Cei mai noi recruţi de la Poliţia de Frontieră au simţul mirosului foarte dezvoltat şi nu ştiu de glumă GALERIE FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Agentul Paraschiv alături de Ciobănescul German de cinci luni
Agentul Paraschiv alături de Ciobănescul German de cinci luni

Structurile Poliţiei de Frontieră Timişoara şi-au îmbogăţit efectivul cu nouă câini din rasele Ciobănesc German şi Ciobănesc Belgian (Malinois)

Patrupezii care au fost repertizaţi de la Centrul Chinologic din Sibiu au fost puşi deja la treabă. Cei nouă câini, cu vârste de până la şase luni, sunt scoşi de stăpânii lor, poliţiştii de frontieră, câte patru ore pe zi, pentru antrenament şi dresaj. Noii recruţi s-au alăturat celorlalţi câini care se află în proprietarea fontieriştilor.



GALERIE FOTO

Câinii de la Poliţia de Frontieră

Poliţia de Frontieră Timişoara foloseşte în îndeplinirea misiunilor de supraveghere şi control a frontierei de stat  un număr de 23 câini de serviciu.

Cei nouă căţei din rasele Ciobănesc German şi Ciobănesc Belgian (Malinois) sunt obişnuiţi în primă vază cu poliţiştii cu care vor lucra. Frontieriştii care au primit patrupezii au experienţe vaste în domeniul creşterii câinilor.

„În primă fază câinii se află în activitatea de predresaj urmând ca apoi să fie evaluaţi şi specializaţi pe intervenţie, detectare tutun, detectare droguri sau detectare explozivi, aceştia facând echipă cu conductorii alături de care şi-au desfăşurat activitatea de ataşament. Această activitate este deosebit de importantă fiind baza dresajului de specializare, practic formarea tuturor deprinderilor câinelui. Predresajul constă într-un ataşament foarte puternic faţă de conductor, exerciţii de aport, exerciţii de disciplinizare. Câinele devine o armă letală. Ei nu au lege”,
a spus Panaite Paraschiv, de la Poliţia de Frontieră Deta.

Poliţistul are în grijă acum un ciobănesc german de cinci luni, care răspunde la numele Pop. Urmează să fie specializat pentru intervenţii.

“Am avut trei câini până acum. Am lucrat mereu cu ei. Câinii de poliţie ies la pensie la vârsta de şapte ani. Sunt scoşi din uz. Eu i-am luat acasă şi i-am crescut până au murit de bătrâneţe. Fiecare poliţist are un atesta de la Asociaţia Chinologică”, a declarat Paraschiv.

Câinii sunt pecializaţi pentru intervenţie şi patrulare, aceştia fiind destinaţi pentru asigurarea şi menţinerea ordinii şi liniştii publice în zona de competenţă, pentru detectare explozivi, folosiţi în descoperirea şi semnalarea substanţelor explozive şi pentru detectare  de droguri şi tutun, folosiţi în descoperirea şi semnalarea stupefiantelor şi tutunului.



Ciobănescul German este cel mai echilibrat câine de poliţie

Legătura câine-poliţist este foarte profundă, iar temperamentul şi reacţiile câinelui sunt copii fidele ale conductorului. “După realizarea ataşamentului, câinii încep încet, încet prin antrenamente zilnice să răspundă comenzilor date şi să se supună tuturor cerinţelor. Poliţiştii trebuie să dea dovadă de mult calm, să evite bruscarea, smucirea sau lovirea câinelui pentru a nu induce acestora lucrul de frică”, a mai spus agentul-şef Dragan Vertopan, de la Poliţia de Frontieră Moraviţa.

Câinii de la Poliţia de Frontieră



Acesta a luat în primire un Ciobănesc German de patru luni şi jumătate, pe nume Pona. “Câinele meu este dresat pentru detectare de tutun. Dresajul se face în timp, mai întâi îi dai mingea, apoi mingea şi tutunul, iar în final îl laşi doar cu tutun. E de mare ajutor, fără câini nu ne putem face treaba. Trei sferturi e munca lui. El are nasul. Em au avut doar ciobăneşti germani, e cea mai bună şi mai echilibrată rasă”, a mai spus Vertopan, care se ocupă cu câini de 20 de ani.

Câinii de la Poliţia de Frontieră
Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite