Conflict între două familii din Timiş încheiat cu împuşcături şi spitalizări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto. Arhiva Adevărul
Foto. Arhiva Adevărul

Două persoane au ajuns la spital după ce au fost împuşcate cu un pistol cu bile de cauciuc. Alte două persoane au ajuns la urgenţe în urma unor lovituri cu obiecte contondente. Scandalul a avut loc în localitatea Iecea Mare din judeţul Timiş.

Conform primelor date ale poliţiei, scandalul se "cocea" de mult timp, din cauza unei familii de ciobani din Iecea Mare care şi-a dus în mai multe rânduri oile la păscut pe terenul altei familii. Când acest lucru s-a întâmplat din nou, sâmbătă dimineaţa, fiul proprietarului terenului în cauză s-a enervat, a luat un pistol cu bile de cauciuc şi s-a dus la familia cu pricina să ceară socoteală. Discuţiile s-au încins şi tânărul a scos pistolul şi a împuşcat-o pe nevasta proprietarului oilor, în torace şi în picior, şi pe ginerele acesteia. Pistolarul şi tatăl său nu au scăpat de furia rudelor celor împuşcaţi, aşa că au ajuns şi ei la spital, alături de cei loviţi de gloanţele de cauciuc.

Poliţiştii au început o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanţele evenimentelor, principala întrebare fiind dacă arma a fost folosită în legitimă apărare sau nu.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite