Timişoara

articolul anterior articolul urmator

Cum a fost învinsă Poliţia cu propriile arme. Un şofer şi-a recuperat permisul folosindu-se chiar de filmarea agenţilor

22
22 May 2020 06:10:01
Autor: Daniel Dancea

Un şofer lăsat fără permis pentru că nu i-a acordat prioritate de trecere unui pieton a contestat în instanţă procesul-verbal. Chiar dacă a pierdut în primă instanţă, şoferul a câştigat în final demonstrând că probele depuse de Poliţie îi dau dreptate lui.

Lăsat în iulie 2019 fără permis pentru că nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat în traversarea străzii pe  trecerea de pietoni, un şofer din Timişoara a contestat în instanţă procesul-verbal de contravenţie. Şoferul lăsat fără permis a arătat că „în înregistrarea video pusă la dispoziţie de către intimată (n.r. IPJ Timiş), nu se poate distinge cu claritate (adică aproape deloc) săvârşirea contravenţiei ce-i este reţinută în sarcină din înregistrarea care apare în cadrele filmate”.

Bărbatul lăsat fără permis a mai arătat că la momentul la care pietonul pune piciorul pe carosabil, autoturismul condus de el se afla deja pe trecerea de pietoni şi pe banda a doua, deci, „la o distanţă foarte mare de pietonul respectiv şi în imposibilitate de a mai frâna eficient pentru a da prioritate unei persoane depăşite deja în aliniamentul şoselei şi aflate la mai mulţi metri (6-7) lateral”.

Şoferul a mai arătat că, fiind în curbă la dreapta şi având autoturism pe banda unu (cea pe care păşea pietonul), paralel cu al său, trecând aproape simultan trecerea de pietoni, nici nu avea la dispoziţie un unghi vizual care să-i permită să vadă pietonul cu un interval de timp anterior trecerii sa le care să-i permită efectuarea unei frânări în timp util şi în afara creării oricărui pericol pentru participanţii la trafic. 

A pierdut în primă instanţă, dar a câştigat în apel

În primă instanţă, şoferul lăsat fără permis a pierdut, Judecătoria Timişoara menţinând procesul-verbal de contravenţie pe motiv că „în urma vizualizării înregistrării video, primul care face pasul pe trecerea de pietoni este pietonul, după care apare autoturismul petentului pe trecerea de pietoni, pietonul punând piciorul pe banda unu a carosabilului, însă pe acelaşi sens de mers al petentului, astfel că s-a săvârşit”. „Petentul nu îşi poate invoca propria culpă, respectiv faptul că nu avea un unghi la dispoziţie din care să vadă pietonul, deoarece acesta este obligat să conducă autoturismul preventiv, astfel încât să evite săvârşirea  oricărei contravenţii”, s-a arătat în sentinţa Judecătoriei Timişoara.

În apelul care s-a judecat la Tribunalul Timiş, şoferul a primit câştig de cauză, judecătorul considerând că imaginile depuse la dosar de Poliţie îi sunt favorabile şoferului. „Se constată că este întemeiată critica apelantului ce se referă la greşita interpretare, de către prima instanţă, a probei cu înregistrarea video, din analiza căreia tribunalul observă că, în momentul în care autovehiculul condus de apelant se afla deja pe trecerea de pietoni, fiind în deplasare, pietonul a început traversarea din partea dreaptă a vehiculului. În astfel de condiţii, nu se poate reţine că apelantul se face culpabil de săvârşirea faptei de a nu acorda prioritate pietonului. În consecinţă, procesul  verbal a fost netemeinic încheiat, iar plângerea este întemeiată”, se arată în sentinţa Tribunalului Timiş, care este definitivă.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

22 Comentarii

Alexandre
22.05.2020, 08:27:58

Mare minune! Uite ca mai sunt si judecatori corecti.

+6 (8 voturi)
Iosif Beltic
22.05.2020, 09:17:22

justitia e pt. jurati! domnii politisti pot sa propuna ca viteza in apropierea trecerilor pt. pietoni daca acestia vor sa traverseze strada sa fie de 10 km/h. astfel legea nu trebuie modificata, ea spune ca pietonii trebuie sa se asigure temeinic. deci o sa stie ca pietonii au prioritate daca e o distanta pana la primul vehicul care se aproprie. daca vine iarna si un vehicul aluneca sanie la vale si moare cineva pe trecere, asta e. important e daca a fost accidentul/teribilismul/inconstienta/inocentul/etc pe trecere sau daca a fost in apropiere trecereii pt. pietoni! situatia se schimba radical! e polei si rampa trebuie sa opresti sa acorzi prioritate pietonilor. nu pornesti la drum daca e polei si nu ai lanturi la roti. sau daca se intampla ca esti pe drum opresti undeva si astepti pana nu mai este polei sau ai lanturi la roti.

0 (4 voturi)
Giorgione
22.05.2020, 09:22:56

Oameni si oameni situatii si situatii. Uneori vezi ca sta pietonul si se uita la tine si cand te apropii pune piciorul pe trecere, asa de-al naibii, alteori te lasa sa treci si apoi cand considera trece si el fara intentia de a sicana soferii iar de cazurile in care politistii au norma de amenzi sau vor spaga nu se merita discutat. De apreciat apelul !

+6 (6 voturi)
Valik6666
22.05.2020, 09:34:26

Daca agentul constatator a gresit nu a-r trebui el oare sa plateasca,sa fie eventual sanctionat?

+5 (7 voturi)
sile
22.05.2020, 09:36:26

"Magistratul" de la Judecătoria Timişoara ar trebui retrogradat la nivelul de agent cu corespendența. Este judecătorul neprofesionist, care aplică principiul anilor '50-'60, când milițianul intotdeauna are dreptate. Asta se intâmplă atunci când nu răspund, în fața nimănui, pentru munca lor.

+4 (8 voturi)

Vezi toate comentariile (22)