FOTO CJ Timiş vrea să modernizeze Aerodromul „Cioca”. Loc pentru zboruri de agrement, aerotaxi, paraşutism, show-uri şi evenimente artistice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Judeţean a votat în ultima şedinţă transmiterea unei solicitări către Primăria Timişoara, pentru a debloca situaţia creată la aerodromul de pe Calea Torontalului.

GALERIE FOTO

Terenurile de pe Calea Torontalului (kilometrul 3), pe care se află Aeroportul Utilitar „Cioca”, este în proprietatea Consiliului Judeţean Timiş, însă nu şi clădirile care deservesc aerodromul. Acestea sunt în prezent deţinute de Consiliul Local al Municipiului Timişoara. Pentru modernizarea aeroportului utilitar şi utilizarea acestuia este necesară transferarea construcţiilor în proprietatea judeţului, transmit cei de la CJT.

„Nefiind folosite, construcţiile s-au degradat în timp. În situaţia în care construcţiile ar face parte din patrimoniul Judeţului, CJ Timiş le-ar putea reabilita şi pune la bun folos. N-aş vrea ca şi acele clădiri să se prăbuşească, aşa cum se întâmplă cu imobilele centrale deţinute tot de Primărie. Avem un plan concret şi complex de dezvoltare a Aeroportului Cioca. Vrem să îl aducem la un nivel la care să desfăşurăm acolo evenimente aeronautice, cultural-artistice, zboruri de agrement, aerotaxi, paraşutism şi multe altele. Pentru asta, am solicitat din nou Primăriei transferarea clădirilor aerodromului în patrimoniul Judeţului. Altfel, nu ne putem atinge de ele, fiind obligaţi să asistăm la degradarea lor pe zi ce trece”, spune preşedintele instituţiei, Călin Dobra: 

Consiliul Judeţean Timiş are în plan transformarea Aeroportului Cioca într-un punct de interes naţional în organizarea de evenimente specifice. 

„Ceea ce ne-am propus să facem n-a avut Timişoara niciodată şi posibil să nu găsim niciunde altundeva în ţară. Nu vrem doar să repunem în funcţiune aerodromul pentru activităţi curente de zbor, ci să-l transformăm într-un punct de interes naţional pentru evenimente aeronautice, care să aducă şi venituri importante în bugetul judeţului”, a adăugat Călin Dobra.

CJ Timiş derulează în prezent licitaţia pentru contractarea serviciilor de proiectare necesare certificării Aerodromului. Au fost depuse două oferte, acestea aflându-se deja în evaluarea tehnică. Anul acesta, instituţia a alocat suma de trei milioane lei pentru investiţii în dezvoltarea locaţiei.


Citeşte şi:

FOTO Povestea Aeroportului “Cioca”, visul neîmplinit al Timişoarei interbelice


FOTO Cum a dispărut satul pe al cărui loc s-a construit primul aeroport civil al Timişoarei

FOTO Confort rezidenţial second-hand: cartier de vile din buza pistei aeroportului utilitar „Cioca"

„Vitezomanii“ văzduhului: pasiunea pentru zbor îi face pe unii să renunţe la „joburile pământeşti”

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite