Directorul Regionalei Timişoara şi şeful Secţiei de Drumuri Orşova au fost demişi după ce o maşină a căzut în Dunăre

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ştefan Ioniţă, directorul general CNAIR, a decis să demită din funcţie a directorului Regionalei Timişoara, Horaţiu Simion, dar şi a şefului Secţiei de Drumuri Orşova, Cunicel Ion.

Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor, a cerut încă de ieri un Raport cu privire la elementele care privesc infrastructura rutieră şi care ar fi putut contribui la agravarea tragicului accident petrecut sâmbătă pe DN57, între Orşova şi Moldova Nouă, în dreptul locatităţii Coronini, se arată într-un comunicat de presă transmis de CNAIR S.A.

În urma analizării documentelor primite în această dimineaţă, Ministrul Transporturilor a cerut directorului general CNAIR, Ştefan Ioniţă, să ia urgent măsuri împotriva celor care se fac vinovaţi de gestionarea deficitară a zonei aflate în administrarea DRDP Timişoara.

“Am constatat că atât DRDP Timişoara, cât şi secţia de Drumuri Orşova sunt vinovate, cel puţin de indolenţa şi proastă gestionare a teritoriului aflat în administrare. Din documentele primite reiese că secţia de Drumuri Orşova deţinea parapeţi pe stoc, dar că nu i-a folosit. Directorul Regionalei Timişoara ar fi trebuit să ştie acest lucru şi să dea dispoziţie ca aceşti parapeţi să fie înlocuiţi”, a declarat Răzvan Cuc, Ministrul Transporturilor.

Ştefan Ioniţă, directorul general CNAIR, a decis să demită din funcţie a directorului Regionalei Timişoara, Horaţiu Simion, dar şi a şefului Secţiei de Drumuri Orşova, Cunicel Ion.

Din raportul prezentat a reieşit inclusiv că în acea zonă, parapetul greu era deteriorat de cel puţin doi ani.

De asemenea, Ministrul Transporturilor a solicitat CNAIR, încă de ieri, un raport complet  cu privire la situaţia drumurilor şi a dispus ca până la sfârşitul anului să fie montaţi şi înlocuiţi toţi parapeţii, acolo unde este necesar.

Directorii Regionali trebuie să vină cu date exacte despre zonele cu probleme pentru a se putea aloca fondurile necesare montării, sau înlocuirii, după caz, a parapeţilor în curbe periculoase, puncte negre, locuri unde sunt frecvente accidentele grave.

„Încă de săptămâna trecută, Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor, le-a atras atenţia directorilor regionali ai CNAIR că trebuie să se implice personal în gestionarea zonelor aflate în administrare: Nu este normal să aştepte mereu, de la Bucureşti, să li se spună exact ce să facă. Au primit încă de la începutul anului libertate de decizie, inclusiv pe întreţinere, iar această libertate vine şi cu responsabilităţi”, a transmis Răzvan Cuc.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc a subliniat că măsurile luate sunt legate strict de atribuţiile în domeniul infrastructurii rutiere şi nu se substituie anchetei Ministerului de Interne privind accidentul din judeţul Caraş Severin.
 

Citiţi şi:

VIDEO UPDATE Maşina care a plonjat în Dunăre cu cinci oameni în ea a fost scoasă la mal. Familia dată dispărută nu a fost găsită în autoturism

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite