Cum a arătat cea mai sângeroasă zi din decembrie '89 la Timişoara: 63 de morţi şi 253 de răniţi. A fost stare de război în şapte spitale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fotografii realizate de Ştefan Iordănescu în 17 decembrie 1989
Fotografii realizate de Ştefan Iordănescu în 17 decembrie 1989

Ziua de 17 decembrie este declarată oficial zi de doliu în Timişoara. Acest lucru aminteşte de faptul că, în urmă cu 31 de ani, în revoluţia anticomunistă începută în oraşul de pe Bega au apărut primele victime ale forţelor de represiune.

Până în 22 decembrie 1989, ora 13.00 (până la fuga lui Ceauşescu), 72 de persoane au decedat şi 253 au fost rănite. Însă cea mai sângeroasă zi a represiunii a fost 17 decembrie, după ce Nicolae Ceauşescu a convocat Comitetul Politic al CC al PCR, unde a cerut înăbuşirea manifestaţiilor, inclusiv prin deschiderea focului.  

Main târziu, a urmat celebra teleconferinţă a lui Ceauşescu în care secretarul CC al PCR, cu probleme speciale, Ion Coman, a spus:  „A început să se tragă deja. Coman vă raportează...Raportez încă o dată, am ordonat să se tragă foc. Terminat”. Rezultatul acelei zile: 63 de morţi şi 253 de răniţi. 

Activitatea în unităţile sanitare din Timişoara în perioada revoluţiei era una deosebită. Un număr mare de victime sosite într-un interval scurt de timp a pus sistemul medical în dificultate. Cei mai mulţi medici nu văzuseră niciodată răni provocate de arme de foc.  

Dintre persoanele decedate, 60 prezentau un orificiu de intrare a glonţului, şapte aveau mai multe orificii, ceilalţi având alte cauze ale decesului (o persoană a fost călcată de un TAB). 

La represiune au participat trupe ale Ministerului Apărării Naţionale, ale Ministerului de Interne şi ale Securităţii. 

Victimele au ajuns în şapte spitale din Timişoara: cei mai mulţi la Spitalul Judeţean (70 la sută), Spitalul de Ortopedie, Spitalul Municipal, Spitalul de Boli Infecţioase, Spitalul de Copii şi Spitalul CFR. O situaţie aparte a avut-o Spitalul Militar, unitate sanitară cu regim închis, care a acordat asistenţă doar cadrelor militare, civilii fiind refuzaţi. 

Revolutie Timisoara


 

Spitalul Judeţean era condus în acea perioadă de medicul Ovidiu Golea, cel care a coordonat şi activitatea Servicului de Urgenţe. Coordonatorul serviciului de Salvare era Ioan Ometa. Ce a fost la Urgenţe va descrie în instanţă Ilie Prodana, pacient al spitalului în perioada respectivă. 

„La intrare e o sală mai mare, acolo a fost dezastru. Adică erau unul lângă altul împuşcaţi, ca trestiile puşi. Acolo numai aşa foarte greu se mergea printre ei, acolo am văzut aspecte de groaza lumii”.  

Despre ce a văzut la Urgenţe va povesti şi Cornel Ionescu, ajuns acolo cu o rană la picior.  

„M-au dat jos din pat, m-au întins pe ciment acolo. După aceea, au venit alţii lângă mine, pansaţi. Ne-au întins pe ciment. Care au fost mai grav i-au pus în pat...Nu s-a ţinut cont că sunt femei, că sunt bărbaţi...Doamne fereşte! Era haos!”. 

În acest timp, cel mai mare spital din vestul ţării era înconjurat de cordoane de miliţie şi securitate, iar aparţinătorii nu se puteau apropia. 
 

Fotografii realizate de Ştefan Iordănescu


 

În noaptea de 18 decembrie, 43 de cadavre aveau să fie luate din Spitalul Judeţean din Timişoara şi transportate la Crematoriul Cenuşa din Bucureşti, pentru a fi incinerate, din dorinţa de a şterge urmele. 

Primii pacienţi nu erau civili 

Interesant este că primii pacienţi care au ajuns în timpul revoltelor la spital nu erau dintre civili, ci din rândul forţelor de represiune. În 16 decembrie, în Piaţa Maria, protestatarii au reacţionat, la atacurile trupelor de miliţie, securitate şi pompieri (care nu aveau arme, ci doar bastoane sau tunuri cu apă), cu tot ce aveau la îndemână (pietre, bucăţi de caldarâm, crengi din parc, sticle de lapte). Directorul de la Judeţean, Ovidiu Golea, avea să spună la proces: În data de 16 au fost internate 11 persoane, care făceau parte din corpul de Pompieri şi trei persoane care făceau parte din trupele antiteroriste.  

Căpitanul de miliţie Cornel Dorneanu a povestit: „Am fost atacat de două persoane şi lovit cu răngi de fier. În cădere, am observat, din cei şase sau şapte ofiţeri care se aflau acolo, era fiecare din ei atacat. În momentul acela am ţipat cât am putut să ne retragem, pentru că eram în mare pericol. Am parcurs distanţa de 70 de metri sub o ploaie de pietre”. 

Revolutie Timisoara


 

Îngrijiri medicale au primit şi alţi ofiţeri superiori din cadrul Inspectoratului de Miliţie Timiş. Ion Corpodeanu, adjunctul şefului Miliţiei, s-a ales cu capul spart.  

Spre miezul nopţii de 16 şi 17 decembrie, pe străzi au apărut şi patrule ale Ministerului Apărării Naţionale, scoase la ordinul generalului Vasile Milea.  

Prima victimă, călcată de un TAB 

Prima victimă a Revoluţiei Române, începută la Timişoara, este Rozalia Irma Popescu, o femeie de 55 de ani, un simplu cetăţean neparticipant la manifestaţii, care a fost strivită de un TAB al Armatei, în 17 decembrie, în jurul orei 14.30, pe strada Pestalozzi.  

Răniţii au început să curgă spre Spitalul Judeţean după ora 18.00, când comandamentul local de represiune a fost impulsionat de generalul Ştefan Guşă, prim-adjunct al Ministerului Apărării, sosit la Timişoara pentru a lichida demonstraţiile de protest începute cu o zi înainte. 
 

Cu privire la organizarea activităţii de la Spitalul Judeţean, raportul final al Comisiei de analiză a evenimentelor petrecute în perioada 16-23 decembrie subliniază: „Spitalul Judeţean, cea mai mare şi mai dotată unitate, a avut activitatea cea mai laborioasă; în noaptea de 17/18 decembrie, s-a intervenit în 14 săli de operaţie, efectuându-se 49 de intervenţii mari şi complexe, în condiţii foarte dificile, cu mortalitate de doar 8 la sută, mai mică decât în chirurgia de război”. 

Revolutie Timisoara

A fost ucis şi un copil de doi ani şi jumătate 

La Spitalul judeţean a ajuns şi Cristina Lungu, deşi avea doar doi ani şi jumătate, împuşcată în inimă. În seara de 17 decembrie, era cu părinţii ei în zona Casei Tineretului, pe trotuar. Dintr-o dată s-au auzit focuri de armă, iar copilul a căzut la pământ. A decedat în scurt timp, nefiind pusă niciodată problema identificării ucigaşului, justiţia formulând: autor necunoscut! 

Vă mai recomandăm să citiţi: 17 decembrie 1989. Ziua-n care Armata şi-a ciuruit poporul în Timişoara: „Am văzut-o pe mama împuşcată în cap. Tata era ghemuit, nimerit în stomac“ Ordinul dat de şeful Securităţii pe 17 decembrie 1989: „Se lichidează radical“. Iulian Vlad s-a prezentat ulterior, ani la rând, drept „îngerul dreptăţii“

Moştenirea otrăvită a comunismului, după 30 de ani. „Nu doar că mint acum, şi atunci erau nişte profesionişti de doi lei“

Momentul în care s-a deschis focul la Timişoara. „Armata, care a făcut cam 80% din victime, n-a fost niciodată cu poporul“


Raportul prim-secretarului PCR Timiş despre evenimentele din 15-18 decembrie '89. „Grupărilor duşmănoase li s-au alăturat elemente declasate, hoţi, ţigani“

Pompierii, importantă forţă de represiune a revoluţionarilor, în decembrie '89. Atmosfera de război de gherilă de pe străzile Timişoarei

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite