De ce se hrănesc unele popoare cu „cel mai bun prieten al omului“. Unul dintre subiectele tabu ale lumii civilizate
0
Jonathan Safran Foer, autorul bestsellerului „De ce mâncăm animale”, voia să înţeleagă, pentru el şi pentru familia sa, ce este carnea.
Oamenii caută răspunsuri cât mai concrete. De unde provine? Cum e produsă? Cum sunt tratate animalele şi în ce măsură contează acest lucru. Care sunt efectele economice ale consumului de carne. În cartea „De ce mâncăm animale” vorbeşte despre importanţa fermelor industriale, pentru că aproximativ 99% din carnea consumată în America provine de la fermele industriale. De aici ajunge, ca printr-o psihologie inversă, să atingă un subiect tabu. Şi anume mâncarea cărnii de câine.
„Aproximativ 63% dintre familiile din America au cel puţin un animal de companie. Obiceiul de a deţine animale de companie s-a răspândit odată cu dezvoltarea clasei de mijloc şi a urbanizării... Istoricul Keith Thomas, de la Oxford, susţine: <Răspândirea obiceiului de a deţine animale de companie printre membrii clasei de mijloc urbane în perioada modernă timpurie este un fenomen de o reală importanţă socială, psihologică şi nu în ultimul rând comercială... De asemenea, acest obicei are anumite implicaţii pe planul ideilor. Cei din clasa de mijloc au început să vorbească într-un mod pozitiv despre inteligenţa animalelor; totodată, s-a răspândit ideea că animalele ar putea să aibă caracter şi personalitate; şi s-au pus bazele psihologice ale concepţiei că unele animale sunt îndreptăţite la o mai mare consideraţie morală>”, scrie Jonathan Safran Foer.
Autorul se întreabă ce este în mintea celor care se hrănesc cu carne de câine.
„În ciuda faptului că e legal în toate cele 44 de state americane să te hrăneşti cu <cel mai bun prieten al omului>, e un tabu la fel de serios precum cel care ne împiedică să ne mâncăm cel mai bun prieten uman. Nici măcar cei mai entuziaşti carnivori nu se hrănesc cu carne de câine…
Câinii sunt minunaţi şi unici în multe privinţe. Dar abilităţile lor intelectuale şi senzoriale sunt absolut banale.
Porcii sunt cel puţin la fel de inteligenţi şi de sensibili, indiferent de cum definim aceşti termeni.
Pot să sară pe bancheta din spate a unui Volvo, pot să răspundă la aport, să alerge şi să se joace, pot fi răutăcioşi şi să răspundă la afecţiunea pe care le-o arăţi. Şi-atunci de ce nu li se dă voie să se tolănească lângă foc? De ce măcar nu sunt cruţaţi de la a fi puşi pe foc?
Carnea de câine e un tabu care ne spune ceva despre câini şi foarte mult despre oameni.
Francezii care îşi iubesc câinii îşi mănâncă uneori caii.
Spaniolii care îşi iubesc caii îşi mâncă uneori vitele…”, mai scrie Foer.
Consumul de carne de câine are, în plus, o istorie străveche
Orwel spunea, în “Ferma animalelor”: “Toate animalele sunt egale, dar unele animale sunt mai egale decât celelalte”. Aşadar, cine are dreptate, se întreabă Johathan Safran Foer.
„În multe locuri din lume consumul de carne de câine nu a fost şi nu este interzis şi, totodată, nu este în niciun fel dăunător pentru om. Gătită corespunzător, carnea de câine nu prezintă riscuri pentru sănătate într-o mai mare măsură decât alte tipuri de carne, iar o hrană atât de nutritivă nu suscită cine ştie ce obiecţii din partea genelor noastre egoiste.
Consumul de carne de câine are, în plus, o istorie străveche. În mormintele din secolul al IV-lea s-au găsit desene ale unor câini ucişi pentru carne, alături de alte animale.
Obiceiul de a te hrăni cu carne de câini era atât de ancorat în viaţa cotidiană încât a exercitat o influenţă asupra limbajului: caracterul sino-correan care înseamnă <corect şi potrivit> (yeon) se traduce, literat, prin <tot aşa cum carnea de câine gătită e delicioasă>.
Hipocrate lăuda carnea de câine, spunând că reprezintă o sursă de putere. Romanii mâncau pui de câine proaspăt fătaţi, indienii Dakota se delectau cu ficat de câine, iar până nu de mult hawaienii consumau creier şi sânge de câine.
În ziua de azi, în Filipine se consumă carne de câine ca să scapi de ghinion; în China sau Coreea este considerată medicament; în Nigeria e un afrodisiac, iar în multe alte locuri de pe toate continentele se consumă pentru gust.
Secole la rând, chinezii au crescut mai multe specii de câine pentru carne, printre care şi rasa ciau-ciau, iar în multe ţări europene încă mai există legi cu privire la examinarea post-mortem a câinilor destinaţi consumului uman”, mai scrie Jonathan Safran Foer.
Carnea de câine ajunge hrană la alte animale
În fiecare an se eutanasiază trei-patru milioane de câini şi pisici numai în America. Asta înseamnă milioane de kilograme de carne aruncată an de an, susţine Jonathan Safran Foer.
„Într-un fel, deja ne hrănim cu carnea lor. Conversia proteinei animale, considerată nepotrivită pentru consumul uman, în hrană pentru vite şi animale de companie le permite unităţilor de prelucrare să transforme câinii morţi, nefolositori, în membri productivi ai lanţului trofic.
În America, milioane de câini şi pisici eutanasiate în adăposturile de animale în fiecare an devin hrana hranei noastre.
Putem să ne depăşim propriile sentimente? Câinii se găsesc din belşug, sunt buni pentru sănătate, uşor de gătit şi gustoşi, iar a ne hrăni cu ei este infinit mai rezonabil decât să-i transformăm în proteine pentru a hrăni celelalte specii pe care le mâncăm”, susţine Jonathan Safran Foer.
Se încarcă comentariile...
