Corectitudine mediocră la universităţile din Banat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Calitatea învăţământului superior din Vestul ţării a fost cotată cu maximum trei steluţe. În Topul Integrităţii Universităţilor, majoritatea instituţiilor de învăţământ din regiune se clasează sub mijlocul clasamentului.

Coaliţia pentru Universităţi Curate (CUC) a realizat Topul Integrităţii Universităţilor Publice pentru anul 2010, clasament în care instituţiile de învăţământ superior sunt analizate din punct de vedere al transparenţei, al implicării studenţilor în luarea deciziilor, al managementului, dar şi al relaţiilor din interior.

Surpriza de la Petroşani

Şcolile mari din Timişoara nu au ocupat nici măcar unul dintre primele 10 locuri. Surpriza cea mai mare a venit de la Petroşani, unde universitatea a primit trei steluţe şi s-a calificat pe locul patru în top. „E totuşi un aspect pozitiv. La noi se încearcă o comunicare bună, atât cu cadrele didactice, cât şi cu studenţii”, a spus Ioan Cucu, fostul cancelar al Universităţii din Petroşani.

Extremele integrităţii

O altă surpriză a venit de la Arad. Universitatea „Aurel Vlaicu” a evoluat de la coada clasamentului, acolo unde era plasată anul trecut, pe locul 14, acolo unde este în topul de anul acesta. „Declaraţiile de avere şi interese au fost publicate şi actualizate, iar pagina de Internet este bogată în informaţii pentru cei interesaţi”, este precizat în analiza CUC.

La polul opus al evoluţiei din aceste puncte de vedere a fost clasată Universitatea  „Eftimie Murgu” din Reşiţa. Reprezentanţii instituţiei spun că, la momentul realizării evaluărilor, site-ul universităţii era în reconstrucţie,. „Am cerut un an să reglementăm situaţia”, a explicat Doina Frunzăverde, rectorul universităţii din Reşiţa, care a fost plasată pe locul 40 din 42, primind doar o singură stea. Instituţiile de învăţământ superior din capitala Banatului au fost sancţionate drastic şi din cauza faptului că sunt recunoscute la nivel naţional pentru familiile universitare.

Mediocritate universitară

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara a fost clasată pe locul 15 în top, cu trei steluţe, în timp ce Universitatea Politehnica a ieşit pe locul 28, obţinând doar două stele.

În primul caz, fiica rectorului Ştefan Drăgulescu este şi subalterna lui, iar în cel de-al doilea, copiii rectorului Nicolae Robu sunt asistenţi în cadrul Facultăţii de Automatică şi Informatică Aplicată. „Co­piii aceştia au avut o viaţă mai grea decât dacă ar fi avut un tată anonim. Au muncit poate mai mult decât alţi copii pentru respectarea numelui”, a declarat Nicolae Robu.

În timp ce Universitatea de Vest din Timişoara este pe locul 22 în clasament, codaşa capitalei Banatului este Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Timişoara, ocupantă a locului 31.

„Această sancţiune ne produce daune mari de imagine şi îmi rezerv dreptul de a contesta acest calificativ“.
Doina Frunzăverde, rector al Universităţii „Eftimie Murgu” din Reşiţa


Cifre

40 este locul pe care l-a ocupat universitatea bănăţeană codaşă din punct de vedere al corectitudinii.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite