Candidat desemnat de PNL la o primărie din Timiş. A luat BAC-ul la 37 de ani şi a terminat facultatea la 41 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

PNL şi-a desemnat candidatul pentru funcţia de primar al comunei timişene Săcălaz în persoana lui Cosmin Ligius Buboi. Acesta este în prezent consilier judeţean şi preşedinte al Consiliului de Administraţie de la Societatea de Transport Public Timişoara (STPT), iar potrivit propriului său CV a terminat facultatea la 41 de ani, după ce, la 37 de ani, a luat BAC-ul.

La ultima conferinţă de presă organizată la sediul PNL Timiş înainte de turul doi al alegerilor prezidenţiale, preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu, a venit însoţit de Cosmin Ligius Buboi, candidat al partidului pentru funcţia de primar al comunei Săcălaz, o comună rezidenţială foarte importantă de la marginea Timişoarei. Robu a promis că dacă Buboi va ajunge primar, în colaborare cu acesta va lărgi pasajul de la ieşire din Timişoara spre Săcălaz, astfel încât locuitorii comunei să ajungă mai uşor spre şi dinspre Timişoara.

Cosmin Ligius Buboi, candidatul PNL pentru Primăria Comunei Săcălaz, este un personaj foarte important, fiind în prezent consilier judeţean PNL şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al Societăţii de Transport Public Timişoara, al cărui director este tot un consilier judeţean PNL, Nicolae Bitea.

Buboi este acţionar şi administrator la o firmă de transport şi una de comerţ cu cereale. CV-ul lui Buboi (49 de ani) arată că acesta a terminat Facultatea de Informatică din cadrul Universităţii „Vasile Goldiş” din Arad, în 2011, la vârsta de 41 de ani. Ulterior, Buboi a făcut şi un master în Administrarea Afacerilor, la Universitatea „Mihai Eminescu” din Timişoara. Din CV-ul lui Buboi lipseşte perioada liceului.

„Am fost fugit dincolo”

Cosmin Ligius Buboi a explicat că înainte de Revoluţie a fugit în Germania, iar când s-a întors a terminat liceul, iar la vârsta de 37 de ani a luat BAC-ul. „Înainte de a pleca (n.r. în Germania) am făcut liceul la seral. Am fost fugit dincolo. Bacalaureatul l-am dat când m-am întors. Studiile ţi le poţi termina, zic că nu e o greşeală, când ai posibilitatea. După Revoluţie, ca să nu fie un secret, m-am întors din Germania unde am fost plecat o perioadă şi mi-am continuat studiile la întoarcere, când am început şi o activitate în privat. La întoarcerea din Germania am început o afacere în agricultură, am lucrat aproximativ 235 de hectare. Nu au mers lucrurile cum mi-aş fi dorit. În momentul de faţă am două societăţi, una de comerţ cu cereale şi transport”, a declarat Buboi.

Întrebat de ce a optat să facă facultatea la Arad şi nu în Timişoara, unde este mai aproape de casă, fiind şi un centru universitar mai puternic, Cosmin Buboi a recunoscut că i-a fost mai uşor să facă facultatea acolo. „A fost mai simplu la Arad pentru că la timpul respectiv, având activitatea pe care o am, deci mi-a fost mai uşor la Arad. Dar de ce, este o problemă?”, a declarat Buboi.

„Colegul Buboi este un om de afaceri de succes”

Nicolae Robu, fost rector şi cadru universitar care se semnează pe documentele interne din primărie cu „Ing. Dr. Ş.l., Dhc. Prof.Univ.” a încercat pună evoluţia academică a colegului său de partid pe seama succesului în afaceri. „Colegul Buboi este un om de afaceri de succes şi de tânăr s-a focalizat pe afaceri”, a intervenit Robu.

Avertizat că profilul societăţii sale de transport nu arată a fi al unei companii de mare succes în condiţiile în care în anul 2018, firma sa de transport a înregistrat un profit de doar 96.000 de lei la o cifră de afaceri de 7,6 milioane de lei, în timp ce o companie cu acelaşi obiect de activitate a înregistrat în acelaşi an, la o cifră de afaceri de doar 3,5 milioane de lei, un profit de 350.000 de lei, Cosmin Buboi a spus că profitul este mai mare, „în jur de 140.000 de lei”. „Uitaţi-vă şi la West Trucks (n.r.cealaltă firmă a lui Buboi)”, a spus Buboi. Potrivit confidas.ro, această societate a avut, potrivit ultimului bilanţ, cel din 2018, o cifră de afaceri de 2,8 milioane lei, terminând anul cu o pierdere de 111.000 de lei.

Potrivit ultimei sale declaraţii de avere, Cosmin Buboi a avut în 2018, din postura de angajat al firmei sale de transport, un venit total de 14.000 de lei. Cosmin Bunoi nu deţine niciun autoturism în proprietate personală. Când merge, însă, la şedinţele Consiliului Judeţean Timiş poate fi văzut la volanul unui BMW X6, cel mai probabil înmatriculat pe una dintre cele două firme ale sale. „Nu am şi nu am avut niciodată contracte cu statul. Nu ştiu dacă e un lucru bun sau rău”, a declarat Cosmin Ligius Buboi.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite