Cea mai veche fabrică de ţigări de pe teritoriul României se poate transforma într-un megacartier cultural
0
Fabrica de Ţigarete din Timişoara ridicată în anul 1847, pe vremea primarului Johann N. Preyer, se întinde pe câteva mii de metri pătraţi. Fabrica a fost închisă în 2003, după privatizarea scandaloasă a „Tutunului Românesc“.
Mai toate fostele capitale culturale europene din ultimii au transformat o zonă industrială abandonată în strălucit centre pentru artă şi cultură. Ceea ce au făcut alţii vor avea de făcut şi timişorenii, pentru anul 2021. Mai cu seamă că patromoniul industrial al Timişoarei este unul fabulos.
Conform dosarului câştigător, municipalitatea va introduce în circuitul cultural şi turistic numeroase spaţii neconveţionale, printre care amintim doar de turnurile de apă gemene, construite între anii 1912-1914, care astăzi stau abandonate.
Cel mai grandios proiect se referă însă la realizarea unui centru cultural într-una dintre numeroasele situri industriale din oraş. Şi sunt multe.
Fabrică de Ţigarete construită pe malul Begăi
Una dintre cele mai bune locuri ar putea fi fosta Fabrică de Ţigarete din cartierul Iosefin, construită în 1847. Acesta se află în proprietatea unui fond de investiţii din Bucureşti, care nu a putut demola fabrica pentru că se află pe lista de monumente.
Arhitectul timişorean Ioan Şandru a realizat un amplu studiu, iar posibilităţile de dezvoltare ale acestei zone industriale sunt uriaşe.
“Studiul l-am demarat acum patru ani, însă acesta a pornit oarecum indirect. Aveam de făcut un studiu pentru Elba şi împrejurimile ei. În felul acesta a fost inclusă şi fabrica de ţigarete. Ulterior, am realizat ce valoare reprezintă această construcţie industrială şi am detaliat puţin partea de studiu. Este foarte generoasă ca spaţii interioare şi exterioare. Se pretează unei refuncţionalizări în sensul realizării unui hub cultural acolo”, a spus Ioan Şandru.
Ar putea găzdui şi Liceul de Arte Plastice
Arhitectul a avut o discuţie cu conducerea Uniunii Artiştilor Plastici, care puneau problema lipsei de spaţii de ateliere pentru artişti.
“Spaţiile de la Fabrica de Ţigarete nu numai că pot oferi spaţii pentru ateliere, pot oferi chiar şi spaţii de locuit. Există un corp de clădire care poate fi transformată într-un muzeu de artă contemporană, în galerii de artă, există suficient spaţiu pentru o şcoală de artă. Chiar Liceul de Arte Plastice ar putea fi relocat acolo nu cu foarte mari greutăţi. Există posibilitatea amenajării unor săli de spectacole. De la teatru, la dans contemporan şi alte tipuri de spectacole. S-ar putea crea o zonă în care să stea artiştii, să creeze, să locuiască, să mănânce, să se manifeste în toate formele în care doresc”, a declarat Ioan Şandru.
Curţi interioare vaste pentru evenimente în aer liber
Pe lângă spaţiile interioare, există curţi interioare care pot fi valorificate. S-ar putea organiza spectacole în aer liber.
“N-ar fi o investiţie excesiv de mare, dar pentru asta s-ar putea accesa nişte fonduri reabilitarea şi refuncţionalizarea ei. Pe de o parte, corpurile fostei fabrici sunt în stare fizică bună. Nu este paragină şi nu necesită investiţii mari pentru consolidare. Funcţiunile de tipul acesta pot fi făcute într-o formă minimal, fără pretenţii de finisaje foarte scumpe. Utilizarea structurii existente reduce mult din costuri. Nu există încă un studio de fezabilitate din care să reiasă costurile. Proiectul cultural din 2021 are nevoie de infrastructură şi sunt incluse aceste funcţiuni, chiar dacă nu sunt specificate locurile”, a mai afirmat arhitectul.
Locuri de cazare pentru artişti
Este suficient spaţiu şi pentru un hotel sau hostel, care poate fi închiriat pentru artişti. Se pot dezvolta în zonele de parter şi în curţile interoare spaţii comerciale, restaurante, cafenele.
„E un spaţiu foarte bine delimitat. Poate fi un loc unde poţi să stai de dimineaţa până seară. Poţi să participi la evenimente culturale într-un mod foarte facil. Şi poţi să şi dormi acolo”, a adăugat Şandru.
Un alt avantaj formidabil este locaţia fostei fabrici de ţigări. Se află în zona istorică Iosefin, lângă Gara de Nord, are canalul Bega lângă, nu este departe de centrul Timişoarei.
Ioan Şandru a purtat discuţii cu proprietarii, iar aceştia au spus că nu au intenţia de construi acolo, singura lor preocupare este să îşi eficientizeze proprietatea.
