Timişoara

articolul anterior articolul urmator

Comisia Europeană impune autostradă nouă în Banat, nefiind interesată de cea din Moldova, promovată intens de Ministerul Transporturilor

9
29 Mar 2015 13:32:24
Autor: Stefan Both
Harta autostrăzii care leagă Grecia de Europa de Vest
Harta autostrăzii care leagă Grecia de Europa de Vest

Comisia Europenă a transmis oficialilor de la Bucureşti să revizuească planul în ceea ce priveşte autostrăzile. C.E. a respins planul prezentat de Ministerul Transporturilor cu autostrăzile din Moldova şi cere urgentarea realizării Autostrăzii A6.

Comisia Europeană a respins planul prezentat de Ministerul Transporturilor cu autostrăzile din Moldova. 
Europenii consideră că nu drumurile moldoveneşti sunt importante, ci Autostrada A6, de la Lugoj la Calataf, care va face parte din coridorul care leagă Grecia şi Bulgaria de Ungaria, prin oraşele Igoumenitsa/Patra-Atena-Sofia-Budapesta.
 
Pentru cei din Ministerului Transporturilor, Autostrada A6 nu mai reprezenta niciun interes, astfel că în Master Planul întocmit de mai marii din minister, drumul rapid care leagă Lugojul de Calafat, pe la Caransebeş şi Turnu Severin, nici nu exista ca autostradă. Acesta a fost tranformat în drum expres şi avea un orizont de realizare extrem de îndepărtat. 
 
Comisia Europeană a cerut astfel revizuirea Masterl Planului şi introducerea autostrăzii A6 printre priorităţi. 

Europenii vor şi linie de tren de la Atena la Dresda

Un alt proiect în care a fost nevoie de intervenţia Comisiei Europene o reprezintă un drum feroviar care trece tot prin vestul României şi care leagă Balcanii de Europa de Occidentală. Este vorba de calea ferată Atena – Sofia- Budapesta – Viena –Praga –Nürnberg/Drasda. Trenul rapid va traversa în România, vama Curtici, Arad, Timişoara, Caransebeş şi Calafat.


 
„Prin includerea proiectului de dezvoltare a căii ferate Atena-Sofia-Timişoara-Budapesta-Praga-Dresda între proiectele europene prioritare de infrastructură, Timişoara va fi situată pe o magistrală de mare importanţă. Dincolo de lungimea impresionantă a traseului, peste 3.500 kilometri, faptul ca acesta traversează şapte state arată importanţa europeană a acestei legături. Standardele impuse pentru realizarea proiectului sunt dintre cele mai înalte: viteza asigurată de 160 km/h şi linii duble de cale ferată de-a lungul întregii axe. Amploarea acestui proiect ne obligă să gândim pentru Timişoara soluţiile cele mai potrivite de dezvoltare a infrastructurii astfel încât în acest context oraşul nostru să poată fructifica la maxim beneficiile proiectului”, a comentat consilierul local Ştefan Sandu, pe Facebook.

Citeşte şi:
 
Centura de Sud a Timişoarei revine pe hârtie. Guvernul României a făcut modificări în Master Planul Transporturilor

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

9 Comentarii

M Costi
29.03.2015, 16:47:36

Fiecare cu interesele lui....! Depinde cine le sustine si cine face lobby ... Probabil ca exista interese la C.E. ca unele zone din Romania sa ramana subdezvoltate , pentru a fi furnizoare de forta de munca ieftina in Vestul Europei ! P.S. Am intrebat de multe ori si n-am primit raspuns : Care au fost considerentele pt constructia prin Lugoj a autostrazii Deva-Arad , când traseul cel mai scurt si direct este cu totul altul ?

+1 (1 vot)
mitrut
29.03.2015, 18:09:05

Cum, fara autostrada in Teleorman? Si tot prin hartoape sa-si duca Dragnea mortii la vot? Si alesii sa strabata drumul Bucuresti -Cornu in coloana? Nu se poate, Duicu singurul favorizat! Pardon, si clanul Carpaci.

+1 (5 voturi)
Radu Mircea
29.03.2015, 18:55:53

# mitrut Si cind ma gindesc la cita karioca au consumat si Dragnea si Sova si Rus si Maneasca ,si Ponta , ca nu mai gaseau elevii culori prin librarii si tot degeaba . Cumpara urgent cit mai gasesti pamint arabil pe traseul viitoarei autostrazi si OM te-ai facut .

0 (2 voturi)
mitrut
29.03.2015, 20:40:55

Astia au desenat autostrazi peste tot pe unde au avut neamurile lor teren de vandut!

0 (2 voturi)
Ion Giurca
29.03.2015, 20:11:19

Deci , Comisia Europeana merge pe ideea , cei saraci sa fie saraciti de tot, cei bogati si mai bogati.

0 (2 voturi)

Vezi toate comentariile (9)

Modifică Setările