Timişoara

articolul anterior articolul urmator

Descoperire importantă în Timiş, în locul în care la începutul anului au fost surprinşi doi căutători de comori

4
31 Dec 2020 19:12:43
Autor: George-Andrei Cristescu
Relicvele dacice descoperite în situl Jdioara. FOTO Muzeul Naţional al Banatului
Relicvele dacice descoperite în situl Jdioara. FOTO Muzeul Naţional al Banatului

Muzeul Naţional al Banatului a anunţat joi că, în urma săpăturilor arheologice desfăşurate în situl Cetăţii medievale Jdioara, au fost descoperite importante relicve din ceramică, dar şi urmele unei cădiri dacice, cu fundaţie din piatră.

 
"Prima campanie de săpături sistematice s-a desfăşurat la sfârşitul toamnei acestui an. Rezultatele obţinute din această scurtă campanie au fost peste aşteptări, fiind scoase la lumină urmele unei clădiri dacice, cu fundaţie din piatră şi pereţi din chirpici. Totodată, au fost documentate mai multe faze de nivelare a terasei, datând din aceeaşi perioadă. Cea mai consistentă categorie de obiecte descoperite a fost ceramica", au anunţat, joi, reprezentanţii muzeului.
 
Urgentarea săpăturilor arheologice a sitului a devenit o prioritate anul acesta, după ce, în ianuarie, doi căutători de comori au fost descoperiţi în sit.
 
Consilierul Victor Bunoiu de la Direcţia Judeţeană de Cultură Timiş preciza atunci că era vorba despre "Gomila lui Gabor", unul din siturile reprezentative ale primei epoci a fierului (Hallstatt) şi un punct arheologic deosebit de important pentru cunoaşterea evului mediu timpuriu şi dezvoltat de pe teritoriul Banatului de câmpie.
 
Cetatea Jdioarei este menţionată, prima dată, în anul 1320, ca cetate regală şi centru al Districtului Lugoj, dar unele surse indică faptul că a fost întemeiată în veacurile II - III d.Hr., în timpul colonizării romane. Din fortăreaţa de odinioară, astăzi mai dăinuie jumătate din circumferinţa dinspre nord şi părţile laterale. În partea dinspre sud au rămas câteva frânturi de zid, prăvălite în interiorul Cetăţii Jdioara, acoperite de vegetaţie. Zidurile groase, de aproape doi metri, şi înalte de peste patru metri arată că era un scut bun de apărare al celor ce locuiau aici. Istoricii presupun că în epoca medievală Cetatea Jdioarei era aşezată pe drumul ce lega Transilvania de Banat.
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

4 Comentarii

Tuschinger Bela
31.12.2020, 22:04:17

Oare ce popor misterios a ridicat acea cetate? Klingonienii, mandalorienii, wookie...nu vom afla niciodată din păcate!

-1 (1 vot)
t mihai
1.01.2021, 01:22:57

Stii de ce ai fost notat negativ ? Ai uitat sa pomenest de reptilieni !

+2 (2 voturi)
t mihai
1.01.2021, 01:21:57

"Descoperire importantă în Timiş, ÎN LOCUL în care la începutul anului au fost surprinşi doi căutători de comori." În locul cui ?

+2 (2 voturi)
a4
4.01.2021, 02:30:35

ajutati-ma :) deci cetatea a fost facuta de "daci" in secolul II sau III dup aHristos? care va sa zika dacii dupa 273 au sarit pe pozitie si au tras de o cetate! bravo lor:)

Modifică Setările