Cuplu de tineri acuzaţi că adoptau pisici pe bandă rulantă şi apoi le omorau: „Se ştie despre zece puiuţi care le-au fost daţi spre adopţie în doar două săptămâni“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cazul este instrument de poliţiştii din Timişoara, iar reprezentanţii asociaţiilor pentru protecţia animalelor spun că se aşteaptă la ce este mai rău, mai cu seamă că au descoperit că tinerii adoptau pisici pe bandă rulantă.

Asociaţiile pentru protecţia animalelor care funcţionează în Timişoara se confruntă cu un nou caz dificil. Totul a pornit în urmă cu două săptămâni de la postarea unei timişorence pe Facebook, care se plângea că a dat spre adopţie doi pui de pisică, însă după două zile animalele au fost găsite moarte

Cazul se află acum în instrumentarea poliţiştilor, însă reprezentanţii asociaţiilor se aşteaptă la ce e mai rău, mai cu seamă că au descoprit că tinerii adoptau pisici pe bandă rulantă. 
 

“Am primit raportul de necropsie, pisicile au fost omorâte în bătaie. Una avea rupt femurul, a fost tot spartă înăuntru, cealaltă, aruncată în spatele blocului, avea traumatism cranian. Problema e că îşi făceau tot timpul stoc de pui de pisică şi probabil nu le ţineau mai mult de o zi, le omorau. Nu am nicio explicaţie. Ori făceau videochaturi, ori au cine ştie ce dereglări psihice. Avocata mea, care a fost de acord să preia cazul acesta, mi-a spus că ei au locuit în scara vecină cu ea, iar o vecină i-a spus că a tot auzit urlete de pisici. Oamenii hrăneau şapte pui de pisici în faţa blocului, dar dintr-o dată au dispărut toţi, mi-a mai spus avocata. Nimeni nu ştia ce s-a întâmplat cu aceste animale. Nu ştiu dacă poliţia a luat şi laptopul lor, dar cu siguranţă ar fi aflat lucruri de acolo”, a spus Mihaela Graure, de la Asociaţia Micaela.

Imagine indisponibilă

Tânărul locuieşte cu prietena lui, care lucra la un magazin de animale din mall. Între timp, prietena băiatului anchetat a fost dată afară de la locul de muncă. Sara Makki-Casavela, cea a descoperit faptele tinerilor, vrea să afle câte persoane au dat spre adopţie pisici tinerilor.  
 

“Concret, până acum se ştie de zece puiuţi care le-au fost date spre adopţie, dintre care două de la mine. Toate în doar două săptămâni. Au ajuns în mâinile lor, dar acum sunt moarte sau dispărute. Toate pisicile au fost date într-o perioadă scurtă, ultima săptămână din mai - până în 12 iunie, când le-am dus eu pe ale mele. Cine ştie câte au fost înainte. M-a contactat cineva care mi-a spus că i-a cerut pisică anul trecut. Noroc că au hotărât ei să păstreze animalul. Zilele trecute a apărut un articol în Libertatea, în care scrie că el ar fi recunoscut la poliţie că a omorât pisicile. Pe toţi, nu doar pe ai mei”, a declarat Sara Makki-Casavela.

Imagine indisponibilă


 

Asociţiile pentru protecţia animalelor au lansat, tot pe Facebook, un recensământ al pisicilor date spre adopţie acelui cuplu, iar oamenii sunt îndemnaţi să meargă să depună plângere la poliţie.

“Am dat o pisică pe data de 4 iunie, am mai comunicat în zilele următoare pe messenger, am primit poză în prima zi, următoarea zi a mers cu ei la veterinar să mă conving că vor avea grijă de ea, dar de pe 5 iunie nu au mai răspuns. Una dintre pisicile moarte găsite de Sara la ei acasă este cea de la mine”, a afirmat Georgiana, una dintre persoanele care au dat o pisică în adopţie. 

“Nepoata mea a pus pe internat că pisica noastră a făcut puişori şi avem să dăm spre adopţie. Ei au sunat şi au spus că doresc să adopte un pisic. Le-am dat adresa şi după două zile au sunat şi au venit. Au spus că iubesc animalele, că mai au un pisic şi doresc să mai ia unul. Pisicul dat de noi nu mai există. Cei care au intrat în casă nu au găsit pisicul de la noi. Am citit apoi pe internet despre faptul că au găsit două pisici moarte şi una cu lăbuţa ruptă. Ei au spus că a căzut dulapul pe pisici”, a declarat Gheorghina Jebelean.

Imagine indisponibilă

Reprezetnaţii poliţiei ne-au declarat că nu pot oferii amănunte din dosar înainte de finalizarea cercetărilor. Cert este că în mediul online au apărut numeroase persoane, care au oferit diverse scenarii referitoare la trecutul celor doi tineri acuzaţi de maltratarea şi uciderea animalelor.

O femeie, care se pretinde fostă profesoră a fetei, spune că aceasta obişnuia să partcipe la ritualuri satanice unde sacrificau cocoşi.
 

“Este o fostă profesoră de la Colegiul Bănăţean care mi-a scris pe Facebook. Dar apoi nu mi-a mai răspuns, nu mai doreşte să discute. Individa i-a fost elevă. Profesoara spune că şi copiii ei ştiau de aceste ritualuri satanice, că se întâlnea sâmbătă şi sacrificau cocoşi”, a mai spus Sara Makki-Casavela.
 

Tinerii nu au putut fi contactaţi până acum de “Adevărul” pentru a-şi povesti varianta lor în cazul scandalului cu pisicile.


Citeşte şi:

Cuplu de tineri din Timişoara acuzat că schingiuieşte şi ucide pisici adoptate: „Sunt nişte monştri, nişte psihopaţi“

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite