Catalogul de care se temeau generaţii întregi de elevi devine istorie. În locul lui, instrumente digitale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Catalogul tradiţional de note e pe cale de dispariţie FOTO Agerpres
Catalogul tradiţional de note e pe cale de dispariţie FOTO Agerpres

Până în 16 august, şcolile care vor să treacă la catalogul electronic, în cadrul programului pilot lansat de Ministerul Educaţiei, pot depune cererile la Inspectoratul Şcolar Judeţean. Se fac paşi spre eliminarea catalogului clasic cu care atâtea generaţii de elevi au fost obişnuiţi.

Tradiţionalul catalog din şcoli, o rămăşiţă a sistemului de învăţământ din vremuri de demult, va dispărea, în mod sigur, în epoca digitalizării, şi în România. Primii paşi au fost făcuţi de Ministerul Educaţiei în 2020, printr-un program pilot, care continuă şi în următorul an şcolar. De ce tot pilot? Pentru ca trecerea să nu fie prea bruscă. 

Astfel că, deocamdată, catalogul digital nu e obligatoriu, ci opţional. Însă, acum, regulile se schimbă: Din septembrie 2022,  şcolile care doresc pot folosi doar catalogul electronic, fără cel clasic, dar acesta trebuie tipărit şi arhivat obligatoriu la finalul anului, iar directorii sunt cei care trebuie să se înscrie în program.

„În viitor, catalogul fizic va dispărea cu totul. Asta se urmăreşte. Ministerul Educaţiei a lansat o pilotare şi pentru anul şcolar 2022-2023, astfel încât unităţile de învăţământ, atât de stat cât şi cele patriculare, pot consemna situaţia şcolară a elevilor doar în format electronic, dar cu condiţia înscrierii în reţeaua de unităţi pilot ce va fi aprobată prin ordinul ministrului pe data de 1 septembrie. Aceste unităţi nu mai au obligaţia de utiliza în paralel şi catalogul tipărit, iar formularele electronice vor fi tipărite doar la finalul anului şcolar”, a spus Aura Danielescu, inspector şef al Inspectoratului Şcolar Timiş. 

Lista pentru şcolile care vor să renunţe la catalogul clasic e deschisă 

Paşii pentru eliminarea catalogului clasic, cu care atâtea generaţii de elevi au fost obişnuite, sunt destul de greoi. Anul trecut au fost 248 de şcoli din întreaga ţară, alese de Ministerul Educaţiei, care au putut trece notele în catalogul electronic.

Lista pentru noul an şcolar este încă deschisă. Şcolile care doresc să treacă la catalogul electrionic pot depune o solicitare la Inspectoratul Şcolar Judeţean, până în 16 august 2022. 

„Unităţile care vor face parte din această reţea de şcoli pilot, trebuie să aibă contractele semnate cu furnizorii, să aibă programele şi serviciile de catalog electronic, asigurând o siguranţă a datelor cu caracter personal. Unităţilor de stat din programul pilot le este interzisă solicitarea achitării acestor servicii de către elevi sau de către reprezentanţii legali ai acestora. Banii pot veni de la autorităţi locale, din proiecte cu finanţări extrene, din sponsorizări sau donaţii”, a mai spus Aura Danielescu. 

Catalog FOTO Opiniatimisoarei.ro

Catalog FOTO Opiniatimisoarei.ro
 

Catalogul electronic funcţionează printr-o aplicaţie, atât pe desktop, cât şi pe tabletă şi telefon mobil. Profesorul poate pune note şi absenţe, poate motiva absenţele, calcula mediile, dar poate să facă şi comentarii ori să explice de ce a dat o notă. Părinţii şi elevii pot intra cu o parolă să urmărească rezultatele.

Comunicarea cu familia e mult îmbunătăţită”

Printre şcolile din judeţul Timiş care au trecut deja la catalogul electronic este şi Liceul Teoretic din Recaş. 

„Cel mai mare plus este verificarea de către părinţi a notelor în timp real. Părintele are o parolă, un cont, intră şi vede... Şi copiii, şi părinţii îşi pot analiza situaţia în acel moment, pot să se mobilizeze, pot lua măsuri pentru a lua note mai bune. Părinţii văd şi absenţele. Comunicarea cu familia e mult îmbunătăţită, mai ales dacă aplicaţia dă şi acele statistici. Eu ca diriginte nu mă mai pun să calculez mediile copiilor, e o chestie matematică, se calculează automat. Foarte mult uşurează munca profesorilor. La finalul anului şcolar, un diriginte responabil lucra şi zece ore până să număra absenţele fiecărui elev, le trecea în rubrica, verifica şi mediile colegilor, media anuală tot el calcula, apoi să completeze statisticile pe final, ce are catalogul prevăzut la sfârşit. Nu o să-m fie dor de catalogul clasic, eu trăiesc prezentul. Mulţi părinţi sunt nostalgici, îşi amintesc cât le era de teamă când flutura catalogul”, a declarat Mirela Serafim, directorul Liceul Teoretic din Recaş.

Catalog electronic FOTO Tribunainvatamantului.ro

Catalog electronic FOTO Tribunainvatamantului.ro
 

„Mi se pare corect ca fiecare clasă să aibă tableta ei”

Conducerea şcolii din Recaş analizează acum mai multe oferte pentru amplicaţia catalogului electronic. Dorinţa lor este să primească şi tablete.  

„Am de analizat câteva oferte, trebui să aleg o firmă. Voi ţine cont de acelea care fac şi analize detaliate. Mi se pare corect ca fiecare clasă să aibă tableta ei. Exact cum ai lua catalogul mare sub braţ, acum iei tableta, deschizi aplicaţia, deschi pagina clasei, elevul...Noi am avut până acum un contract mai aparte, cu o firmă care ne-a făcut şi site-ul. Ne-au oferit un preţ special, am plătit 5.300 de lei pe tot anul, pentru catalogul electronic, pentru 700 de elevi”, a mai spus Mirela Serafim.

„E un pas înainte, e mai eficient, mai uşor şi mai transparent”

În Timişoara, şcoala privată “Babel” a implementat catalogul electronic de la Kinderpedia. “E spectaculos. E un pas înainte, e mai eficient, mai uşor şi mai transparent faţă de părinţi, dar şi faţă de copii, care îşi văd automat notele din catalog. Părinţii apreciază că pot vedea instant notele copilului sau absenţele sale. Poate copiilor nu le place asta, dar mai devreme sau mai târziu oricum se află. Până în acest moment nu văd niciun dezavantaj”, a declarat Manuela Murariu, directorul Şcolii Babel din Timişoara. 

Profesorii îşi pot organiza clasele

În ultima perioadă, în contextul invitaţiei venite de la Ministerul Educaţiei, s-au înmulţit firmele care oferă asemenea soluţii, multe încercând să profite de oportunitate. Astfel, directorii trebuie să fie circumspecţi, să urmărească cu atenţie atât componentele de GDPR, cele de securitate cibernetică, cât şi cele tehnice şi de suport. 

„Catalogul electronic este o platformă disponibilă digital, în mod ideal în cloud, pentru că soluţiile instalate local, fie pe servere, fie pe computerele şcolilor, sunt vulnerabile din perspectiva securităţii cibernetice - şi în mod evident nu asigură un update al datelor. Profesorii îşi pot organiza clasele, fac prezenţa copiilor, înregistrează absenţele, motiează absenţele, introduc notele de la teze, calulează automat mediile. Ministrul solicită şi exportul datelor într-un format PDF care să rămână arhivat în documentele şcolii”, a spus Evelina Necula, co-fondator Kinderpedia, care vine cu servicii de management şcolar încă din 2015. 

Kinderpedia

Catalog electronic FOTO Kinderpedia.ro

„Vin nişte instrumente digitale, care vorbesc pe limba nativilor digitali”

Cu cât aplicaţia e mai prietenoasă şi mai intuitivă, cu atât rata de implicare a utilizatorilor este mai mare. Pe lângă catalogul electronic, acesta poate avea şi componenta de orar, teme, conectarea la lecţii video, la librării online, cam tot ce are nevoie profesorul şi elevul pentru a lucra într-un mediu digital şi interactiv. 

„Generaţia mea are un ataşament faţă de catalogul clasic şi faţă de carnetul de note. E un semn bun că ele au şansa de a dispărea, pentru că în locul lor vin nişte instrumente digitale, care vorbesc pe limba nativilor digitali care sunt astăzi în şcoală. Este un viitor sănătos, este o dezvoltare organică a educaţiei, într-o societate care a făcut paşi importanţi. Noi ca actori în zona educaţiei avem responsabilitatea să împingem acest progres, să promovăm cât de mult se poate, încurajând adopţia de instrumente digitale performante, care să dea încredere, competenţe şi suport permanent. De fapt, cel mai important criteriu este rata de adopţie şi de folosire de zi cu zi a unei astfel de platforme. Este utilă şi managementului şcolii, pentru a face analize specifice, pentru a gestiona sincope şi a dezvolta diverse strategii. Noi oferim şi componentele de comunicare cu familia, monitorizarea progresului şcolar sau portofoliul elevului, suntem singurii care am făcut asta”, a mai spus Evelina Necula. 

Kinderpedia


Tehnologie inteligentă pentru şcoli FOTO Kinderpedia.ro
 

Firmele care oferă aplicaţii pentru catalogul electronic percep tarife în funcţie de numărul de elevi din şcoală. De regulă, se cer între un leu şi doi lei pe elev, pe lună. 

Vă mai recomandăm să citiţi:

Peste 400 de elevi din Timişoara încep şcoala mai repede. Sunt copii din 15 ţări: Germania, Canada, Statele Unite, Turcia, Polonia sau Austria

Prima sală de sport şcolară din Timişoara, construită după Revoluţie. Elevii de la Şcoala Britanică vor avea o arenă modernă FOTO VIDEO

FOTO Un an de Şcoală Britanică în Timişoara. Experienţă multiculturală - 330 de elevi din 20 de ţări

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite