Cele şase persoane suspectate de proxenetism audiate după percheziţiile de la Lugoj, reţinute

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei şase au fost duşi ieri la audieri. FOTO: Arhivă Adevărul
Cei şase au fost duşi ieri la audieri. FOTO: Arhivă Adevărul

Cele şase persoane suspectate de proxenetism care au fost audiate, miercuri, la sediul DIICOT Timişoara, în urma perchiziţiilor desfăşurate la Lugoj, au fost reţinute pentru 24 de ore, urmând ca joi să fie prezentate Tribunalului Timiş cu propunere de arestare preventivă.

Procurorul-şef al DIICOT Timişoara, Mircea Andreş, a declarat pentru Mediafax că cele şase persoane audiate la DIICOT Timişoara şi suspectate că fac parte dintr-o grupare specializată în proxenetism au fost reţinute pentru 24 de ore. „Cele şase persoane au fost reţinute pentru 24 de ore şi urmează ca mâine (joi - n.r.) să cerem arestarea preventivă“, a declarat Andreş.

Potrivit sursei citate, cele şase persoane vor fi prezentate, joi, în faţa judecătorilor de la Tribunalul Timiş.

Şapte percheziţii au avut loc, miercuri dimineaţă, la Lugoj, la locuinţele unor persoane suspectate că au obligat mai multe tinere, unele minore, să se prostitueze. În timpul percheziţiilor, la două dintre locuinţe poliţiştii de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate şi trupele speciale au fost nevoiţi să spargă uşa pentru a putea intra.

Şase persoane au fost audiate la DIICOT în urma percheziţiilor de la Lugoj, anchetatorii spunând că gruparea a racolat peste 20 de tinere, unele minore, care erau în permanenţă ameninţate şi bătute, una dintre ele fiind desfigurată, în timp ce alta a fost sechestrată trei luni.

Procurorul-şef al DIICOT Timişoara, Mircea Andreş, declara că a fost emis mandat de aducere şi pentru cea de-a şaptea persoană, însă aceasta nu se află în ţară. El spunea că au fost audiaţi şi mai mulţi martori şi victime, fiind şapte sau opt victime care declară că au fost ameninţate şi obligate să se prostitueze, arată Mediafax.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Timişoara, în urma investigaţiilor s-a stabilit că în perioada 2012-2013 membrii grupării au racolat peste 20 de tinere, majoritatea minore, din municipiul Lugoj şi din localităţile din împrejurimi, provenite din familii sărace sau destrămate, în special din mediul rural, pe care le-au exploatat şi obligat, prin ameninţări şi violenţă, la practicarea prostituţiei, stradal sau în camere închiriate la Lugoj.

Conform sursei citate, liderii grupării - un bărbat şi o femeie - se ocupau personal sau prin intermediul celorlalţi membri ai grupării de recrutarea tinerelor, după care le cazau, astfel încât să aibă control permanent asupra lor, în fiecare seară plasându-le diverşilor clienţi. Minorele exploatate sexual de către membrii grupării erau obligate să întreţină frecvent relaţii sexuale cu clienţi chiar în stradă, pe malul râului Timiş sau în zona industrială. Banii obţinuţi din exploatarea tinerelor erau împărţiţi apoi între membrii grupări, de către liderii reţelei.

Anchetatorii au mai stabilt că tinerele exploatate erau abuzate permanent, fizic şi emoţional, de către liderul grupării, ele fiind plasate de acesta prietenilor şi complicilor cu care săvârşea diverse infracţiuni cu violenţă în Lugoj, conform agenţiei de presă Mediafax.

"În luna octombrie 2012, una dintre tinerele exploatate, în vârstă de 18 ani, a fost abuzată sexual de liderul grupării, împreună cu mai mulţi tineri, prieteni ai acestuia. Tânăra a fost apoi bătută, fiind desfigurată, necesitând îngrijiri medicale pentru mai multe zile. O altă tânără, în vârstă de 16 ani, a fost racolată sub ameninţare de către liderii grupării, lipsită de libertate şi exploatată în perioada octombrie - decembrie 2012, acesteia fiindu-i aduşi între cinci şi şapte clienţi zilnic", se mai arată în comunicat.

CITIŢI ŞI:

Mascaţii au descins la mai multe locaţii din Lugoj pentru prinderea unor traficanţi de carne vie

Descindere a mascaţilor în faţa Ministerului de Interne. Doi bărbaţi au fost arestaţi

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite