Centru de vaccinare împotriva Covid-19 în complexul studenţesc din Timişoara. Tinerii se pot imuniza în cămin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În complex se vor administra vaccin de la Pfizer, Moderna, Astra Zeneca sau Johnson & Johnson
În complex se vor administra vaccin de la Pfizer, Moderna, Astra Zeneca sau Johnson & Johnson

Prin Decizia luată în cadrul Nucleului de Vaccinare din cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Timiş, a fost iniţiată funcţionarea unui nou Centru de vaccinare, amplasat în Căminul Studenţesc C12 din campusul studenţesc timişorean, aparţinând Universităţii de Vest din Timişoara.

Noul centru de vaccinare împotriva Covid-19 va funcţiona începând cu data de 1 noiembrie şi este deschis ca urmare a solicitării reprezentanţilor UVT, studenţii putând deja să se programeze pentru vaccinare. Noul centru de vaccinare se află la parterul Căminului C12, de pe Aleea Studenţilor nr. 12, într-un spaţiu central cunoscut, unde a existat anterior o agenţie bancară.

Înfiinţarea noului Centru de vaccinare împotriva Covid-19 a fost avizată de către DSP Timiş şi Nucleul de Vaccinare Timiş, aici fiind administrate doze de vaccin Pfizer/BioNTech, Moderna, Astra Zeneca sau Johnson & Johnson. 

Acest Centru de vaccinare este destinat studenţilor, personalului universităţilor, dar şi rudelor acestora, iar vaccinarea se va realiza cu echipe mobile puse la dispoziţie de către autorităţi. 

„UVT se află în prima linie a universităţilor româneşti şi în privinţa promovării mesajului pro-vaccinare, pe care l-am lansat încă din februarie 2021, prin campania <Revenim la normalitate, ne vaccinăm!>. Ponderea studenţilor vaccinaţi este încă sub ponderea necesară imunizării colective, chiar dacă este superioară mediei generale, ceea ce ne-a motivat să dorim deschiderea acestui centru de vaccinare în campusul studenţesc. Vaccinarea este calea sigură pentru a ne proteja”, a spus Marilen Pirtea, rectorul UVT.

Înscrierea cererilor de programare pentru vaccinare se realizează prin completarea unui formular online, pus la dispoziţie de către UVT. Vaccinarea celor înscrişi va avea loc în fiecare zi de luni, în intervalul 16.00-20.00. 
 

Vă mai recomandăm:
 

Coboară din tren şi se vaccinează împotriva COVID. Noul centru de imunizare s-a deschis în Gara de Nord din Timişoara VIDEO

Vaccinare „cool” pe o terasă din Timişoara. Adolescenţii şi tinerii se pot imuniza într-un mediu relaxat FOTO VIDEO


Vaccinare direct din maşină, în parcarea de la mall. Se administrează Pfizer doar cu buletinul
 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite