducătorii comitatelor din zonă, numiţi bani.

Complexitatea Banatului este mult prea mare pentru a vorbi despre această regiune într-un singur articol, chiar şi atunci când îţi doreşti să prezinţi etimologia numelui ei. Zeci, sute de scriitori, istorici, oficiali sau călători au povestit mereu despre o regiune fabulousă, aflată la graniţa dintre Occident şi Orient, mereu o zonă purtătoare de cultură şi civilizaţie europeană.

Numele de Banat provine de la banii care conduceau comitatele de granită. În perioada dominaţiei Coroanei Maghiare au fost numite „banaturi” toate aceste comitate, conduse de un ban: Banul de Severin, Banul de Belgrad, Banul de Sabăţ.

Denumirea s-a limitat mai târziu la actuala provincie „Banat” de Timişoara.

Iniţial, numele regiunii Banatului se leagă de Severin, Banatul de Severin şi de succesorii istorici ai acestuia

Banatul de Lugoj-Caransebeş, şi Banatul de Timişoara, formaţiuni politice, militare şi administrative cu rolul de marcă în cadrul sistemului defensiv antiotoman.

Banatul de Severin a fost organizat de Regele maghiar Andrei al II-lea (1205–1235) încă din 1228, ca o regiune înfiinţată la hotarele Ţaratului româno-bulgar pentru paza graniţei Regatului maghiar şi restabilirea influenţei Bisericii latine în regiune. În această periaodă, sunt pomenite Banatul de Severin, Banatul de Belgrad şi Banatul bulgăresc 1365.



Temişana pentru români

Pentru prima dată numele de Banatus Temesvariensis sau Banatus Temesiensis a fost folosit în rapoartele lui Luigi Ferdinando Marsigli din ultimul deceniu al secolului al XVII-lea şi în textul tratatului de pace de la Karlovitz (1699). Pentru români, regiunea a mai fost cunoscută şi sub denumirea de Temişana.

Regiunea a constituit o parte unitară, componentă a Regatului Ungariei, apoi, din secolul al XVI-lea, a Imperiului Otoman, după care a fost înglobat spre sfârşitul secolului al XVIII-lea în Arhiducatul Austriei, devenit Imperiul Austriac. După 1867, a făcut parte din partea maghiară a Imperiul Austro-Ungar, iar în urma Primul Război Mondial, Banatul a fost împărţit pe linii etnice între cele trei state naţionale ale căror etnii locuiau zona, Iugoslavia, România şi Ungaria.

Proclamarea Republicii Bănăţene în anul 1918, a fost o încercare de păstrare a unităţii Banatului multietnic şi multiconfesional, eşuată însă din cauza promisiunilor făcute înainte de război de Antantă României şi a pretenţilor teritoriale emise de Serbia.

“Deşi aflat – din nou – la o margine de imperiu, Banatul începe să fie perceput nu ca un capăt de lume, nu ca o “Terra incognita” barbară, ci, treptat, ca un Pământ al Făgăduinţei, o “Terra Nova”, Mica Americă, ba chiar ca un Eldorado. Evident, aceste sintagme idealizează şi chiar idilizează un ţinut de a cărui sălbăticie şi inospitalitate îşi aduc aminte doar primii călători şi colonişti. Nu e mai puţin adevărat însă că, de atunci până azi, Banatul a devenit ţinta a sute de mii de oameni porniţi de la casele lor în căutarea bunăstării, cu un gust al riscului şi chiar al aventurii spre un ţinut îndepărtat şi necunoscut, chiar dacă nu aurul era principala sa bogăţie. Aşa s-au întâlnit de-a lungul timpului, au coabitat, s-au recunoscut şi acceptat, au comunicat şi au învăţat câte ceva unele de altele, au cooperat, iar uneori s-au solidarizat, peste 20 de etnii şi grupuri etnice (în configuraţii variabile de la o epocă la alta): români, sârbi, germani, maghiari, evrei, ţigani, slovaci, croaţi, bulgari, ucrainieni, polonezi, italieni, turci, tătari, cehi, greci, armeni, francezi, ruşi, arabi. 8 este numărul confesiunilor (ortodoxă, romano-catolică, greco-catolică, luteran-evanghelică, reformat-calvinistă, iudaică, neo-protestantă, islamică) în care aceste comunităţi s-au manifestat şi se manifestă religios, iar peste 20 numărul limbilor în care ele s-au exprimat şi se exprimă”, scrie Adriana Babeţi în volumul “Le Banat: un Eldorado aux confins”.



Politic nationalist a României de după Unire, cât de pe vremea dictaturii lui Ceauşescu,  a dus la plecarea masivă a germanilor şi evreilor, cât şi venirea coloniştilor din Moldova, Oltenia şi Ardeal. Astăzi, lucrurile s-au schimbat radical. Banatul de astăzi doar tânjeşte după cea care a fost în urmă cu 100 sau chiar de acum 50 de ani. Rămâne însă  un unicat sub aspectul potenţialului său de conflict pe baze etnice sau religioase: aproape de cota zero.

Care sunt graniţele Banatului

Banatul reprezintă provincia istorică situată în extremitatea sud - estică a entităţii teritoriale Mitteleuropa. Arealul Banatului, având aproximativ forma unui pătrat, are, ca limite naturale, la nord râul Mureş, la vest râul Tisa, la sud fluviul Dunărea, iar la est un traseu prin vestul Carpaţilor Meridionali şi prin sudul Carpaţilor Occidentali.

Banatul istoric însuma o suprafaţă de 28.526 km2. Diverse surse indică cifre uşor diferite de aceasta. La împărţirea provinciei, în 1919, României i-a fost atribuită o suprafaţă de 18.966 km² (aproximativ 2/3 din total), Regatului Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor 9.276 km², (aproximativ 1/3 din total), iar Ungariei 284 km² (aproximativ 1% din total).
 
În România, Banatul cuprinde tot judeţul Timiş şi Caras-Severin (cu excepţia comunei Băuţar, judeţul Arad, doar partea de la sud de râul Mureş, judeţul Mehedinţi, numai Baia Nouă, Dubova, Eibenthal, Ieşelniţa, Orşova şi Sviniţa. Câteva localităţi din arealul tradiţional bănăţean au dispărut sub apele lacului de acumulare Porţile de Fier. Judeţul Hunedoara - localităţile Sălciva şi Pojoga
 
În Serbia, partea situată la est de Tisa a provinciei Voivodina: Districtul Banatul de Nord, Districtul Banatul Central, Districtul Banatul de Sud precum şi în Serbia central (zona numită Pancevacki Rit, formând partea din stânga Dunării a municipalităţii Palilula, inclusă zonei metropolitane Belgrad.

În Ungaria există doar o mică părticică din comitatul Csongrád şi anume partea situată în unghiul sudic format de râurile Tisa şi Mureş, până la frontiera de stat cu România şi Serbia.



Mândria de a fi bănăţean

Regiunea care şi-a câştigat reputaţia unui Eldorado economic (cu sute de premiere Europene) şi social este cu mult peste ce au oferit toate celelate regiuni care astăzi aparţin României, chiar dacă astăzi încă există prejudecăţi prin care se încearcă minimalizarea bănăţenilor.

Dacă este să facem bilanţul scriitorilor, muzicienilor, artiştilor, savanţilor care şi-au legat, într-un fel sau altul, numele de Banat ca loc al originilor, al unei etape din viaţă sau al unor ataşamente afective, lista e impresionantă. Ea poate începe cu o figură sacră, Sfântul Gerard (San Gerardo Sagredo, Sankt Gerhard, Gellért) şi se poate încheia, de pildă, cu numele inventatorului bombei cu hidrogen, Edward Teller. Între ei, în ordine alfabetică, Endre Ady, Béla Bartok, János Bolyai, George Călinescu, Livius Ciocârlie, Miloš Crnjanski, Şerban Foarţă, Zoltán Franyó, Arnold Hauser, Frieda Kahlo, Károly Kerényi, Danilo Kiš, Robert Klein, Nikolaus Lenau, Franz Liebhard, Sándor Márai, Adam Müller-Guttenbrunn, Herta Müller, Robert Musil, Camil Petrescu, Vasko Popa, Rainer Maria Rilke, Ioan Slavici, Petre Stoica, Sorin Titel.

Nu mai au nevoie de comentarii personalităţi precum Ioan Huniade, Paul Chinezu, Pelbartus Ladislaus de Temesvar, Claudius Florimund Mercy, Carol Telbisz, Augustin Pacha, László Székely, Johnny Weissmüller, Ştefan Kovács, Richard Oschanitzky, Traian Vuia, Emilijan Josimovici, Francesco Illy, Andre Spitzer, Iosif Ivanovici, Eftimie Murgu, Coriolan Brediceanu, Ion Vidu, Victor Vlad Delamarina, Filaret Barbu, Iosif Constantin Drăgan, Aristide Buhoiu, Richard Wagner, Ioan Holender, Iolanda Balaş, Nicu Covaci, Mircea Baniciu, László Tőkés şi mulţi, mulţi alţii.


 

Banaterra prezintă poveşti din Banatului istoric
image
Românii din Banatul Sârbesc n-au ratat niciun meci al tricolorelor la Vrşeţ
Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite