De ce vor românii să fie mai frumoşi. Esteticianul Tiberiu Bratu: „O doamnă de 80 de ani a vrut să-i fac un lifting după ce i-a murit soţul, pe care l-a îngrijit 10 ani“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La clinica privată de chirurgie plastică a doctorului Tiberiu Bratu, de la Timişoara, se practică turismul medical. Pacienţi din Germania, Italia, Elveţia, Japonia sau America se lasă pe mâinile medicului timişorean pentru a deveni mai frumoşi.

Operaţia estetică a început să îi cucerească, încet dar sigur, şi pe români. Această modă a luat avânt în urmă cu zece ani, mai întâi în rândul vetelor care s-au lăsat “tăiate” pentru a arăta mai bine. Acum, nu mai contează nici vârsta, nici statutul, nici sexul. Tiberiu Bratu este primul chirurg plastician din zona de vest a României. 

“În 1987, după terminarea specializării de la Bucureşti, am fost repartizat la Timişoara, unde s-a înfiinţat o secţie de Chirurgie Plastică la Spitalul Judeţean. Când am venit, nu era niciun medic, doar câteva asistente foarte bune. S-a făcut clinica pentru minerii care veneau cu arsuri de la minele din Valea Jiului. Nu se făcea microchirurgie, dar se făcea o chirurgie plastică corectă, cu rezultate foarte bune. Reconstrucţii la degete, mâini, arsuri de peste 70 la sută. Sunt mândru că am făcut un centru puternic. Am avut şansa să se facă la Timişoara Clinica de Chirurgie Plastică «Casa Austria», cea mai modernă clinică din zona de Vest. Aici se poate face urgenţă de orice grad, replantări, rezolvări de defecte mari şi arsuri mari”, începe povestea Tiberiu Bratu, chirurg plastician de renume atât în România cât şi în străinătate, cu peste 30.000 de intervenţii chirurgicale efectuate, din care peste 12.000 de operaţii de chirurgie estetice efectuate în clinica Brol. Este preşedintele Societăţii Române de Chirurgie Estetică şi şeful Clinicii de Chirurgie Plastică "Casa Austria" din Timişoara. 

Chirurgia plastică a ajuns astăzi să se redefinească. Emanciparea a făcut ca oamenii să îşi dorească să arate mai bine decât i-a lăsat natura. Tiberiu Bratu a deschis, la Timişoara, în 1995, prima clinică privată de chirurgie estetică din România: Brol. 

Chirurgia estetică a început să fascineaze. Îi determină pe tinerii medicinişti să aleagă chirurgia plastică, cu gândul că vor face chirurgie estetică. E la modă şi se consideră că faci mulţi bani. De afară aşa se vede, dar nu e chiar aşa”, a spus Bratu, şeful secţiei Chirurgie Plastică şi Reparatorie a Universităţii de Medicină din Timişoara.

“Sunt îngrozit de anumiţi sâni expuşi la TV”

Cei care se lasă pe bisturiul lui Bratu nu sunt mulţumiţi de cum arată, au o problemă de stimă şi chiar complexe mari. Se uită în oglindă şi nu le place cum arată.

În ultimii zece ani, a luat o amploare. La început a fost foarte mediatizat de vedetele de televiziune. Pur şi simplu s-a creat o modă. Sunt fete foarte tinere, unele, care vor să răzbească în lumea showbizului. Spun că nu reuşeşti dacă nu ai sânii mari, chiar foarte mari. Sunt surprins neplăcut şi îngrozit de anumiţi sâni expuşi la anumire emisiuni TV. Eu spun că un sân este frumos dacă se armonizează cu corpul. Unele vor să aibă sânii mai mari, altele nu au sâni deloc şi au un complex”, a mai declarat Bratu.

Chirurgul nu obişnuieşte să vorbească despre vedetele care i-au trecut pragul. "Niciodată nu am spus numele lor, numai dacă ele au făcut acest lucru. Printre cele care au spus că s-au operat la mine se află Ana Maria Prodan şi Adriana Bahmuţeanu", adaugă medicul.

Tiberiu Bratu susţine că a refuzat şi continuă să refuze să opereze dacă nu este cazul. "Când refuz un pacient îi spun că nu se ducă la cineva unde vede că sala de aşteptare e goală şi nu are pe cine să opereze. Până se dezmeticesc sunt şi operaţi. Şi nu vor fi mulţumiţi. Aici sunt implicaţii fantastice. Poţi să îi schimbi viaţa omului. Şi e vorba şi de experienţă. Începi să simţi că eşti stăpân după ce faci peste 300 de operaţii. Când ai câteva mii poţi să spui că ai văzut cam tot ce înseamnă complicaţie. Trebuie să ştii să rezolvi problemele. La lifting trebuie ţinut cont de starea pielii, de vârstă, de eventuale boli", a mai declarat Bratu.

Turism medical la Timişoara

Timişoara este vizitată de mii de pacienţi din Germania, Italia, Elveţia, Japonia sau America, care vin la clinica lui Bratu pentru a deveni mai frumoşi. Preţurile sunt mai mici, iar calitatea este de nivel occidental.

„La nivel mic facem şi noi un pic de onoare ţării. Sunt onorat când vine un pacient de peste hotare. E ceva pentru ţară. 80 la sută din pacienţi sunt din afară. Dacă mergi al Milano, la profesorul Nava, plăteşti 10.000 de euro pentru implant. La noi e 3.500 de euro. Dacă vrei să te opereze un medic, la subsolul unei vile la Milano, poate fi ca la noi preţul. Dacă vrei unul care nu are diplomă, e şi mai ieftn. În Italia majoritatea chirurgilor sunt de medicină generală. Nu sunt obligaţi să fie plasticieni”, a declarat Bratu, care face în jur de 700-800 de operaţii pe an.

Clienţii apelează la estetician pentru corecţii la nivelul feţei (lifting, operaţie la nas -rinoplastie, pleoape, sprâncene), fie operaţii la sâni (mărire, ridicare sau micşorare) sau abdomen, lipoaspiraţie, transplant de păr, . 

Sunt cazuri în care ele vor neaparat operaţie, iar eu le spun că nu au nevoie. Unele vor sâni mai mari, deşi le au mari. Le spun că nu ar trebuie să se opereze. Discuţia începe cu absolut toate riscurile, le arătăm poze cu complicaţii, ce trebuie să facă după. E foarte important ce face pacienta post-operator. Orice acţiune umană are un grad de risc”, a mai declarat Tiberiu Bratu.

Operaţiile de micşorare de sâni sunt mai dificile decât cele de mărire. „E o greutate foarte mare pentru unele femei şi devine o necesitate. De multe ori scoatem două kilograme dintr-un sân. E ca şi cum ai duce un rucsac mai măricel, tot timpul. Se modifică coloana, se cocoşează. Mamoreducţia e operaţie mai lungă, mai elaborată decât augmentarea mamară”, explică specialistul.

Operaţii estetice pentru octogenari

Tiberiu Bratu a avut, de curând, ca pacienţi, două persoane trecute de 80 de ani. „A venit un profesor de la Medicină, de 83 de ani. I-am făcut lifting. Mi-a cerut să pun în concordanţă ceea ce simte la cum arată. Se simţea tânăr. Avea şi o prietenă cu 35 de ani mai mică. Când suntem tineri ni se pare ciudat, dar la 80 de ani nu o să ni se pară că avem 80 de ani. Sufletul nu îmbătrâneşte. Vârsta ţine de suflet. Acum două săptămâni a venit o doamnă de 80 de ani, fostă economistă. Şi-a îngrijit soţul paralizat timp de zece ani. După ce a murit a venit să îşi facă un lifting. Unii colegii îmi spuneau să nu ne încurcăm. Dar s-a comportat exemplar. Ba chiar ea încuraja şi ajuta o colegă de salon mai tânără. Persoanele arată cu 10-15 ani mai tinere după operaţie”, a povestit Tiberiu Bratu.

„Nu trece nici glonţul prin proteză”

Există o serie de legende care circulă despre silicoanele şi implanturile mamare. „Dacă se prăbuşeşte avionul, vă spun că protezele scapă. Nu trece nici glonţul prin ele. Are o structură extrem de rezistentă. Nu se poate rupe, e imposibil. Nu curge, nu se scurge în organism, nici legătură cu cancerul de sâni, nici cu imposibilitatea de alăptare nu este adevărat. Plus că nici cancer nu provoacă”, a afirmat Bratu.

Ce se întâmplă în cazul celor care doresc să îşi facă operaţii după operaţii? „Cher are peste 50 de operaţii. Nu mai vorbim de Michael Jackson. Poate să apară o tulburare, să devină ca un drog. E ca şi în cazul celor care îşi fac un tatuaj, apoi nu se mai opresc. Chirurgul tre să aibă tăria să spună stop. Aşa e moral. Totuşi lucrezi cu oameni”, a mai spus Bratu.

Operaţii pentru transexuali la Timişoara

Interesant este că la Timişoara se fac şi operaţii de schimbare de sex. „Transexuali am operat. Am făcut amputaţie de sâni la o pacientă care avea schimbat numele prin hotărâre judecătorescă. Era Ion nu Ioana. Dar era femeie cu uter, cu ciclu. După amputaţia de sâni trebuia să fac reconstrucţie de penis. A stat o blondă superbă cu el. Toată noaptea l-a păzit. E dificil să faci reconstrucţie de organe genitale. Să faci vaginul e mai uşor. Eu am făcut două-trei vaginuri. Dar am şi refuzat să fac operaţii. A venit unul din Germania. Voia să îi pun sâni, dar în paşaport era bărbat”, a mai spus Bratu. Chiar medicul timişorean şi-a făcut o operaţie estetică la pleaoapele inferioare, să arate mai tânăr cu şapte-opt ani.

„Sfatul călugărilor şi preoţilor a fost să nu exagerez”

Inevitabil, vine şi întrebarea, „Ce spune Divinitatea?”. Pentru că se spune că Dumnezeul ne-a lăsat pe pământ aşa cum suntem şi că ar fi un păcat să se intervină în această "muncă".

„În ultimii ani m-am tot gândit la asta, am discutat mult cu prieteni călugări. La vârsta mea mă interesază mai mult să fiu în concordanţă cu Doamne Doamne, să mântuiesc sufletul. Viaţa trece extrem de repede şi vreau să fac numai lucruri corecte. Sfatul călugărilor şi preoţilor a fost să nu exagerez. Şi de multe ori cu o operaţie estetică faci un bine. Cei care trec prin asta pot munci mai bine, devin mai buni, ajută şi pe alţii. Dacă un pacient îmi spune că i-am schimbat viaţa, că au o relaţie normală cu un partener, e o reuşită”, a explicat Tiberiu Bratu, care are peste 13.000 de operaţii estetice în mediul privat.

"Intireşti dacă ai pacea din tine. Dacă ai frământări, nu eşti mulţumit de cei din jur, de tine, atunci nu ai cum să arăţi bine în exterior", a adăugat Tiberiu Bratu.

O operaţie de mărite de sâni costă la clinica lui Bratu între 3.300-3.500 de euro. "În preţ este inclus şi TVA-ul. Ni s-a adăugat acest TVA pentru că se consideră un moft chirurgia estetică. Eu nu am adăugat în plus TVA-ul la această sumă. Ajutăm statul român, poate terminăm autostrăzile...", a mai precizat Tiberiu Bratu.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite