Timişoara

articolul anterior articolul urmator

Copil de 10 ani, refuzat în spitalul COVID din Timişoara: „Mi s-a rupt sufletul pentru că nu mai avem locuri”

18
24 Oct 2020 11:14:51
Autor: Daniel Dancea
Managerul Spitalului de Boli Infecţioase Timişoara, Cristian Oancea FOTO Facebook/Cristian Oancea
Managerul Spitalului de Boli Infecţioase Timişoara, Cristian Oancea FOTO Facebook/Cristian Oancea

Numărul mare de cazuri de COVID i-a făcut pe medicii Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara să refuze un copil de 10 ani. Dezvăluirea a fost făcută chiar de managerul unităţii medicale într-o emisiune televizată.

„Noi am refuzat astăzi (n.r. vineri 23 octombrie 2020) un copil de 10 ani din Arad şi mi s-a rupt sufletul pentru că nu mai avem locuri. Prin mediatizarea acestor cazuri încerc să atrag atenţia prin ce trecem. O să ajungem să fim nişte actori la ce se întâmplă. Nu mai avem forţa resursei umane, că paturile se pot suplimenta, dar un medic nu se formează peste noapte, necesită ani de zile. Colegii mei efectiv au ajuns la capătul puterilor, iar cei care îndeamnă lumea să nu poarte mască şi să ”gândească”…Îndemn şi eu: haideţi să gândim ce se întâmplă dacă ni se infectează părinţii”, a declarat managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Timişoara, la Realitatea Plus.

Medicul a declarat că la nivel naţional gradul de ocupare a Terapiei Intensive este de 80% , iar „în maxim două săptămâni, două săptămâni şi jumătate, vom atinge maximul la Terapie Intensivă”. „Ce vom face atunci? Şi mai este un aspect asupra căruia Organizaţia Mondială a Sănătăţii a atras atenţia: acum, transmisia intra-comunitară este foarte accelerată în rândul vârstnicilor. Din nefericire, adulţii şi persoanele tinere, foarte multe persoane nu se gândesc că acasă au părinţi şi au bunici. Am observat că populaţia vârstnică este cea mai afectată”, a mai declarat Oancea.

Managerul de la Victor Babeş a mai avertizat că pandemia poate să dureze şi doi ani. „Partea care ne sperie este că nu dezvolţi o imunitate care să te protejeze. Cine a trecut prin infecţie să nu creadă că este imun, să se protejeze în continuare”, a avertizat Oancea.

Vă mai recomandăm:

Un nou record de infecţii cu COVID-19 în judeţul Timiş. 202 cazuri la 2.699 de teste şi o persoană decedată

Părintele Varlaam, stareţul Mănăstiri Partoş, internat la ATI cu coronavirus: Se pare că fratele acesta, Covid, nu m-a ocolit

 

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

18 Comentarii

TIBI
24.10.2020, 11:28:27

Lacrimi de crocodil

-3 (5 voturi)
Constantin Gadea
24.10.2020, 12:20:06

In Romania, ar trebui pedepsiti cu inchisoare, cei care organizeaza proteste de strada pentru nepurtarea mastii sau pentru nerespectarea distantei fizice.

-1 (9 voturi)
Constantin Gadea
24.10.2020, 12:20:52

SCRISOARE DESCHISA CATRE MINISTERUL JUSTITIEI. Ca simplu cetatean, aduc la cunostinta Ministerului Justitiei actiunea antistatala desfasurata, in intreaga luna iunie, a. c., pe postul de televiziune Romania TV. Seara de seara, Victor Ponta si Calin Popescu Tariceanu au fost prezenti pe postul RTV, unul de la o ora, altul de la alta (de regula, unul de la ora 20, altul de la 21) si au dezbatut, pe rand, situatia din Romania, cu unul din jurnalistii: Victor Ciutacu, Ioan Korpos, Andreea Crestulescu, Cristina Sincai, care era de serviciu, ca moderator. Se lua, de fiecare data, in ras activitatea curenta a presedintelui Iohannis, a premierului Orban, a cate unui ministru sau a intregului guvern si se trecea, ca la teatru, cu zgomote si urlete, la clanurile sosite din Diaspora si care refuzau carantinarea; batalii cu bate, topoare si sabii intre familii cu interlopi; interventia politistilor blanda, dar insotita de tipete si chiote. Intr-o scena cu trei tiganci si un politist care nu le facea nimica, se auzea o a patra vaitandu-se de te treceau fiorii: ,,Aoleeu fratilor, o omoara ! Uitati-va oameni buni ce-i face ! Uitati-va ce-i face !Aoleuo o omoara !” si repeta astea intr-una, incat am crezut ca cineva din platou se vaita in mod teatral, intr-un montaj, ca sa ne impresione. A fost impuscat un negru in SUA si crima a fost urmata de revolta. Pucistii de la RTV l-au trimis pe Laufer acolo, sa transmita din America revolta in direct. Si in timp ce pe RTV , Ponta, Tariceanu, Catarama, Korpos, Ciutacu, Cretulescu, Sincai, instigau romanii sa iasa in strada si sa protesteze, sa nu mai accepte carantinarea; sa nu mai poarte masca, fiindca li se incalca drepturile; si difuzau imediat imagini din SUA, lupte de strada cu Politia; spargerea geamurilor si jefuirea magazinelor. Korpos intreba: ,,Vor fi si la noi proteste ca in SUA ?” Ponta: ,,Cu certitudine ! Va garantez ca vom avea proteste”. La subsol, pe ecran scria cu majuscule: ,,VOR FACE ROMANII FATA LA LUPTE CU POLITIA ?” Pe scurt, Ponta, Tariceanu si jurnalistii de la RTV, au instigat populatia Romaniei sa se rascoale ca in SUA, sa nu mai asculte de autoritati si sa nu mai respecte niciuo restrictie. Asta au facut, seara de seara, in intreaga luna iunie. De aceea, o mare parte a populatiei nu a mai respectat nicio restrictie, pe litoral, la munte, in mijloacele de transport, la procesiunile de inmormantare, la pelerinaje, pe stadioane, in spitale, in sali de spectacole, in restaurante, in magazine, in aziluri, la nunti, botezuri, petreceri, etc. RTV a organizat si proteste de strada, cu sprinjin din partea PSD+ ALDE+ ProRomania, fara masca si fara pastrarea distantei fizice. Oricum, de al doilea val nu scapam, dar convingerea mea ferma este ca actiunea criminala din iunie, desfasurata, seara de seara, la Romania TV, a facut sa ajungem la o explozie de infectati cu SARS-CoV-2, dubla sau tripla fata de asteptarile specialistilor. Insist, sa fie anchetat acest caz.

0 (4 voturi)
Stefan din Nord
24.10.2020, 12:21:39

Daca vor fi morti din cauza lipsei de medicamente si de paturi in spitale ,acestia vor fi imputabili guvernarii actuale liberale care a avut la dispozitie vreo 10 luni sa se pregateasca pentru aceasta situatie de cosmar . Nu sunt bani destui . Sa taie sute de milioane de euro de la bugetul foarte generos al serviciilor secrete

+2 (6 voturi)
Xi Richard
24.10.2020, 12:21:48

multumim bor si psd -----------------------

0 (4 voturi)

Vezi toate comentariile (18)

Modifică Setările