Cum s-a făcut unirea între fosta comună Mehala şi Timişoara. „Principala cauză o constituie apropierea de teritoriul oraşului“
0Mehala este astăzi unul din marile cartiere ale Timişoarei. Încorporează zone precum Bucovina, Circumvalaţiunii, Ronaţ, Blaşcovici, Matei Basarab şi Mircea cel Bătrân. Fostul sat Mehala a devenit oficial parte a oraşului în 1910.
Mehala a fost cartier al Timişoarei în vremea ocupaţiei otomane (1552-1716). Până la ridicarea Timişoarei la rangul de oraş liber al Ungariei (1782) a primit denimirea de Mahale (suburbie) de la turci. Apoi, suburbia a primit numele de Ujvaros (oraşul nou) şi era administrat de magistratul rascian. După această perioadă teritorul a trecut sub denumirea de comuna Mehala. De abia de la 1 ianuarie 1910, în urma hotărârii consiliului comunal şi a consiulului muncicipal, cu aprobarea guvernului, a fost înglobat în teritorul oraşului Timişoara. Făcea parte din Circumscripţia V cu denumirea de Ferencvaros sau Franzstadt.
Despre comuna Mehala nu s-a scris niciodată o monografie, astfel că nu există prea multe informaţii concrete până în 1910. Se ştie că în 1850 avea 3.375 de locuitori, în 1870: 4.621, în 1890: 4.965, în 1910: 8.792 (o creştere de 22 la sută), pentru ca apoi, în 1956, Mehala să număre deja 14.083 de locuitori.
În anul 1910, populaţia defalcată pe naţionalităţi înseamna 41,3 la sută germane, 36,9 la sută români, 12,3 la sută sârbi, 8,2 la sută maghiari şi 2,3 la sută alţii.
Pe baza confesiunii erau: 46,4 la sută romano-catolici, 37,4 la sută ortodocşi români, 12,3 la sută ortodocşi sârbi, 0,6 la sută evanghelici, 0,7 la sută reformaţi, 2,2 la sută izraeliţi.
Pe baza ocupaţiei populaţiei: producţia materiilor prime 18,1 la sută, meşteşuguri 35,5 la sută comerţ, comerţ şi credit 5,3 la sută, transport 13,7 la sută, funcţii publice şi profesiuni liberale 5,5 la sută, zilieri 14,8 la sută, servitor 1,2 la sută.
Începând din anul 1900 s-au format patru colonii în Mehala: Ronaţ (lângă linia ferată, unde s-au construit case pentru lucrătorii de la căile ferate), Anheuer, Blaskovits şi Calea Szegedului (astăzi Calea Toronatului).
Până la unire, în Mehala existau biserici ale romano-catolicilor (din 1882), ortodoxilor sârbi şi români (din secolul al XVIII-lea).
Comuna nu deţinea decât şcoli elementare şi anume Şcoala de stat pentru băieţi şi fete construită în anul 1896, cu nouă cadre didactice şi 423 de elevi şi cea înfiinţată în Ronaţ în anul 1909 cu trei cadre didactice şi 100 de elevi şi în fine cea sârbească înfiinţată în 1804 cu un învăţător şi 44 de elevi.
Înainte, în afară de ţiglăriei Leopold Weiss, în comună nu era nicio fabrică sau intreprindere industrială mare.
"Principala cauză a unirii o constituie apropierea nemijlocită a comunei de teritoriul oraşului"
Cauzele unirii Timişoarei cu o comună rustic şi lipsită de avere este explicat de Josef Geml (fost primar al Timişoarei în perioara 1914-1918), în monografia “Vechea Timişoară.
“Principala cauză a unirii o constituie apropierea nemijlocită a comunei de teritoriul oraşului. Apropierea aducea cu sine faptul că o mare parte a populaţiei din Mehala îşi câştiga existenţa în oraş, putea beneficia de avantajele oraşului fără să contribuie la cheltuielile acestuia şi consumându-şi venitul în comună. Urmare a acestei legături vii comuna ar fi trebui să asigure locuitorilor mijlocace de transport adecvate ceea ce însă nu era posibil datorită puterii financiare limitate. Interesul oraşului consta şi în faptul că extinderea oraşului către Mehala ar fi servit şi ridicării oraşului, iar oamenii care lucrau în oraş ar fi devenit cetăţeni ai acestuia. Pe de altă parte trebuie să se ţină seama şi de faptul că era necesară îndeplinirea multor doleanţe îndreptăţite ale celor din Mehala, consturile urmând să fie suportate doar de oraş.
Ca bază a înţelegerii s-a avut în vedere destinul comun şi interesul economic comun al populaţiei din oraş şi al celei din Mehala”, a scris Josef Geml.
Unirea propriu zisă între Mehala şi Timişoara s-a făcut în 1 ianuarie 1910. Predarea a fost făcută în cadru festiv, în primăria oraşuşui, de către vicecomitele Ferenczy Sandor şi primarul Timişoarei, Karoly Telbisz. Mehala urma să fie reprezentat în Consiliul Munciipal de Alexander Hermann, Jozsef Egyed, Ioan Pavlovits şi Petar Petrovits.
La adunarea general din 28 februarie 1910 numele noului cartier a fost stabilit Ferenczvaros – Franzstadt, în traducere Oraşul lui Franz (de la împăratul Franz Josef).
Transformările Mehalei
Apoi au urmat transformările urbane, povesteşte Josef Geml.
“În primul rând, în anul 1911 s-a construit un drum pentru circulaţia căruţelor dinspre Iosefin, lung de 1200 de metriu şi lat de opt metri, printre noul şi vechiul polygon de tragere, de pe calea din dosul gării Iosefin, la arena sportivă Kinizsi (Chinezul) ocolind până la strada Deschan (azi strada Cloşca). Pe ambele părţi s-au construit drumuri pietonale late de şase metri.
Oraşul a amenajat şi dat în folosinţă două grădiniţe pentru copii la 1 septembrie 1911. În Ronaţ oraşul a construit două sălide clasă, o cancelarie şi o locuinţă pentru învăţători. Apoi s-au mai construit trei clase.
Au fost proiectate pietruiri cu piatră brută rezultată în urma repavării străzilor principale care s-a realizat parţial”.
De la încorporare în Franzstadt a apărut a o a cincea colonie, colonia Weisz, între suburbia şi gară. Primăria a cumpărat fabrica de ţigle şi teracotă, dar şi mult teren Leopold Weisz pentru a continua dezvoltarea urbanistică. Fabrica a fost demolată iar terenul a fost parcelat.
“Iluminatul public care lipsise în sat a avut un effect senzaţional în Franzstadt. Încă din primul an după unificare au fost puse îhn funcţiune 119 becuri în cartier şi în coloniile sale…Activitatea de construcţie a fost deosebit de vie în anul 1911, iar în perioda 1910-1914 au fost construite nu mai puţin de 205 case cu 302 locuinţe şi 448 de camera, dintre care majoritatea în colonii şi anume: 12 în colonia Anheuer, 41 în colonia Blaskovits, 16 în colonia Weisz şi 26 în colonia Ronaţ. În vechea Mehală cel mai mult s-a construit pe strada Deschan 12 case, pe strada Reviczky 10 case şi pe bulevardul Cetăţii alte şaspte case”, a mai scris Josef Geml.
Citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