„Cred că cea mai bună variantă este ca administraţia locală să investească. Ea este acum în proprietatea unui privat. Fabrica nu este funcţională de mult, există doar nişte spaţii închiriate diverselor firme, pentru depozitare”, a mai spus Ioan Şandru.
Adrian Orza, fostul director al Fabricii de Ţigarete: "E foarte interesantă ideea"
Consilierul local Adrian Orza, fost viceprimar al Timişoarei vreme de 12 ani, în mandatele lui Gheorghe Ciuhandu, a lucrat mulţi ani la Fabrica de Ţigarete. Înainte să devină viceprimar, a fost chiar directorul fabricii.
„Am o istorie de 12 ani la Fabrica de Ţigarete. Am ajuns acolo în 1988, am lucrat iniţial ca muncitor, apoi am ajuns la oficiul de calcul, am ajuns şef la Marketing. În final, la 29 de ani, am devenit director. Un an şi patru luni am fost director acolo. Pot spune că este o parte din viaţa mea. După ce am plecat, fabrica a mai funcţionat trei ani, apoi i s-a pus cruce, ca pe întreaga industrie a tutunului din România”, spune Adrian Orza.
Mărcile fabricate şi la Timişoara FOTO erikamarginean.wordpress.com
Orza povesteşte că în ultimii ani, la fabrica din Iosefin se făcea cam toată gama de ţigarete cunoscută în România. Atât cele cu filtru cât şi cele fără. De la Carpaţi, Bucegi, Snagov, Amiral sau Golf până la noile mărci locale Tim sau Millenium, pe care chiar Adrian Orza le-a brenduit.
„În ultimii ani s-au făcut chiar investiţii în retehnologizări. Au fost cumpărate utilaje moderne cu care se produceau foarte multe ţigări. Ca să vă daţi seama, ieşeau 8.000 de ţigări pe minut. Când am fost eu director, fabrica producea 300 de tone de ţigări pe lună. Un milion de ţigări însemn o tonă. Aşadar, se făceau 300 de milioane de ţigări pe lună”, a povestit Orza (foto).
Fostul lider ţărănist este încântat de ideea ca fosta fabrică de ţigări să se transforme într-un centru cultural.
„E foarte interesantă ideea arhitectului Ioan Şandru. Sunt spaţii care se pretează pentru amenajarea unui centru cultural. Sunt spaţii numai bune pentru expoziţii, săli pentru spectacole. Există două curţi interioare şi are chiar şi un spaţiu de cazare. Toate fabricile de tutun din ţară aveau un asemenea mini-hotel. Ţin minte că l-am şi renovat. La parter avea şi saună. În ce priveşte clădirea, zidurile sunt foarte groase. Este greu de dărâmat, de asta şi arată încă bine. Cred că există o idee greşită acum, că totul trebuie să se întâmple în centrul oraşului. Această idee se va schimba în curând. Fabrica de ţigări este într-o zonă foarte frumoasă, plină de istorie. E legată de istoria Timişoarei, de perioada de efervesecenţă economică pe Bega. E o idee potrivită, dar trebuie să vedem costurile. În primul rând cele pentru achiziţia fabricii, sau închirierea, apoi cele de amenajare. E nevoie totuşi de un studiu de prefezabilitate. Apoi, avem şi oportunitatea de a atrage bani din finanţări europene”, a mai declarat Adrian Orza.
A fost vândută pe cinci milioane de lei, în vreme ce doar patrimoniul valora 24,3
Fabrica a fost închisă definitiv în anul 2003, în urma controversatei privatizări a societăţii Tutunul Românesc, în care statul a ieşit în pierdere.
“Într-o analiză economico-financiară a Fabricii de Ţigarete Timişoara, întocmită în iunie 2000, reieşea că, pe atunci, fabrica lucra în profit, nicidecum în pierdere. La sfârşitul aceluiaşi an, fabrica timişoreană înregistra un profit de 17 miliarde de lei vechi (1,7 milioane de lei) având de încasat facturi şi creanţe de 16 miliarde de lei vechi (1,6 milioane de lei). Valoarea totală a patrimoniului fabricii era la vremea respectivă de 243 de miliarde de lei (24,3 milioane de lei noi). Statul nu a iniţiat nicio anchetă care să elucideze cum a fost posibil ca una dintre ultimele şi cele mai mari întreprinderi de stat din industria românească sa fie vândută pe 1,6 milioane de dolari (aproximativ 5 milioane de lei), în vreme ce doar patrimoniul unei singure fabrici (cea de la Timişoara) valora 24,3 milioane de lei. Fabrica de Ţigarete Timişoara nu a fost lăsată de conducerea de la Bucureşti nici să-şi vândă ţigările din stoc. Deşi existau comenzi, nu a fost lăsată să producă, nu a fost lăsată să demonstreze că poate să fie profitabilă”, a scris Timpolis.
Conform aceleiaşi surse, în 2011, DNA anunţa că are în lucru un dosar care vizează inclusiv înstrăinarea acestei societăţi, într-o tranzacţie din care Statul a ieşit păgubit.
„Conform informaţiilor de la vremea respectivă, procurorii DNA verificau afacerile omului de afaceri Ioan Niculae, artizanul privatizării societăţii Tutunul Românesc, controlând legăturile dintre fostul patron al InterAgro şi două firme producătoare de tutun, implicate în controversata afacere “Tutunul Românesc”, prin care regia a fost privatizată şi re-privatizată în dauna Statului”, mai scrie Timpolis.
Somaţie pentru neintreţinerea clădirii
Fabrica de Ţigarete Timişoara a adăpostit în ultimii ani magazine de mobilier sau birouri de firme.
În 2014, Traian Stoia, viceprimarul Timişoarei, a trimis o somaţie pe legea 422 privind protejarea monumentelor istorice, către SC New Century Development, societate cu sediul în Bucureşti, care administrează imobilul, şi care face parte din grupul de firme care au derulat pe vremuri privatizarea.
“Întreţinerea în bune condiţiuni a acestui monument implică nişte costuri. Deteriorările în partea dinspre curte chiar arată rău. Sunt la a doua somaţie şi urmează amendă şi plângere penală. Până nu se ajunge la amendă şi plângere penală, de obicei oamenii sunt reticenţi în a deschide punga şi a trece la reparaţii”, a declarat Traian Stoia, în 2014.
Peste 200 de milioane de ţigarete şi trabucuri produse anual
Fabrica de Ţigarete este una dintre cele mai vechi fabrici din Timişoara. Conform informaţiilor din acea vreme, unitatea de producţie deţinută de Direcţia Fabricii de Tutun Regală Maghiară există în organizarea actuală din anul 1869. Clădirea cu două etaje a fost construită în anul 1847 şi ere în administrarea Administraţiei Fabricilor de Tutun Maghiare.
„Şi acest cartier are o serie de industrii somptuoase, cum sunt Fabrica de Tutun Regală, cea mai mare din ţară după cea din Budapesta. După cea din Fiume, cea mai mare uzină de acest fel din ţară. A fost înfiinţată în anul 1846, încă înainte de introducerea monopolului de stat asupra tutunului. De atunci s-a mărit de mai multe ori producţia ei, şi numărul muncitorilor fiind în creştere continuă. În anul 1850 numărul funcţionarilor şi muncitorilor era de 297, în prezent (n.r. în anul 1900) acest număr este aproape de 2.000 şi care fabrică într-un an peste 200 milioane de ţigări şi ţigări de foi”, a scris Berkeszi Istvan, în „Mica monografie a oraşului liber regal Timişoara”.
În anul 1850 numărul de funcţionari şi muncitori era de 297, iar 1902 personalul fabricii este de 200, producând anual peste 200 milioane ţigări şi trabucuri.
Ce spunea fostul primar al Timişoarei între 1914-1919
La vremea când fabrica a fost ridicată, era considerată cea mai importantă unitate industrială din cartierul timişorean Iosefin.
„
Fabrica de Tutun este incontestabil cel mai vechi şi cel mai important stabiliment industrial al Iosefinului, care a fost fondat în anul 1846 de persoane private, deci înainte de introducerea monopolurilor. Clădirea se afla încă de atunci pe malul drept al Begheiului, dar a fost mărită în mai multe rânduri. La începuturile administraţiei orăşeneşti, trabucurile se confecţionau în Cetate, în clădirea dicasterialului, dar după ce această aripă a clădirii a ars, a fost mutată şi fabricarea trabucurilor la Fabrica de Tutun.
Producerea tutunului, ţigărilor şi trabucurilor a crescut continuu, şi astfel trebuia mărită clădirea şi numărul de personal în mod corespunzător. La început erau angajaţi 16 funcţionari şi 1.700 de muncitori; în ultima vreme, numărul funcţionarilor este de 22, iar al muncitorilor între 1.850 şi 2.000, fapt prin care din cele 21 fabrici de tutun, Fabrica Timişoreană ocupă locul doi (cea mai mare este la Fiume). Printre muncitori, femeile sunt în proporţie de 90 la sută; fondul de salarii total atinge 1.000.000 până la 1.200.000 coroane, astfel încât câştigul mediu al unui angajat este de 600 coroane pe an. Muncitoarele sunt angajate din cartierele apropiate, printre care şi Mehala”, se arată într-o descriere realizată de Josef Geml, primarul oraşului Timişoara în perioada 1914-1919.
Citiţi şi:
Ambasada Timişoarei a fost inclusă într-o reţeaua reţea culturală internaţională. Au trecut doi ani de când în halele fostei fabrici de pălării au fost transformate
Turnurile de apă, cele mai înalte structuri din Timişoara, spaţii inedite pentru Capitala Culturală Europeană din 2021
Se încarcă comentariile...
